vineri, 25 februarie 2022

Științescu Vâlcea

 




Fondul Științescu este o mișcare națională de reenergizare a educației STEM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.

Beneficiari: Copiii și tinerii cu vârste între 6 și 19 ani din județul Vâlcea sunt cei cu care vor lucra mentorii Științescu. Aceștia (profesori, elevi, studenți, bibliotecari, cercetători, profesioniști) primesc din partea fondului finanțări, resurse, îndrumare și sprijin.

Proiectele pe care Fondul Științescu le finanțează  sunt acele proiecte care pot ajuta elevii să descopere miracolele naturii, să arunce o privire în viitor, să înțeleagă ce au însemnat descoperirile științifice pentru omenire și ce pot să ne aducă tehnologiile moderne, să învețe cu pasiune științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI.


”Her Net Her Rights” - atelierele nr. 7, nr.8 și nr.9

 Atelierul nr. 7  - sesiunea II-a, 

formator: 

prof.înv.primar,

Raluca-Elena Năstasie,

voluntar în cadrul Bibliotecii Pietrari.














Atelierele anti-bullying se desfășoară prin noul serviciu de bibliotecă intitulat ”Her Net Her Rights” - un serviciu de bibliotecă implementat în proiectul ”Books not bullying”, finanțat prin programul ERASMUS+, Acțiunea Cheie 1 - Educația adulților prin Contract numărul – 2020-1-RO01-KA104-078330, proiect coordonat de Biblioteca Publică Pietrari. 

Intervențiile anti-bullying nu pot fi limitate doar la clasă sau la activitățile bazate pe programa școlară. Ele nu pot funcționa singure, fără angajamentul administrației școlii, profesorilor, educatorilor, dar nu numai. Implicarea părinților joacă și ea un rol deosebit. În ultimul rând, dar nu mai puțin important, participarea autoritară din partea copiilor ar trebui văzută ca o resursă puternică în abordarea bullying-ului școlar.

Nu-i aşa că toţi ne dorim ca propriul copil să fie sigur pe el, să-şi apere drepturile, să vorbească pe un ton ferm, să privească agresorul în ochi menţinând o postură a corpului care să transmită încredere deplină în propriile forţe, fără urmă de teamă faţă de agresor?

Încrederea afişată trebuie însă să fie reală, cât mai convingătoare, autentică. Şi asta vine dintr-o stimă de sine crescută, învăţată și integrată solid. Ce am făcut noi, ca părinţi, pentru a ne echipa copilul cu “uneltele” necesare pentru asta? Să începem prin a ne răspunde sincer şi asumat.

Cel mai eficient mod de a preveni și combate fenomenul de bullying este să le oferim copiilor înţelepciunea de a şti cum să reacţioneze faţă de agresori fără intervenţia expresă a unui adult.

Nu există tânăr care creează probleme, ci tineri care trec prin probleme. Să le fim alături în prelucrarea şi transformarea convingerilor ce îi menţin în stările de frică şi neputinţă! Să îi antrenăm pe copiii noştri să transforme problemele in oportunităţi!

Lumea poate să nu dea șanse copiilor noștri. Şi atunci ce vom face? Ne vom resemna? Îi vom “proteja” într-o bulă impenetrabilă, departe de orice este neplăcut, rău, incomod? 

Sau vom face tot ce putem pentru a le dezvolta abilităţile de a-şi creea singuri şansele şi de a le valorifica?

Suntem atenţi la copiii noştri? Putem să avem grijă de sufletele lor? Îi privim în ochi? Ce ne spun ochii lor? 

Întrebări, răspunsuri, dezbateri, soluții...

Și, da! Împreună, reușim!

https://www.facebook.com/media/set/?set=a.4838057359572847&type=3 

marți, 22 februarie 2022

“Sharing Café – Library Services for Inmates”


Astăzi, 22 februarie, pe platforma Zoom, am participat la webinar-ul cu tema “Sharing Café – Library Services for Inmates” (“Sharing Café – servicii de bibliotecă pentru persoane private de libertate”), un valoros schimb de experiență și cooperare între biblioteci publice din Republica Moldova, Ucraina și România.











