vineri, 27 februarie 2026

Testimoniale participanți Discover Eu Inclusion - solicitare ANPCDEFP

Bună ziua,

 

Numele meu este Alexandra Duică, am adresa dvs. de e-mail de la colega mea, dna. Ramona Petre, în CC. Vă contactez în legătură cu o nouă oportunitate pe care o avem la Agenția Națională Erasmus+.

Serviciul de informare Eurodesk gestionează conținutul publicat pe Portalul European pentru Tineret, platforma Comisiei Europene prin care sunt promovate informații la nivel european și național cu privire la oportunitățile și inițiativele de interes pentru tinerii care trăiesc, învață și lucrează în Europa.

Pe Portal există o secțiune special dedicată poveștilor tinerilor care au beneficiat de oportunități Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate și ne dorim să adăugăm acum, la începutul lunii martie, un testimonial legat de o experiență de participare al unui tânăr implicat/ a unei tinerei implicate într-un proiect DiscoverEU Inclusion Action.

Pentru context, testimonialele sunt în primul rând o sursă de inspirație pentru vizitatorii Portalului (alți tineri) și pun foarte mult accentul pe experiența europeană personală.

Testimonialul trebuie să:

Fie scris la persoana I, singular, în limba română SAU engleză;
Aibă dimensiunea de cel mult o pagină A4 (format Word);
Includă țara (de origine sau de reședință) și vârsta participantului/ participantei, dar și o propoziție despre proiect (denumirea instituției dvs., denumirea proiectului și obiectivul acestuia);
Aibă un titlu relevant și ilustrativ;
Fie însoțit de o fotografie cu participantul/ participanta, tip portret (format .jpg) – trimisă separată pe e-mail;
Pună accent pe partea de învățare (ce a luat participantul/ participanta cu el/ ea din această mobilitate în cadrul proiectului, cum a fost întreaga experiență, care au fost provocările și cum au fost abordate etc.).
Dacă vă ajută, vă transmit, pentru referință, link-ul unde pot fi vizualizate celelalte testimoniale publicate: https://youth.europa.eu/stories_en .

La final, pentru a putea publica textul, vom avea nevoie din partea participantului/ participantei de Acordul de utilizare a fotografiei sale pe Portal (EYP Consent form), completat și semnat (în atașament). La final, după semnătură, este nevoie să fie scris de către participant/ă Read and approved.

Am aprecia mult un răspuns din partea dumneavoastră până la finalul săptămânii viitoare, vineri, 5 martie 2026.

Vă stau la dispoziție oricând pentru întrebări sau neclarități.

Mulțumesc!

O săptămână cât mai bună,

Alexandra

 

Alexandra Francesca Duică

Expert eurodesk – Departament comunicare

 

Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale



 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu