miercuri, 23 mai 2012

Ziua internationala a muzeelor

Vineri, 18 mai 2012, la biblioteca a avut loc marcarea Zilei internationale a muzeelor, instituita inca din anul 1977 de catre Consiliul International al Muzeelor pentru a promova aceste institutii, a face cunoscuta publicului larg activitatea si rolul acestora in viata societatii.Cu acest prilej elevii claselor a VI-a A si a VIII-a B insotiti de prof. Roxana Andronie si Anamaria Sandulescu au putut calatori virtual prin mai multe muzee ale lumii. Bibliotecara Crina Popescu a reusit sa le starneasca interesul celor prezenti prin prezentarea faimosului Muzeu Ermitaj din St.Petersburg, a Muzeului de arta moderna Getty Museum din Los Angeles, California, copiii putand face o paralela intre acestea, a muzeelor din Paris, prezentare interactiva, in limba franceza, traducerea fiind "asigurata" de elevi, a fantasticului Muzeu al corpului uman (Museum Corpus) si a ineditului Muzeu al pantofilor din Olanda. Iata cum, dupa calatorii si tururi virtuale prin Muzeul Louvre, Castelele Peles si Pelisor, prin Muzeul Antipa si Muzeul Taranului Roman, am reusit sa cunoastem alte si alte locuri minunate. Calatoria va continua...anul viitor...la aceeasi data...
Ermitaj, St.Petrsburg

Getty Museum, LA, California

Museum Corpus, Olanda


Place de la Concorde, Paris


Muzeul virtual al pantofilor... 

Regimul alimentar sanatos


Astazi la biblioteca s-au discutat mai multe probleme deosebit de importante pentru sanatatea noastra, a tuturor: regimul alimentar zilnic, alimentatie sanatoasa, pericolul obezitatii, E-urile existente in alimente, bolile produse de obezitate, etc. Au participat la aceasta "lectie pentru sanatate" elevii clasei a VI-a B si prof.Anamaria Sandulescu, un adevarat exemplu pentru discipolii sai, cea care in urma unui regim echilibrat si a miscarii fizice zilnice a reusit sa scape de povara kilogramelor in plus si care astazi le-a impartasit copiilor cateva din experientele sale de viata. Consumul de fructe si legume, miscarea zilnica, un regim de viata sanatos si echilibrat sunt principiile pe care le-au invatat astazi copiii la biblioteca.


miercuri, 16 mai 2012

O ora la biblioteca

Unde?  In sala Bibliotecii Pietrari.
Cand?  Astazi, 16 mai 2012, ora 12.
Ce?     Ora de limba si literatura romana - "Doua loturi" de I.L.Caragiale
Cine?   Clasa a VII-a coordonata de prof. Eliza Diaconu



sâmbătă, 5 mai 2012

Castigatorii campaniei "Hai pe net" 2012


Categoria Cea mai sugestivă fotografie

Premiul I se acordă d-nei Maria Ștefan de la Biblioteca Miloșești din județul Ialomița, pentru fotografia care a surprins cel mai bine Primul Click.
Premiul II se acordă d-nei Georgeta Topan de la Biblioteca Județeană Octavian Goga din Cluj Napoca,Activități dedicate seniorilor și implicării lor în utilizarea noilor tehnologii.
 Premiul III se acordă d-nei Dana Tipei de la Școala cu clasele I-VIII Anișoara Odeanu din localitatea Lugoj, județul Timiș pentru surprinderea activității derulate de elevii școliiÎnvățare inter-generațională.
Categoria Cea mai relevantă poveste de succes

Premiul I d-nei Antonela Sofia Barbu de la Biblioteca Mediaș din județul Sibiu –pentru Activitățile dedicate seniorilor și grupurilor vulnerabile,  surprinse atât în fotografii, cât și video și în format text. Click aici pentru a urmări povestea.    
Premiul II d-nei Ioana Goran de la Biblioteca Păușești – Măglași din județul Vâlcea – Povestea unui tânăr pentru care Internetul a devenit un prieten de nădejde și l-a ajutat în găsirea informațiilor pentru tratarea bolii luiClick aici.
Premiul III merge către d-na Elena Odăianu de la Biblioteca Dumbrăvița din județul Brașov, pentru povestea “De la utilizator la voluntar în Campania Hai pe net!” pentru coordonarea și motivarea voluntarilor în scopul atragerii cât mai multor persoane excluse digital. Click aici.

Categoria Cel mai bun video

PREMIUL I se acordă d-nei Ramona Humeniuc de la Liceul Teoretic Teiuș din județul Alba pentru desfăşurarea activităţilor şi utilizarea instrumentelor dedicate tuturor grupurilor ţintă propuse în Ghidul de derulare din cadrul campaniei Hai pe Net! Implicarea tinerilor şi a voluntarilor în activităţile desfăşurate pentru navigarea pe Internet a seniorilor, primul click al acestora, şi totodată testarea competenţelor TIC raportate la cererea angajatorilor prin intermediul aplicaţiei Skillage.  
PREMIUL II merge către Biblioteca Comunală Pietrari, judeţul Vâlcea, d-nei Crina Popescu pentru realizarea de activităţi TIC specifice fermierilor. Profesori, părinţi şi copii au fost reuniţi la bibliotecă pentru a li se comunica informaţii referitoare la Siguranţa şi securitatea online şi a pericolelor pe care le putem întâlnii atunci când ne aflăm în spaţiul virtual. Tinerii şi-au testat abilităţile TIC utilizând aplicaţia Skillage, iar seniorii au avut parte de un schimb inter-generaţional.
PREMIUL III se acordă Bibliotecii Publice Locale Grădiștea din județul Vâlcea – d-nei Diana și d-lui Ilie Fîrtat pentru implicarea cât mai multor membrii ai comunităţii, organizarea şi coordonarea campaniei în cadrul bibliotecii, pentru atingerea obiectivelor şi atragerea unui număr mai mare de localnici decât fusese prevăzut iniţial.
Pentru a putea urmari filmele premiate accesati http://www.eos.ro/


Premiile campaniei Hai pe Net! sunt oferite cu sprijinul Microsoft și constau în:
PREMIUL I de la fiecare categorie Microsoft KinectBundle cu Xbox 360 și materiale inscripționate cu sigla campaniei
PREMIUL II pentru fiecare categorie pachetul Microsoft Wireless Mobile Mouse 4000 + Microsoft LifeCam HD-6000 și materiale inscripționate cu sigla campaniei
PREMIUL III Microsoft LifeCam VX-800 și a materialelor inscripționate cu sigla campaniei

Rezultatul campaniei "Hai pe net" 2012 : trei biblioteci din judetul nostru premiate!

vineri, 4 mai 2012

"Cautatorii de povesti" la Biblioteca


"Când biblioteca e și forum, și ziar, și școală, și doctor, și sală de lectură și loc de legat prietenii, poveștile oamenilor o umplu de viață. Și atunci vin ei, căutătorii de povești, pentru  a le aduce în fața ta. Pentru a-ți spune că biblioteca se schimbă și că poți să o redescoperi ca pe un prieten drag."
Si biblioteca noastra, alaturi de alte biblioteci din judet si din tara, a starnit interesul cautatorilor de povesti din biblioteci. 
Si, au venit...vineri, 27 aprilie 2012, orele 16. Vor scrie o poveste frumoasa, povestea lui Teo, a micului informatician care nu a facut nici macar o ora de informatica, pasionat de fotografie si de fotbal, cel care a reusit sa castige locul I la o competitie de nivel national cu soft-ul sau educational intitulat FiziX. Scriitorul Radu Paraschivescu va fi cel care se va ocupa de prelucrarea si transpunerea in cuvinte potrivite a povestilor de viata culese din biblioteca.
Radu Paraschivescu s-a născut în 1960 la Bucureşti şi a copilărit la Lugoj, unde a fost victima unui regim sever, pe bază de ciocolată de casă, peştişori de zahăr candel şi tort doboş. El s-a deprins astfel cu ideea că viaţa e dulce şi trebuie ronţăită lacom. La curent cu literatura,
 sportul, năstruşniciile televizuale şi ritualurile pisicilor, are obiceiul de-a se îndrăgosti de echipe (Real Madrid, Lazio, Poli Timişoara), oraşe (Praga, Bruges, Roma, Lisabona) sau imnuri (Het Wilhelmus, Flower of Scotland, You Will Never Walk Alone). Se pierde în reverii când ascultă David Gilmour, tresare când aude „Monica Bellucci“ şi l-a văzut de douăsprezece ori, student fiind, pe Richard Dreyfuss în “Adio, dar rămân cu tine”. Pierde patru ore pe zi în faţa televizorului, ca un zevzec. Abstinent, dar cafegiu. Ironic, dar sentimental. Harnic, dar jucăuş. O mustaţă aprigă îi maschează bine tandreţea. Se teme de avioane chiar şi când îi fac daruri. Prezidează peste trei motani mizantropi şi-i înţelege din ce în ce mai bine.
 Pana acum, a publicat Efemeriada (Libra, 2000),Balul fantomelor (RAO, 2000; reeditare Humanitas, 2009), Bazar bizar (Maşina de Scris, 2004; reeditare Humanitas, 2007), Fanionul roşu (Humanitas, 2005), Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006), Fie-ne tranziţia uşoară - perle româneşti(Humanitas, 2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea - noi perle de tranziţie(Humanitas, 2007), Cu inima smulsă din piept (Humanitas, 2008), Dintre sute de clişee (Humanitas, 2009).
Cuvintele lasate in urma sa, la trecerea prin biblioteca, cu acest prilej:
   Admiratie, simpatie si ganduri tandre. Omul sfinteste locul - si iata dovada: un loc binecuvantat de oameni si de surasul destinului.
                                                                                                        Cu drag,
                                                                                               Radu Paraschivescu

Intalnire profesionala zonala

Up-date 9 mai 2012: aprecierea activitatii derulate cu acest prilej la Pietrari pe http://bibliotecivalcene.ro/evenimente_det.asp?e=1058

Va anuntam ca intalnirea noastra profesionala va avea loc la Pietrari, in data de 7 mai 2012, orele 13.Tema intalnirii este "Marketing si publicitate in biblioteca", indeosebi promovarea imaginii bibliotecii in mediul virtual, prezentarea tutorialelor utile, crearea de blog-uri si de logo-uri pentru promovarea bibliotecilor participante, crearea de filme de prezentare utilizand Movie Maker,etc. Pana in prezent si-au anuntat disponibilitatea de a participa bibliotecarele din localitatile: Vaideeni, Tomsani, Costesti, Pausesti-Otasau, Stroiesti, Horezu, Pausesti-Maglasi, Francesti, Barbatesti si Bunesti. 
Va asteptam cu drag pe toti cei interesati de tema propusa.