📌Au fost prezentate proiecte creative și idei inovatoare care au evidențiat rolul bibliotecii de creator de resurse educaționale, precum și importanța atragerii de noi categorii de public. De asemenea, s-a pus accentul pe necesitatea învățării pe tot parcursul vieții, încurajarea schimbului de idei, a comunicării și a colaborării, precum și formarea unui cadru favorabil care să ajute comunitățile să se dezvolte.
📌Acest eveniment face parte din proiectul “Growing Active Citizens Hubs”, implementat de Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul Vâlcea", cu susținerea financiară a Uniunii Europene și a Black Sea Trust of Regional Cooperation, în parteneriat cu Fundația Progress și alte biblioteci publice din Republica Moldova, Ucraina și Armenia.

luni, 14 februarie 2022

ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII - ed I-a

 ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII

Începând cu anul 2022, 15 februarie este sărbătorită drept Ziua Națională a Lecturii.



Din această perspectivă, Biblioteca Publică Locală Pietrari, în colaborare cu Școala Gimnazială Pietrari, având sprijinul și susținearea Primăriei și a Consiliului Local Pietrari, organizează evenimentul ,,ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII", în cadrul căruia vor avea loc:
- lansarea noului volum ”Școala din Pietrari la 185 de ani - cronografia școlii”, ediția a II-a, apărut la Ed.Silviana, 2022, în prezentarea autorului - prof. Constantin Mereșescu - activitate on-line;
- participare ca și invitat special, alături de fizicianul Cristian Presură, la lansarea ediției Științescu Vâlcea 1.0 - activitate on-line;
- premierea elevilor participanți la concursul județean ”Vâlcea, colț de rai” ce a fost coordonat și organizat de Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea - activitate derulată în format fizic, cu respectarea normelor sanitare actuale;
- lecturarea unei cărți, cu voce tare, alături de elevii Școlii Gimnaziale Pietrari, în cadrul ”Orei de lectură” ce va fi organizată în parteneriat cu cls. a I-a - înv. Marius Sobolu - activitate în format fizic, cu respectarea normelor în vigoare;
- prezentări și recenzii de carte inițiate de tinerii noștri cititori în cadrul campaniei ”Eu citesc, tu citești?” organizată de către Biblioteca Municipală Radu Rosetti” Onești în parteneriat cu alte biblioteci din țară - activitate on-line.
Evenimentul va fi organizat în format hibrid, marți 15 februarie 2022, între orele 8-16.
Noi suntem de părere că nu există plăcere mai mare decât cititul și că o carte este un dar la existenței. Indiferent de gusturile literare, lectura trebuie să facă parte din viețile noastre, astăzi, mâine, și mereu, deoarece prin intermediul ei reușim să ne lărgim perspectiva asupra lumii, ne sprijină dezvoltarea personală, ne hrăneşte spiritul și imaginaţia, ne motivează și ne încurajează întotdeauna, fiind alături de noi pe drumul vieții.
Așadar, având convingerea că și dumneavoastră, cei care ne urmăriți, ne împărtășiți gândurile, vă așteptăm alături de noi, în on-line sau la evenimentele fizice, pentru a celebra lectura, cartea, educația!
Pentru că lumea e a celor care CITESC!

https://www.facebook.com/100001058913490/videos/674203050280180/

Blind date with a book, ed.a II-a

 În luna iubirii, Biblioteca Pietrari propune cititorilor o întâlnire pe nevăzute cu…o carte. Dacă acceptați provocarea, așa cum au acceptat-o cititoarele ce ne-au trecut astăzi pragul, vi se va oferi un pachet care conține o carte de dragoste. Veți avea posibilitatea să lecturați o carte al cărei titlu nu îl alegeți dumneavoastră, ci îl veți descoperi abia după ce veți deschide pachetul. Prin acest proiect dorim să-i facem pe cititori să citească și altceva față de ceea ce preferă de obicei. De data aceasta însă, nu cititorul alege o carte, ci cartea își alege cititorul. Pe de altă parte, proiectul reprezintă o altă modalitate de a promova cărțile din colecțiile bibliotecii și de a încuraja lectura. Am început cu cărți de dragoste pentru că este luna iubirii, dar dacă proiectul va fi de succes, vom alege alte cărți, fie pe o altă tematică sau în funcție de alte criterii.

Până atunci însă vă așteptăm cu drag să vă-ndrăgostiți de-o carte. 💖📖💖
Cei ce și-au ales astăzi cartea pe NeVe se vor reuni în data de 24 februarie, de Dragobete, pentru a-și împărtăși, din nou, dragostea ... de lectură.🙏📚




<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/post.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fcrina.steliana%2Fposts%2F5217529718292274&show_text=true&width=500" width="500" height="862" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share"></iframe>

Conferința Națională cu titlul „Îndrăgostiți de lectură”, ediția I.

 










Iubitorii de carte și pasionații de lectură, organizațiile și instituțiile cu atribuții în domeniile educației și culturii, începând din acest an, sărbătoresc în data de 15 februarie, ZIUA NAȚIONALĂ A LECTURII conform Legii nr. 21 din 14 ianuarie 2022.
Bibliotecarii din România au marcat această zi printr-o Conferință Națională cu titlul „Îndrăgostiți de lectură”, anul acesta având loc ediția I.
Prin organizarea acestor evenimente, bibliotecarii își propun ca, an de an, să reunească pasionații de lectură, iar prin activitățile realizate să încurajeze publicul să citească mai mult, evidențiind beneficiile lecturii la toate vârstele. Aducând în prim plan personalități ale culturii românești sau străine, evenimentul se dorește a fi un bun prilej de promovare a lecturii la nivel național și desigur, o bucurie adusă participanților.
Astfel, luni, 14 februarie 2022, începând cu ora 11.00, iubitorii de cultură și lectură îi vor putea asculta, online, pe cei trei invitați de onoare ai acestei ediții:
✔ Manager Mihaela Mereuță, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț
✔ Scriitoarea drd. Ionela Ablai
✔ Scriitorul Dănuț Ungureanu
Conferința va fi deschisă oficial de către Președinta Asociației Bibliotecarilor din România Adriana Szekely și de către președintele Asociației Naționale a Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România – Dragos Neagu.
Vor lua cuvântul și reprezentanți ai bibliotecilor implicate în organizarea evenimentului: bibliotecar drd.Melania Luana Butnariu – Bjbv Biblioteca Judeteana Brasov bibliotecar Loredana Stanciu – Biblioteca Județeană Biblioteca Judeteana Prahova și manager Mariana Lucia Marian - Biblioteca Județeană Sălaj.
Moderarator al evenimentului va fi bibliotecar drd. Melania Luana Butnariu – Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov.
Evenimentul va fi avea loc pe platforma ZOOM, iar participanții se pot conecta utilizând https://us02web.zoom.us/j/83732314804...
Evenimentul va putea fi urmărit și pe pagininile Facebook ale organizatorilor în data de 14 februarie 2022.
Proiectul se desfășoară cu susținerea partenerilor:
Asociația Bibliotecarilor din Romania (ABR)
Asociatia Nationala a Bibliotecarilor si Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, Biblioteca Județeană „N.Iorga” Prahova și Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj.

joi, 10 februarie 2022

”Her Net Her Rights” - serviciu de bibliotecă în cadrul proiectului ”Books not bullying”

 Atelier nr. 4, nr. 5 și nr 6, formator - prof.înv.primar Irina Ceprăzaru

”Her Net Her Rights” - serviciu de bibliotecă în cadrul proiectului
”Books not bullying” - proiect implementat în programul ERASMUS+, Acțiunea Cheie 1 - Educația adulților prin Contract numărul – 2020-1-RO01-KA104-078330.
Bullying-ul este vast răspândit, dar nu multă lume vorbește despre consecințele sale sau despre metodele de oprire sau ameliorare a bullying-ului. Nu există termen echivalent în limba română, însă poate fi asociat cu termenii ca intimidare, terorizare, etichetare, batjocură. La atelierul organizat de noi în această seară s-au continuat discuțiile anterioare legate de modul de intervenție în cazuri de bullying, cum putem spune ”NU” celor care ne atacă și ce mesaje trebuie să le transmitem pentru a înceta, dar și care ar fi sintagmele cele mai potrivite, cele care ne-ar ajuta de fiecare dată în asemenea cazuri.
Concluziile noastre?
1. Este datoria tuturor să identifice, raporteze și să oprească bullying-ul (elevi, profesori, părinți și autorități).
2. Bullying-ul poate fi oprit doar prin efortul colectiv.
3. Atât victima cât si ‘bully-ul’ au nevoie de ajutor multidisciplinar: psihologic, școlar și familal. Victimele ar trebui să fie ajutate să proceseze traumele emoționale și să își recapete încrederea în sine. Acest lucru se poate face dacă se simt în siguranță, atât la școală cât și acasă. Bully-ul ar trebui să fie ajutat să înțeleagă de ce nu este acceptabil un astfel de comportament, dar și să aibă ocazia să discute despre propriile probleme.
4. Respectul ar trebui sa fie reciproc, indiferent de rasă, accent, religie, apartenență socială, abilități școlare șamd. Respectându-ne reciproc vom trăi într-o lume mai bună.











Mulțumesc mult tuturor celor 15 părinți, dar și copiilor lor, tuturor celor care au participat la Atelierul nr.1, la toate cele 3 sesiuni săptămânale! ❤🥰
Feedback-ul oferit de dumneavoastră a fost minunat!