Secțiunea pictură religioasă:
Locul I: GALACTIC, cu lucrările
Locul II: DACIA, cu lucrările
Locul III: ARTAR, cu lucrările
Secțiunea desen:
Locul I: R2016, cu lucrările
Locul II: D2016, cu lucrările
Locul III: L2016, cu lucrările
Secțiunea proză:
Locul I: ALY 2016
Satul meu, sat de poveste
În serile lungi de iarnă, alături de bunica
mea ce torcea caierul de lână, ascultam vrăjită, parcă, frumoasele legende pe
care mi le spunea până mă adormea. Sunetul scos de fusul care se răsucea la
nesfârșit, trosnetul lemnelor ce ardeau mocnit în focul din sobă, mirosul de
gutui și mere coapte, de scorțișoară și de zahăr ars, transformau aceste clipe
în momente minunate, momente care voiam
să nu se mai termine niciodată. Iar bunica, cu vocea ei caldă, povestea,
povestea și nu se mai oprea…povestea despre văile și dealurile din jurul
comunei noastre, cele care încătușează parcă satul într-o strânsoare blândă ce
se lărgește ușor spre miazănoapte, despre conace, boieri, domni și prințese care altădată trăiau și conduceau
satul nostru cel plin de oameni mândri, despre haiducii care care trăiau în
pădurile dese de fag dinspre Govora, dar și despre eroii căzuți în războaie,
printre aceștia numărându-se chiar bunicul meu.
Despre locurile mele, din satul meu cel
plin de legende, mai știu și acum poveștile pe care mi le spunea bunica…Dealul
care se ridică în spatele casei mele, Motești, spunea bunica că își ia numele de la numele unui băiat sărac, Motea, care se
zice că avea un frate ce se îmbogățise prin căsătoria lui cu Ana, fata boierului
din sat. Cel bogat avea un plug, dar
acesta nu îi dădea plugul lui Motea decât duminica sau în zilele de sărbătoare,
special ca să nu-l poată folosi. Într-o zi, Motea, s-a urcat pe deal și a început să strige la fratele său că are
nevoie să-i trimită plugul cu boii. Atunci, boierul auzidu-l, l-a întrebat de
ce ară în timp de sărbătoare. Acesta i-a explicat motivul pentru care face aceste lucruri, i-ar
boierul, bun la suflet și nu hain ca frate-său, a poruncit ca plugul fratelui
său să fie al lui și i-a dăruit și acel deal. Și iată cum boierul a făcut
dreptate între cei doi frați…
Povestea bunica și despre Ion Pietrariu,
unul dintre cei mai cunoscuți haiduci, bine cunoscut din cauza izbândelor și
faptelor lui vitejești. Trecând prin Pietrari, a fost prins de către turci prin
trădare. Aceștia vrând să-l omoare, Ion Pietrariu l-a prins la rândul lui pe
preot, îl legă și îi puse hainele lui pe acesta. Turcii, văzând într-un târziu că
au fost păcăliți, au jurat că se vor răzbuna, l-au căutat pe Ion Pietrariu, dar
acesta le scăpa și se preschimba de fiecare dată. Tot despre el povestea bunica
că ajunsese la o casă unde trăia o femeie sărmană, dar „frumoasă de pică”…așa
zicea… fără bărbat, fusese luat de turci, cu trei copii și fără nici un sprijin.
Văzând cât de frumoasă era și cât de tristă, a scos haiducul din sân o slabă de
galbeni și i-a prins-o la gât…i-a zis să scoată din salbă doar câte un galben
de fiecare dată când va avea nevoie să
ia mâncare la copii…și copiii s-au făcut mari, iar unul a fost chiar străbunicul meu…De la numele
haiducului spunea bunica, că ar veni și numele comunei Pietrari.
Poveștile de pe front erau însă cele mai
impresionante…Nu știm și nu vom ști
vreodată ce-au gândit și ce-au simțit acei soldați. Povestea bunica că
cei care supraviețuiseră erau marcați pe viață și că în acele zile de foc în văzduh și pe pământ se amesteca un formidabil bubuit de
tunuri, iar exploziile obuzelor trăsneau pretutindeni, mitralierele țăcăneau nebune, îmbinându-și
rafalele de secerare cu pocnetele nervoase ale puștilor și cu explozia
cutremurătoare a grenadelor, obuzelor, mortierelor, șrapnelelor. Și ei trăgeau.
