vineri, 6 noiembrie 2020

Ziua Internațională a Managerilor de Voluntari

 

05 noiembrie 2020

Am sărbătorit Ziua Internațională a Managerilor de Voluntari diferit anul acesta - printr- un webinar informativ despre noi modalități prin care putem implica voluntari în activitatea noastră! Ne-am bucurat tare mult să avem alături de noi peste 30 de participanți curioși și dornici să treacă deja la treabă! Am vorbit despre proiectul nostru, Family Volunteering, pe care abia așteptăm să-l punem în folosul vostru! Lucrăm intens la resurse valoroase și la lansarea unor proiecte pilot care să vă aducă mai aproape de Voluntariatul de Familie și care să vă permită să gustați din beneficiile unui astfel de concept! Ce putem spune momentan este că entuziasmul este mare și motivele pentru a implementa un astfel de program sunt multe… pentru organizații sau instituții, dar și pentru familii, indiferent de forma lor, cât și comunitate! 

Până una alta, vrem să vă încântăm ochii cu câteva imagini - prima este rezultatul unui brainstorming de grup care a răspuns la întrebarea „Care sunt cuvintele care descriu managerii de voluntari?” Vă invităm să o dați mai departe și să le reamintiți astăzi managerilor de voluntari din organizația și viața voastră că sunt grozavi pentru toate lucrurile minunate pe care le fac în comunitatea lor! Nu ne-am putut abține să nu adăugăm și câteva imagini cu participanții noștri, pe care ne bucurăm tare că i-am revăzut sau cunoscut cu această ocazie!

Viitorul e plin de oportunități de implicare, iar noi abia așteptăm să-l descoperim alături de voi! Stați pe aproape pentru noutăți! Abia începem să lucrăm cu acest concept care suntem siguri că o să vă placă la nebunie!

#IVMD #ZiuaManagerilordeVoluntari #FamilyVolunteering #VoluntariatDeFamilie #ResursePentruVoluntariat







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu