miercuri, 23 martie 2016

Universul văzut prin telescop

In data de 22 martie 2016, orele 12, la Biblioteca Pietrari a avut loc prima întalnire din cadrul proiectului ”Universul văzut prin telescop”, proiect derulat de Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Vâlcea, prin Secţia Legislaţie-Periodice, în colaborare cu ASTROCLUB Vâlcea.
Scopul activităților din acest proiect este acela de a trezi curiozitatea și interesul copiilor față de observarea și studierea bolții cerești. Prin activități de observare astronomică utilizand telescopul, precum și prin prezentări multimedia a informațiilor de bază, ne dorim să aflăm lucruri deosebite legate de astronomie, una dintre cele mai vechi științe.Toate marile civilizaţii antice au prezentat un interes deosebit pentru observarea bolţii cereşti. Iniţial, acest interes era strâns legat de supravieţuirea comunităţii, deoarece răsăritul anumitor stele semnifica începutul perioadei propice pentru semănatul culturilor, în timp ce apariţia altora deasupra orizontului arăta începutul recoltării. Mai târziu, studiul bolţii cereşti s-a realizat ca un mijloc de orientare în timpul călătoriilor pe care oamenii le efectuau pe mare sau în zone până atunci neexplorate de pe suprafaţa planetei.Trăim într-o perioadă în care cunoştinţele despre Univers cresc extrem de rapid. Telescoapele din ziua de azi ne permit să detectăm planete care orbitează în jurul altor stele din Galaxia noastră. şi totuşi, tot în această perioadă,un mare număr de oameni încă sunt convinşi că Soarele şi toate celelalte stele se rotesc în jurul planetei noastre. O contribuţie importantă în acest sens o are lipsa educaţiei astronomice, astronomia fiind scoasă din rândul materiilor studiate în şcoală de cel puţin un deceniu, fapt ce a dus la realizarea acestui proiect.


Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare

Miercuri, 24 februarie, am sarbatorit Ziua Internationala a Cititului cu Voce Tare.
Ziua Mondială a Cititului cu Voce Tare (World Read Aloud Day) doreşte să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra importanţei cititului, să le transmită celor mici că au dreptul să citească, să scrie şi să-şi spună poveştile.

World Read Aloud Day este sărbătorită în peste 80 de ţări, iar in 2015 a fost marcata pentru prima data si in Romania.

Cititori "cu voce tare" au fost copiii clasei a IV-a ai scolii din localitate, doamna invatatoare Georgiana Maracinescu si copiii de la cercul de lectura al bibliotecii. Copiii au citit fragmente din "Povestea regelui Arthur", au ridicat din carti un castel si un pod special pentru regele din poveste si au folosit cartile de joc Dixit pentru a-si exprima sentimentele in ceea ce priveste calatoria noastra imaginara in regatul regelui Arthur.


Ziua Internațională a Cititului cu Voce Tare 

Atelierele de creație ale primăverii

Manute mici si indemanatice au lucrat de zor in aceasta perioada pentru a putea oferi mamicilor un strop de fericire și pentru a întampina primăvara așa cum se cuvine. Activitățile propuse au loc în fiecare zi de miercuri între orele 12-13,30 și vor avea loc în lunile martie și aprilie.
Ateliere de creatie

La multi ani, frumoase mamici! :*