marți, 4 aprilie 2023

"Hora costumelor în ochi de copil"

Pe data de 1 aprilie, în comuna Pietrari, copiii îmbracă straie de sărbă­toa­re, cu prilejul concursului interjudețean „Hora costu­melor, în ochi de copil”, ediția a IV-a, organizatorul eveni­mentului fiind conducerea Școlii Gimnaziale Pietrari, prin director Anamaria Săndulescu.
Arta populară românească este o minunată oglindă în care se reflectă frumuseţea României, istoria şi sufletul neamului. Manifestată sub toate aspectele, aceasta prezintă o bogăţie de comori, un izvor nesecat pentru cei ce doresc s-o cunoască.
Moştenirea pe care o avem trebuie dusă mai departe, pentru că un popor trăieşte prin ceea ce lasă fiilor săi. Ca dascăli şi ca părinţi avem datoria morală de a cultiva în sufletele generaţiilor pe care le educăm dragostea pentru valorile care ne definesc şi ne individualizează ca popor. Costumele populare au rămas în lăzile de zestre ale bătrânelor, fiind din ce în ce mai rar folosite şi confecţionate. Împodobite cu mărgele, flori, altiţe şi şebac reprezintă o podoabă admirată şi preţuită de turiştii străini.
În localitatea Pietrari se desfăşoară anual o manifestare culturală organizată de comunitatea locală prin reprezentanţii săi, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea. Această manifestare, „HORA COSTUMELOR”, promovează costumul popular confecţionat de meşterii populari sau de ţesătoarele satului, realizat în războiul de ţesut sau cusut. Ca păstrători ai tradițiilor locale tinerii din Pietrari au luat parte la acest eveniment, iar sub îndrumarea Bibliotecii Pietrari, au inițiat, coordonat și implementat proiectul ”Zestrea domnițelor” prin care au realizat propria culegere de modele digitizate, inspirate de iile românești, patrimoniu UNESCO, spre a fi lăsată moștenire generațiilor viitoare.
Pe de altă parte, elevii nu au suficiente cunoştinţe privind tradiţiile, obiectele tradiţionale şi de artă populară ale strămoşilor. Costumele populare, fiind foarte vechi, trebuie întreţinute şi păstrate cu sfinţenie de generaţia tânără, care trebuie să înveţe să le aprecieze şi să le promoveze. Elevii și tinerii trebuie implicaţi în păstrarea şi cultivarea tradiţiilor locale. În calitate de educatori, avem obligaţia de a face din creaţia noastră populară o carte de vizită cu care să batem la porţile cunoaşterii şi cu care vom fi primiţi şi apreciaţi, fără îndoială, oriunde în lume. Acesta este scopul principal al manifestării cultural-educative ce urmează a se desfășura la sfârșitul acestei săptămâni.

Doar împreună putem să păstrăm vie istoria locală! 

Cea de a IV-a ediție a Concursului Județean "Hora costumelor în ochi de copil" din data de 1 aprilie 2023 - o avanpremieră a tradiționalei Sărbători a portului popular vâlcean "Hora Costumelor" din Duminica Floriilor, de la noi, de la Pietrari.




Copiii - purtători de costume populare, aparținând școlilor din Pesceana, Bărbătești, Copăceni, Costești, Rm.Vâlcea, Pietrari, și-au dat întâlnire, la început de aprilie spre a ne prezenta superbe piese de port tradițional aflate în lăzile de zestre ale familiei.
Juriul, format din: prof. Anamaria Săndulescu, director al Școlii Gimnaziale Pietrari, Amalia Boari, șef serviciu "cercetare- valorificare" la CJCPCT Vâlcea și Crina Popescu, bibliotecar la Biblioteca din localitatea-gazdă, a avut dificila misiune de a evalua și ierarhiza prestațiile micilor promotori ai costumului vâlcean, palmaresul evenimentului fiind următorul:
SECȚIUNEA preșcolari/școlari:
- Premiul I: CÂRSTEA REBECA (Școala nr.5 Rm.Vâlcea)
- Premiul al II -lea: BRĂNESCU RAISA (Școala nr.5 Rm.Vâlcea)
- Premiul al III- lea: SIMA DAVID ȘTEFAN (Școala Gimnazială Pietrari)
- Mențiuni: BUȘU ȘTEFANIA (Școala Gimnazială Pietrari) și ISTOCESCU IOANA ELIZA (Școala Gimnazială Ferigile-Costești)
SECȚIUNEA gimnaziu:
-Premiul I: BOBEANU RUXANDRA (Școala Gimnazială Bodești-Bărbătești)
-Premiul al II-lea: ARVINTE CARINA (Școala Gimnazială Pietrari)
-Premiul al III-lea: CHIRCĂ ANDRADA (Școala Gimnazială Bodești-Bărbătești)
-Mențiune: PĂUNA ȘTEFANIA (Școala Gimnazială Pesceana)
De asemenea, Centrul Creației Vâlcea, cu spijinul managerului prof. Alin Pavelescu, a acordat "Premiile CJCPCT Vâlcea pentru păstrarea și promovarea valorilor autentice ale portului tradițional vâlcean" următorilor elevi: CRĂCANĂ ALEXANDRA MARIA (Școala Gimnazială Ferigile-Costești); CUCU ANTONIA (Școala Gimnazială Pietrari) și CIONICĂ ȘTEFANIA (Școala Gimnazială Ulmetu-Copăceni).
Felicitări
tuturor participanților, mai cu seamă câștigatorilor și mulțumiri călduroase tuturor, pentru reluarea acestei generoase inițiative culturale! 🙏❤️

Foto: Bogdan Boari

Smile English Club

 Cum să nu-i iubești?! Cum să nu-ți placă ceea ce faci?! 

#împreunăcreștemcititori

#letslearnenglishtogether

#cărțilecopilărieiusborne

12.03.2023

Chiar dacă suntem mici, și noi învățăm să iubim cărțile și biblioteca! Mai ales cărțile în limba engleză, cu luminițe și ferestruici care ne fac să pătrundem într-o lume magică! Iar activitățile practice ne dezvoltă abilitățile psiho-motorii de care avem nevoie, ne ajută să ne dezvoltăm vocabularul (în română și în engleză, deopotrivă), dar și să socializăm cu alte persoane.

Imagini activitate

Mulțumim, dragi mămici de pitici! A fost o bucurie, ca de fiecare dată!


Astăzi, 2 aprilie 2023, în cadrul proiectului „Smile English Club”, micii noștri iepurași-preșcolari de la "Bebeteca" bibliotecii, au participat la o nouă lecție de engleză, pe baza vocabularului din această săptămână: „Wild animals” Imagini activitate



🐯🦁🐵(recapitulare) și "In the garden"🐝🐌🐸 (învățare).
Activitatea de lectură a fost asigurată de bibliotecar, de părinți și de voluntara bibliotecii noastre.❤️📖
De asemenea, nu am uitat de activitățile de creație și relaxare, cei mici "pictând" ingenios câțiva iepurași-drăgălași.🎨🖼🐇 Pentru că sărbătoarea cea mult așteptată se apropie!!!🐰✨️🎉
Crina Popescu, bibliotecar

Cursuri de limba engleză pentru adulți

O nouă sesiune...
Astăzi, 9 martie 2023, în cadrul sesiunii de pregătire derulată gratuit de către Biblioteca Pietrari, a avut loc o nouă lecție de engleză ce a avut ca temă utilizarea pronumelor și adjectivelor posesive folosite pentru a descrie relația de proprietate (cine deține ce), dar și conversații pe baza vocabularului din această săptămână, respectiv temele ”Accommodation”, ”Phone conversation” și ”Work” din ”Ghidul conversațional englez-român” realizat de Ana-Maria Gugu. De asemenea, am continuat cu prezentarea cărților pentru copii, în limba engleză, achiziționate de bibliotecă în anul trecut.
Because, we learn english together!


16.03.2023 Continuăm întâlnirile din cadrul "Cursului de limba engleză - nivel începători", curs adulți. În lecția de astăzi am exersat numeralul cardinal, o parte dintre prepozițiile de loc folosite în exprimarea curentă ( - at,- in, - on, - behind, - in front of, - between, - next to, - beside)  și câteva noțiuni de vocabular.



Let's learn english! Together!



21.03.2023 Our first online session, in English, with our teacher - Ani Gabrielyan, from Armenia.
Thank you very much! Imagini activități




Prima noastră sesiune, în limba engleză, cu profesoara noastră - Ani Gabrielyan, din Armenia.
Mulțumim mult!
Let's learn English together!

28.03.2023 -another online meeting with our english teacher  Imagini activități

04.04.2023 -O nouă sesiune online a ”Cursului de limba engleză”, destinat adulților, și o nouă întâlnire cu trainer-voluntar Ani Gabrielyan din Armenia. După verificarea temei legată de prezentarea locuinței, am parcurs conținutul unei noi lecții, în care cursanții au discutat mai multe probleme legate de pronunția anumitor cuvinte, noțiuni de vocabular, dar și de gramatică a limbii engleze, respectiv folosirea verbelor modale care exprimă abilitatea/capacitatea. Verbele modale stau lângă verbele principale din propoziție și le modifică sensul.





Exercițiile gramaticale și conversația în limba engleză nu au lipsit pe întreg parcursul întâlnirii!
Thank you very much, our dear teacher! See you soon!❤️🙏


marți, 14 februarie 2023

Sesiune de monitorizare - Recovery starts from kindergarten

 

În cadrul proiectului ”Recovery starts from kindergarten” a avut loc astăzi o sesiune de monitorizare a progresului înregistrat, de pregătire a viitoarelor activități și de stabilire a unui plan de diseminare şi exploatare a rezultatelor, plan în care toţi participanții la reuniunile transnaționale de proiect trebuie să fie implicaţi şi care trebuie sa conţină: tipurile de activităţi, publicul ţintă, canalele şi mijloacele de informare cele mai adecvate, resursele umane disponibile, responsabilităţile și calendarul activităţilor.




De asemenea, a fost prezentat și completat un chestionar întocmit cu ajutorul software-ului de administrare a sondajelor - Google Forms - de către toți educatorii implicați, în vederea selectării conținutului necesar întocmirii audiobook-ului ce urmează a fi realizat prin implementarea acestui proiect. Același chestionar urmează să fie distribuit în rețeaua de educatori a județului Vâlcea, în așa fel încât rezultatul obținut să fie cât mai concludent.

Chetionar - preferințe de lectură

Proiectul Erasmus+ ”Recovery starts from kindergarten”, KA210-SCH - Small-scale partnerships in school education, contract nr: 2021-2-IT02-KA210-SCH-000051268 implementat de:

Italia - I.C. PADRE ISAIA COLUMBRO (coordonatorul proiectului),

Turcia - Vezirköprü Atatürk Orta Okulu,

 Portugalia - Lar D. Pedro V,

 România - Biblioteca Pietrari.

#Recoverystartsfromkindergarten

#ERASMUS

#INDIRE

#ANPCDEFP

#BibliotecaPietrari

Imagini intalnire

marți, 7 februarie 2023

Frântura de Lectură

DIN CER AU CĂZUT TREI MERE
de
NARINE ABGARIAN


 




Sărbătorește 15 februarie - Ziua Națională a Lecturii alături de Biblioteca Pietrari! Cu ocazia acestei sărbători pregătim zilnic, timp de o săptămână, o ”Frântură de Lectură” pentru toți cei care iubesc cărțile și poveștile lor.
Vă aşteptăm să citim împreună sau să împrumutați acasă cărțile sau poveștile selecționate!
Model preluat de la Centrul de Excelență pentru Copii și Tineret al Bibliotecii Județene "George Barițiu" Brașov coordonat de doamna drd. Melania Luana Butnariu , minunata noastră colaboratoare. Felicitări pentru inițiativă și alese mulțumiri pentru oportunitate și frumoasa colaborare!

🙏♥️

ZICI 2023

 A le oferi copiilor ocazia de a citi cu voce tare (pentru voi, pentru bunicii lor, pentru colegii lor, pentru cățelul sau pisica familiei) este un exercițiu excelent, deoarece îi ajută pe copii să își dezvolte fluența, încrederea în sine ca cititori și multe altele.






Dacă vrem ca TOȚI copiii să se îndrăgostească de cărți, atunci trebuie să le oferim TUTUROR CEA MAI BUNĂ experiență posibilă cu o carte. Cu alte cuvinte, copiii au nevoie să asculte un cititor fluent, care citește în mod expresiv și însuflețit din cărți frumoase. Cărți citite de către un profesionist. Nu de către un actor profesionist, ci de către un cititor profesionist.
Sunt toţi elevii voștri cititori profesioniști? Citesc cu toții fluent, expresiv și însuflețit? Dacă da,
felicitări
! Atunci lăsaţi-i pe ei să citească de ZICI. Dar dacă nu sunt încă, atunci rezervați-le ocazia să exerseze altă dată.
În fiecare săptămână, citesc împreună cu copiii la Ora de Povești petrecută la bibliotecă sau la școală și mi se întâmplă adesea ca un copil să mă întrebe: „Pot să citesc eu azi?" Dacă nu ştiu că acel copil 1) a citit deja cartea respectivă și că 2) este un cititor excelent (fluent, expresiv și însuflețit), răspunsul meu este nu, nu, mulțumesc. De ce? Pentru că am o singură șansă pe săptămână să-i ajut pe copii să se îndrăgostească de cărți și nu voi risca să plictisesc 19 copii cu o carte pentru ca un copil să-și exerseze abilitățile de citire. (Voi oferi amabil un alt moment să-l ascult pe acel copil citindu-mi cartea cu voce tare.)
Am asistat de câteva ori la sesiuni de citire împreună care sfârșeau prin a fi timp de exersare a cititului pentru câțiva cititori curajoși, dar nu fluenți încă și mă uitam în jur și îmi părea rău pentru ceilalți copii. Nu pentru asta veniseră la întâlnire.
Dacă vrei să-l sprijini pe copilul tău să devină un trompetist talentat, îi vei oferi ocazia să-l asculte pe Louis Armstrong. Dacă vrei să o sprijini să devină o excelentă jucătoare de tenis, probabil o vei îndemna să urmăriți meciurile Simonei Halep. Dacă vrei să exceleze la pictură, probabil că la un moment dat veți admira împreună operele lui Van Gogh.
Dacă vrei să devină un cititor fluent, dar și pasionat, asigură-te că are ocazia regulat (zilnic e cel mai bine, dar și săptămânal e ceva) să stea lângă un cititor profesionist - fluent, expresiv și însuflețit – care citește o „carte care iubește copiii".
Apoi găsește un alt moment pentru exersarea cititului împreună cu alții.
*Definiția citirii împreună: Când o carte aleasă cu grijă este citită cu voce tare pentru mai mulți ascultători de către un cititor pregătit, într-un mod captivant, care îi implică pe toţi în poveste. Citirea împreună (cunoscută și sub numele de citire cu voce tare) s-a dovedit a fi cea mai eficientă modalitate de a ajuta tinerii să se îndrăgostească de cărți, oferind simultan multe beneficii pentru dezvoltarea competențelor de literație. (Text preluat integral de pe pag. ZICI)
Mulțumiri cadrelor didactice Mihaela Meres, Laura Moghina, Georgiana Maracinescu și Marius Sobolu care au răspuns invitației mele de a sărbători #ZICI2023 în avans. 🙏📖❤️

VREAU ȘI EU LA LICEU

 ”VREAU ȘI EU LA LICEU” - a treia întâlnire - a avut loc duminică, de la ora 18. Nu de prea multe ori tinerii din rural au avut posibilitatea de a dialoga cu un psiholog. Ce se află în sufletul lor, ce credințe, convingeri, întrebări sau temeri sunt doar acolo, la ei în suflet. Astăzi a fost o zi în care fetele noastre - Yarina Gheorghiu, Miruna Preda, Daria Hera și Miruna Grigore - au putut pune întrebările care le frământă. Răspunsurile au fost oferite de invitata organizatorilor acestui deosebit proiect dedicat adolescenților aflați la început de drum  și anume doamna Ana Maria Mosor - psiholog educațional, psiholog clinician, psihoterapeut și psiholog sportiv. 



Și am adăuga, autor de cărți!

Mulțumim frumos pentru disponibilitate!

Imagini atelier