marți, 12 ianuarie 2016

Eminescu - mister și poezie


” Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar".
                                                                                                                                     Mihai Eminescu. 

     Vineri , 15 ianuarie 2016, este o zi cu dublă semnificaţie, pentru că se împlinesc 166 de ani de la naşterea celui supranumit „luceafărul” poeziei româneşti, Mihai Eminescu, dar este şi sărbătorirea Zilei Culturii Naţionale.   La Biblioteca Publică Locală Pietrari momentul închinat poetului nepereche al neamului romanesc va fi marcat prin prezentarea bio-bibliografică a marelui poet, prin desfășurarea concursului de cultură generală intitulat ”În căutarea lui Eminescu” în cadrul întalnirii săptămanale a Cercului de lectură al bibliotecii, dar și prin expoziția de carte dedicată marelui poet.
     Concursul va avea două secțiuni: prima, rezolvarea unui chestionar care va cuprinde cincisprezece întrebări referitoare la viața și opera marelui poet și o a doua probă care va consta în recitarea unei poezii scrisă de Mihai Eminescu, probă la care participanții trebuie să dovedească talent oratoric, spiritualitate și prezență scenică.
     Scopul acestui concurs este acela de a îmbogăți noțiunile de cultură generală ale elevilor cu informații referitoare la viața și opera lui Mihai Eminescu. De asemenea se dorește ca elevii participanți să se cunoască mai bine, să comunice și să își descopere calitățile  unii altora. Dintre poeziile recitate  amintim: Dorința, Scrisoarea III, Luceafărul, Sara pe deal, Crăiasa din povești, Călin (file din poveste), Când amintirile,  Fiind băiat păduri cutreieram, Somnoroase păsărele, Mai am un singur dor etc.
      Toți participanții vor fi recompensați pentru strădania și implicarea de care vor da dovadă, ei primind cărți de poezie și proză  din literatura romană, oferite de Fundația Mereu Aproape, cărora le mulțumim.
În cadrul activității elevii vor viziona o prezentare power-point despre viața lui Mihai Eminescu și vor asculta poeziile lui Mihai Eminescu recitate de Mihail Sadoveanu, Adrian Pintea și Gheorghe Dinică.
      De asemenea, cu sprijinul voluntarilor bibliotecii, vor fi distribuiți în comunitate 100 de ”Fluturași de poezie” din lirica eminesciană.

Forumul Local la Bibliotecă!

Luni - 11.01.2016, orele 15 - Biblioteca Publică Locală Pietrari a găzduit prima întalnire publică a Asociației Grupul de Acțiune Locală ”Microregiunea Horezu”, eveniment participativ pentru implicarea comunităților în identificarea nevoilor locale și a soluțiilor strategice pentru dezvoltarea celor 10 localități înscrise în această asociație printre care se numără și localitatea noastră.
Intitulat generic ”Forum Local”,  evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului ”Animarea teritoriului și Elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală 2014-2020 a Microregiunii Horezu” finanțat prin PNDR 2014-2020, Măsura 19-LEADER, Sub-măsura 19.1 -”Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală” și a fost moderat de experții GAL Microregiunea Horezu și sprijinit de reprezentanții PNDR invitați la întalnire. La forum au participat activ atat reprezentanții administrației locale, cat și consilieri locali, directorii instituțiilor de educație și cultură din localitate, agenții economici și reprezentanții societății civile ce au în atenție măsurile de dezvoltare a localității în următorii ani.





GAL Microregiunea Horezu a acționat ca un organism intermediar alături de OJFIR Valcea, AFIR și beneficiarii finali ai proiectelor derulate în localitățile Horezu, Bărbătești, Costești, Măldărești, Oteșani, Stroești, Slătioara, Tomșani, Vaideeni, localități înscrise în GAL încă din 2014, de la înființarea acestei asociații la care s-a adăugat ulterior și Pietrari, fiind selectate și finanțate proiecte ce vizează formarea profesională în domeniul agriculturii pentru potențialii beneficiari din întreg teritoriul GAL, îmbunătățirea serviciilor publice către populația din cele 9 localități membre, dezvoltarea serviciilor turistice, îmbunătățirea valorii economice a pădurii și eficientizarea activităților agricole desfășurate în microregiune, cat și dezvoltarea unor microîntreprinderi de producție și prestări servicii către populația din mediul rural.
GAL Microregiunea Horezu a implementat Planul de Dezvoltare Locală în teritoriu, în vederea dezvoltării socio-economice a teritoriului administrativ aferent. Organizația este beneficiarul de drept al ajutorului inclus în abordarea LEADER, care a fost prezentată și în întalnirea de ieri, ce gestionează aceste resurse în Microregiunea Horezu în baza Planului de Dezvoltare Locală prin intermediul beneficiarilor finali ai ajutorului, cei care acționează ca promotori ai proiectelor susținute.
Sperăm ca prin înscrierea și implicarea noastră activă în GAL să putem pune în aplicare abordarea de tip LEADER spre cele mai importante investiții care să contribuie la dezvoltarea teritoriului și la îmbunătățirea și dezvoltarea serviciilor de bază pentru cetățenii localității.

