2 iulie 2026
📝 Îndrăznește să-ți pese / Dare to care! ❤
Sau ”Vacanța la bibliotecă” cu alți adolescenți, dar cu aceleași discuții pline de sens!
📌 Tema nr.1: Cine și cum suntem noi?
,,Adolescența este un traseu care oferă multe drumuri secundare. Cel deștept va alege drumul principal."
Fiind prima noastră întâlnire, am jucat câteva jocuri de cunoaștere și de "spargere a gheții" pentru a obține o anumită coeziune a grupului nostru, am abordat tema zilei și am stabilit împreună regulile de grup. Liderii de grup sunt Alexandra, Lelia și Daria Maria - trei dintre participantele primelor serii de adolescenți ce au parcurs cu succes metodologia propusă de specialiștii acestui proiect.
Evaluarea primei noastre întâlniri a fost realizată prin întrebări de reflecție care ne-au ajutat să ne spunem deschis opinia despre felul în care ne-am simțit astăzi împreună, despre ce am descoperit unii despre ceilalți, ce ne-a surprins sau entuziasmat mai mult, dar și despre ce ar trebui să îmbunătățim în grup.
Și da, a fost un început "cu aplauze"!
Pentru un proiect marca EduCaB!
Scopul principal al acestui proiect implementat la Biblioteca Pietrari, un proiect bazat pe metodologia "Dare to Care", presupune o serie de întâlniri ale unor grupuri de adolescenți în care se discută pe diverse subiecte de interes - de la lucruri legate de violență, de bullying, de gen și alte tipuri de subiecte de interes pentru adolescenții din ziua de azi, pornind de la exemple concrete, biblioteca asigurând în acest caz un cadru sigur și profesionist pentru ca tinerii să poată vorbi despre provocările vârstei lor, experiențial, ludic, cu date verificate, cu poveștile lor, prin colaborare și creștere a unor prietenii autentice, a unui context de sprijin, lucruri care sunt esențiale la orice vârstă, dar cu atât mai mult la adolescenți.
Astfel, sub îndrumarea EduCaB International, împreună cu Centrul Marta din Letonia, ne propunem prevenirea violenței bazate pe gen prin metodologia de lucru cu grupuri de tineret în care sunt implicați în prezent bibliotecarii publici din România.
#DaretoCare
#RomaniaEduCaB
#BibliotecaPietrari
#Vacanțalabibliotecă2026





















Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu