joi, 23 februarie 2012

Campanie de informare privind primirea cererilor de sprijin pe suprafaţă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) desfasoara Campania de informare privind primirea cererilor de sprijin pe suprafaţă, având sloganul: “Lucrezi pământul, depui cerere, primeşti fonduri europene şi naţionale! APIA te aşteaptă”.Obiectivul general al campaniei îl reprezintă informarea fermierilor cu privire la fondurile europene şi naţionale destinate schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2012, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.
Se pune accent în continuare pe informarea eficientă a fermierilor cu privire la aplicaţia de identificare online a parcelelor agricole – IPA Online, prin care beneficiarii, prin conexiune la internet îşi pot vizualiza propriile parcele digitizate în campania anterioară şi îşi pot digitiza şi alte parcele prin identificare pe ortofotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA.
Buna informare a fermierilor reprezintă una din primele şi cele mai importante condiţii pentru derularea la timp şi corectă a întregului proces de absorbţie a fondurilor europene alocate pentru sectorul agricol din România.
Pe durata campaniei, centrele judeţene şi locale ale Agenţiei organizeaza sesiuni de informare şi instruire a fermierilor, şi deopotrivă a administraţiei agricole din primării, cu privire la perioada de depunere a cererilor de sprijn pentru plăţi pe suprafaţă în anul 2012, modalitatea de completare a acestora, condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, tipurile de controale impuse de regulamentele europene, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă. În cadrul sesiunilor de instruire se va acorda o atenţie deosebită procedurii de completare electronică a declaraţiei de suprafaţă şi identificare, respectiv schiţarea online a parcelelor agricole.
Astazi a avut loc o sesiune de informare si instruire APIA si la Pietrari la care au participat fermieri din localitatea noastra, tehnicianul, inginerul agricol si bibliotecara, cea care va oferi sprijinul necesar in accesarea aplicatiei IPA On-line, pentru identificarea cat mai corecta a blocurilor fizice si pentru eliberarea adeverintelor pe teren cu care fermierii se vor prezenta apoi la sediul APIA Horezu, Str.Tudor Vladimirescu, Bl.R2, et.I, in perioada 1 martie-12 martie 2012, pentru a finaliza cererea unica de plata pe suprafata 2012.

duminică, 19 februarie 2012

Program de twinning Pietrari-Florida


 Prin intermediul Biblionetului Pietrari, scoala din localitatea noastra a participat in aceste zile la o selectie nationala organizata de Fundatia Dori Slosberg Romania pentru un program de twinning cu scoli din Florida, USA.

Fundatia Dori Slosberg este o organizatie non-guvernamentala ce are ca principal obiectiv promovarea sigurantei rutiere, asumandu-si in acelasi timp rolul de a contribui la procesul educational de preventie si informare al tinerilor, prin dezvoltarea de parteneriate durabile cu institutii si organizatii nationale, in vederea diminuarii numarului de accidente si de victime pe sosea. Biroul national din Romania a fost creat in septembrie 2011, activitatea acestuia fiind structurata pe 3 piloni: Educatie/Informare/Preventie, Cooperare si Advocacy. In cadrul pilonului de Cooperare, sunt oferite oportunitati de lucru intre institutiile implicate in domeniul sigurantei rutiere din Romania si Florida, Districtul Scolar Broward County. In acest sens vor fi selectate 5 scoli din tara noastra (gimnaziu/liceu) care se vor implica intr-un program de video-conferinte, avand ca tematica educatia rutiera pentru tineri si siguranta publica.

Dupa indelungi dezbateri si dupa analiza scrisorilor de intentie trimise de catre participanti, grupul de lucru format din: Mark Quintana - Coordinator of School Improvement Broward County, Joy Veasy - Distance Learning Outreach Specialist si Alexandra Martin - Country Representative, Fundatia Dori Slosberg Romania, a decis scolile ce vor face parte din programul de twinning Romania-Florida, pentru seria de video-conferinte, ce vor avea ca subiect educatia rutiera.

Printre cele 5 scoli selectate la nivel national dintr-un numar de 49 de scoli ce au intrat in competitie, se numara si Scoala cu clasele I-VIII Pietrari, scoala ce a fost inscrisa in programul de selectie la initiativa si prin intermediul Biblionetului Pietrari si care va sustine video-conferintele prin legatura Skype, din biblioteca.

Echipa care se va ocupa de activitatile ce se vor derula in cadrul programului este alcatuita din: consilier educativ Anamaria Sandulescu, prof.limba engleza Simona Mesteacan si bibliotecar Crina Popescu.


http://dorislosberg.ro/2012/02/15/rezultate-program-de-twinning/

Pe de alta parte, Biblioteca Pietrari va incheia un parteneriat cu Fundatia Dori Slosberg in vederea derularii de programe de Educatie/Preventie/Informare in sfera sigurantei publice si a reducerii numarului mare de accidente rutiere, Romania situandu-se pe primul loc in Uniunea Europeana din acest punct de vedere.