luni, 4 ianuarie 2016

Gala Nationala a Voluntarilor 2015

Luni, 14 decembrie 2015 a avut loc cea de-a cincea ediție a Galei Naționale a Voluntarilor, cel mai amplu eveniment de recunoaștere a meritelor voluntariatului la nivel național la care am avut onoarea de a participa la doua sectiuni- Voluntarul anului si Proiectul anului. În seara evenimentului au fost prezenți aproximativ 300 de reprezentanți ai societății civile, ai companiilor și ai instituțiilor publice. Evenimentul a avut ca temă călătoria prin experiențele de voluntariat. Gala Națională a Voluntarilor 2015 face parte din proiectul „Voluntariatul prinde VOLUM în România”, desfășurat de Federația VOLUM, proiect finanțat prin Granturile SEE 2009- 2014 în cadrul Fondului ONG.
În cadrul competiției au fost înscrise 193 de aplicații și au fost aleși 98 de finaliști pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Cele 98 de lucrări finaliste au fost analizate de către membrii juriului, iar câștigătorii au fost anunțați în seara de gală.
Seara de gală a cuprins un moment #colectiv, în cadrul căruia a fost acordat un premiu special echipei de voluntari din comunitatea Colectiv.info, care au mobilizat resurse materiale și umane, pentru a interveni în urma tragediei de la clubul Colectiv. De asemenea, pornind de la sloganul „Schimbarea începe cu tine”, invitații au fost rugați să noteze schimbările în bine pe care le pot aduce în comunitate.
Juriul de anul acesta a fost alcătuit din reprezentanți ai instituțiilor publice, companiilor, institute sau organizații neguvernamentale cu expertiză în domeniile din competiție. Lista cu cei 30 de membrii ai juriului poate accesată direct pe site-ul dedicat al competiției: http://www.galavoluntarilor.ro/juriu.
În cadrul competiției au fost înscrise 193 de aplicații și au fost aleși 98 de finaliști pentru cele patru categorii: Proiectul de Voluntariat al anului, Voluntarul anului, Coordonatorul de voluntari al anului, Centrul de voluntariat al anului. Cele 98 de lucrări finaliste au fost analizate de către membrii juriului, iar câștigătorii au fost anunțați în seara de gală. Lista cu cei 23 de câștigători ai competiției și cele patru premii ale publicului poate fi accesată direct de pe site-ul galei (http://goo.gl/tWL3fi).
Imagini
O seara minunata, plina de entuziasm, petrecuta alaturi de oameni frumosi si de proiectele lor extraordinare care au adus cu adevarat SCHIMBAREA in comunitatile lor. Felicitari tuturor, dragi bibliotecari si bibliovoluntari, si multumiri pentru picaturile de viata deosebite pe care mi le-ati oferit de fiecare data cand ne-am intalnit!

Suntem nominalizați la Gala Națională a Voluntariatului 2015

Două nominalizări la Gala Națională a Voluntariatului

50 de cărţi care trebuie recomandate cititorilor noştri

"A ajunge un spirit enciclopedic, precum Leonardo da Vinci sau alte personalităţi ale Antichităţii, Evului Mediu sau Renaşterii, pare o misiune imposibilă într-o epocă în care cunoaşterea umană a evoluat extrem de mult. Psihologul şi profesorul Daniel David a alcătuit o listă de 50 de cărţi esenţiale în demersul de a deveni o persoană cultă şi educată. 

„Ai carte, ai parte”. Cum a ajuns românul care promovează lectura vede... Psihologul Daniel David a realizat, la solicitarea unei edituri, o lista a celor mai bune cărţi pe care le-a citit."
Consider că această listă ar trebui cunoscută şi recomandată de fiecare bibliotecar...


Clasificarea cărţilor din Top-50 

David prezintă o grupare a lucrărilor „care fac parte din bagajul meu intelectual, pe care le-am aprofundat pe verticală (sic!); nu am inclus aici poezia, care ar trebui să aibă o categorie aparte (dacă aş face-o, ţin să spun că i-aş include obligatoriu pe Eminescu şi Blaga)”.

Ele pot fi grupate în cinci categorii: 

Lucrările 1-11: Fundamentale pentru copilărie (formarea personalităţii)

Lucrările 12-14: Fundamentale pentru dezvoltarea imaginaţiei 

Lucrările 15-22: Fundamentale pentru stabilizarea şi nuanţarea personalităţii 

Lucrările 23-36: Fundamentale pentru minte şi anvergură intelectuală/culturală (cum să înţelegem corect lumea şi pe noi înşine)

Lucrările 37-50: Fundamentale pentru înţelepciune (cum să ne înţelegem pe noi înşine, în mod adecvat, în raport cu viaţa cotidiană). 

Psihologul a precizat că ordinea lucrărilor (poziţia în Top) nu exprimă valoarea lor, ci perioadele de vârstă şi competenţele pe care le vizează (le cer şi/sau le formează), corespunzând celor cinci categorii menţionate în introducere (în cadrul fiecărei categorii ordinea este în funcţie de înlănţuirea logică, psihologică şi/sau istorică).

TOP 50 Cărţi, cu descrierea psihologului David

Fundamentale pentru copilărie (formarea personalităţii): 
1. Biblia (care merită comparată în perioada adultă cu Coranul, Scrierile Vedice şi Budiste) 
2. Basme (Andersen, Creangă, Ispirescu, fraţii Grimm)
3. Legendele Olimpului (în adaptarea lui Mitru Alexandru) 
4. Homer: Iliada (la care trebuie adăugate Odiseea şi lucrarea lui Vergilius: Eneida) 
5. M. Ludemis: Icar 
6. K. May: Winnetou (dar merită citite toate lucrările din serie) 
7. J. Verne: 20.000 de Leghe Sub Mări (dar merită citite toate lucrările din serie) 
8. D. Defoe: Robinson Crusoe 
9. M. Twain: Aventurile lui Huckleberry Finn 
10. J. London: Chemarea Străbunilor (Sălbăticiei, aş fi spus eu) 
11. A. Dumas: Contele de Monte Cristo 

Fundamentale pentru dezvoltarea imaginaţiei: 
12. I. Asimov: Roboţii de pe Aurora (dar şi Zeii Înşişi) 
13. J.R.R. Tolkien: Hobbitul (dar şi Lord of the Rings) 
14. L. Carroll: Alice în Ţara Minunilor 
15. M. Eliade: Maitreyi 
16. U. Eco: Numele Trandafirului 
17. T. Mann: Muntele Vrăjit 
18. H. Hesse: Jocul cu Mărgele de Sticlă 
19. E. Hemingway: Zăpezile de pe Kilimanjaro (dar şi The Old Man and the Sea) 
20. F. Dostoievski: Fraţii Karamazov 
21. L. Tolstoi: Război şi Pace 
22. F. Kafka: Procesul 

Fundamentale pentru minte şi anvergură intelectuală/culturală (cum să înţelegem corect lumea şi pe noi înşine):
23. Platon: Republica 
24. Aristotel: Politica 25. Plutarch: Lives of the Noble Greeks and Romans 
26. I. Kant: Critica Raţiunii Pure (dublată de celelalte două „Critici”) 
27. F. Nietzsche: Aşa Grăit-a Zarathustra (dar şi Omenesc, prea Omenesc) 
28. A.N. Whitehead şi B. Russell: Principia Mathematica 
29. L. Wittgenstein: Tractatus Logico-Philosophicus (traducerea Pears-McGuinness din 1961) 
30. R. Carnap: The Logical Structure of the World (dar şi Pseudoproblems in Philosophy) 
31. K. Popper: The Logic of Scientific Discovery 
32. W. Quine: From a Logical Point of View (conţine „Two Dogmas of Empiricism”) 
33. T. Kuhn: Structura Revoluţiilor Ştiinţifice 
34. P. Feyerabend: Against Method 
35. C. Peirce: Collected Papers (lucrările fundamentale despre pragmatism; editori: Charles Hartshorne şi Paul Weiss). 
36. C. Perelman: The New Rhetoric and the Humanities: Essays on Rhetoric and its Applications 

Fundamentale pentru înţelepciune (cum să ne înţelegem pe noi înşine, în mod adecvat, în raport cu viaţa cotidiană):
37. Epictet: Discourses 
38. Marcus Aurelius: Gânduri către sine însuşi 
39. Sfântul Augustin: Confesiuni 
40. Sun Tzu: Arta războiului 
41. N. Machiavelli: Principele 
42. J. Piaget: Înţelepciunea şi Iluziile Filozofiei 
43. C. Darwin: Expresia emoţiilor la om şi animale (dublată de Originea Speciilor) 
44. B.F. Skinner: Walden Two (dublată de About Behaviorism) 
45. A. Ellis şi R. Harper: Ghid pentru o Viaţă Raţională (dublată de Reason and Emotion in Psychotherapy) 
46. P. Churchland: Matter and Consciousness 
47. D. Dennet: Conştiinţa explicată 
48. R. Dawkins: Gena egoistă 
49. G. Orwell: 1984 (dar şi Ferma Animaleor) 
50. S.P. Huntington: Ciocnirea civilizaţiilor Despre Daniel David

integral la: http://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/50-carti-trebuie-citite-putea-considerat-cult-lucrarile-baza-dezvoltarea-imaginatiei-1_55fad34df5eaafab2cb5611d/index.html#