luni, 6 februarie 2012

O ora la biblioteca

Astazi au avut loc mai multe activitati in cadrul proiectului "O ora la biblioteca".
 Incepand cu ora 9, elevii claselor a III-a, a IV-a, a VI-a B, a VIII-a A si a VIII-a B, insotiti de cei doi profesori de religie, au desfasurat toate orele de religie la biblioteca, putand folosi astfel materialul didactic ce le-a fost pus la dispozitie gratuit, la procurarea manualelor de religie, scoala neavand resursele tehnice necesare desfasurarii unor astfel de activitati.
Elevii, indrumati de cadrele didactice si de bibliotecara, au putut face un pelerinaj virtual prin manastirile cele mai reprezentative din tara noastra, au  vazut icoanele facatoare de minuni aflate in Manastirile de pe Muntele Athos, au aflate multe amanunte legate de vietile sfintilor romani, despre Sfanta Scriptura, au parcurs Sfintele Taine prin jocuri didactice interactive, au descoperit obiecte de cult, dar si Cele 9 porunci bisericesti prin completarea unor texte lacunare, au aflat despre Crearea Lumii prin completarea unui joc-rebus si au descoprit atributele divine prin care Dumnezeu ni se descopera noua, oamenilor, completand un aritmogrif.

IMAGINI " O ora la biblioteca"
Predarea religiei in acest mod a fost deosebit de placuta atat pentru cadrele didactice de specialitate, cat si pentru elevii participanti care si-au putut completa astfel cunostintele in domeniu.
.

joi, 2 februarie 2012

"Sustinem excelenta, antrenam inteligenta"

Aptitudinile si talentul copiilor trebuie descoperite si incurajate inca din primii ani din viata.

"Vacanta la biblioteca"- curs quilling 2011
Pornind de la aceasta premisa si beneficiind de sansa oferita de Programul Biblionet, bibliotecara si educatoarele Scolii Pietrari au inscris copiii prescolari care frecventeaza cele doua gradinite din Pietrari pentru a putea beneficia de sprijinul specializat al Fundatiei Dan Voiculescu. Prin Programul gratuit de testari psihologice si aptitudinale destinat gradinitelor, program oferit de Fundatia Dan Voiculescu, potentialul nativ al celor 80 de copii prescolari inscrisi on-line prin intermediul Biblionetului Pietrari va fi evaluat, acest fapt ajutandu-i pe parintii acestora sa sprijine si sa incurajeze copiii in dezvoltarea aptitudinilor pe care acestia le-au dobandit in mod natural.
In acest scop, pentru o mai buna observare si evaluare a copiilor, testarile vor fi realizate de catre psihologi si terapeuti ai Fundatiei Dan Voiculescu care vor vizita in curand Gradinita Pietrari, si care, prin dialog, desene, povesti si joc, instrumente familiare copiilor la varsta aceasta, vor avea in vedere dezvoltarea cognitiva, dezvoltarea limbajului, dezvoltarea motorie si gradul de socializare al acestora. Astfel, in urma acestei testari, specialistii  Fundatiei vor face recomandari atat parintilor, cat si cadrelor didactice inscrise in program, iar copiii evaluati vor putea beneficia gratuit de cursuri de dezvoltare emotionala.
Pe de alta parte, biblioteca, prin implicarea in promovarea acestei oportunitati, se implica si mai mult in viata comunitatii din care face parte, punandu-se, ca de fiecare data, in slujba acesteia.

PROGRAM TESTARI GRADINITE

Pasi catre viitor

In urma parteneriatului incheiat intre Biblioteca si Scoala Pietrari continua si in aceasta luna intalnirile din cadrul proiectului de consiliere educativa "Pasi catre viitor". Astazi, coordonatorul proiectului, prof. Ancuta Codoi,  a prezentat dirigintilor si elevilor claselor a VII-a si a VIII-a A mai multe materiale care au avut in vedere atat autocunoasterea elevilor, cat si informarea si documentarea personala, prin consultarea ofertei scolare a liceelor din judetul nostru, pregatirea elevului pentru alegerea studiilor si profesiei, dar si pentru integrarea lui adecvata in viata sociala.

PASI CATRE VIITOR - 2 februarie 2012

miercuri, 1 februarie 2012

"Al matale, Caragiale..."

Luni, 30 ianuarie 2012, a fost aniversat Ion Luca Caragiale.


Personalitate de seama a culturii romane, mereu actual si tonic, marele dramaturg ne-a lasat o opera incantatoare. Pentru a marca acest eveniment Biblioteca Pietrari a prezentat materialul intitulat “Al matale, Caragiale...”, prezentare power point ce a inclus viata si opera dramaturgului, concursul literar “Despre nenea Iancu”si expozitia de carte cu acelasi titlu. Au fost puse in scena si cateva dintre cele mai reprezentative schite ale sale: “Dl.Goe”, “Vizita”, “Bubico”, “Un pedagog de scoala noua”, “Bacalaureat” prin care micii nostri actori au reusit prin nemuritoarea arta a “comediei cuvantului” specifica textelor lui Caragiale sa ironizeze prostia, coruptia, tampenia, lenea, copiii alintati si educatia gresita.


IMAGINI ACTIVITATE 


Am dovedit impreuna ca scrierile sale sunt mai mult decat actuale, Caragiale invatandu-ne inca o data ca atunci cand lumea pare cu susul  in jos, nu trebuie sa ne impacientam, ci sa radem de efemeritatea problemelor noastre.