Trăgeau mereu. Schimbau locurile, pe rând, și trăgeau. În fața lor
creșteau mormane de cadavre. Și de-ai
noștri, și de- ai lor…Și parcă fiecare pocnitură a mitralierelor striga: ”Nu
veți trece, nu!...Nu veți trece!...” De
unde le-a venit oare puterea, tăria, neînfricarea tuturor acelor oameni simpli?
Din ce străfunduri au sorbit eroismul? Din câte veacuri de necurmate bătălii și
jertfe? Au căzut unul câte unul în dramaticele clipe ale apărării liniilor de
front. Au căzut. Au murit. Dar nu s-au retras. O mână de oameni, izolați de ai
lor, împroșcați cu schije și gloanțe, sfârtecați, urlând de durere, trăind
ultimele clipe într-o lume transformată în iad, n-au dat locul frământat cu
sângele moșilor și strămoșilor. Să le fie țărâna ușoară acelora care au
rămas în pământuri străine, în țări străine, fără cruce, fără mormânt, fără
prohod, fără lumânare.
Da, toți acești eroi ale căror nume stau
scrise cu litere aurii pe plăcile de marmură din cimitire sau care s-au pierdut
în negura vremurilor povestite de bunica, s-au bătut pentru libertatea și
unitatea României, cu prețul vieții lor… și au biruit. Iar noi nu avem altceva
de făcut decât să-i cinstim și să ne plecăm frunțile în fața monumentelor ridicate ”Întru slava Eroilor Neamului” și să
strigăm cu frunțile spre cer:
”Căzut pentru Patrie!”.
Satul meu, sufletul meu…
Comuna noastră, Pietrari, este așezată în
partea central-nordică a județului Vâlcea, în zona treptelor înalte ale
Subcarpaților Getici, pe ambele părți ale cursului mijlociu al Otăsăului.
Istoria comunei este de asemenea foarte veche
și interesantă . Este amintită încă din anul 1536 într-un document dat de
domnitorul acelor vremuri, Radu Paisie Voievod. Pe teritoriul satului, în
Primul Război Mondial, s-au purtat lupte, în amintirea eroilor neamului fiind
ridicate cele două "Monumente ale eroilor”. Îmi amintesc de poveștile
spuse de bunica, când îmi spunea cât de mult trebuie să prețuiești eroii și
locul la care ții cu adevărat. Aici, în Pietrari, este locul unde mi s-au
întâmplat atâtea lucruri fie bune sau rele, alături de persoane dragi mie.
Satul sufletului meu este satul în care am văzut lumina zilei într-o dimineață
de mai încărcată de mirosul trandafirilor îmbobociți. Înconjurat de păduri și
traversat de ape cristaline își duce existența de multe secole la rând. Tăcut,
așteaptă generații peste generații. Un sătuc micuț, dar totuși mare în ochii
mei deoarece pentru mine nu există altul mai frumos. Oriunde ne-ar purta
valurile vieții, satul în care am crescut nu-l vom putea uita niciodată. Nu ai
cum să uiți ulițele copilăriei, aventurile de la miezul nopții sau poveștile
spuse de bunici, strigătul clopotului bisericii Schit la care-i răspunde
clopotul bisericii din Anghelești chemând mirenii la slujbă în zilele de
sărbătoare, cum nu putem uita nici plimbările în miezul verii pe ulițele ce duc
spre cărări răcoroase.
Satul
Pietrari este un loc pitoresc ca multe altele din țara noastră binecuvântată de
Dumnezeu. Ascuns printre dealuri, este locul unde soarele este mereu luminos și
unde vântul șoptește vechi povești păstrate cu dragoste și grijă de bătrânii
satului păstrând mirajul acelor vremuri de demult.
Și totuși, locurile acestea pe care
credeai că le cunoști și unde pașii te-au purtat mereu, îți pot dezvălui
secrete numai de ele știute. Sufletul ți se umple de frumusețe văzând în zare
Munții Căpățânii cu crestele lor înalte care sprijină cerul, străjuind din
depărtare, cu deosebită grijă, sătucul nostru, pădurile ce îmbracă dealurile
tresărind la cântecul păsărilor, apele repezi ori domoale care sărută
țărâna străbună. Peisaje deosebite, monumente istorice reprezentative,
obiceiuri si tradiții ce poartă parfumul arhaic al anilor dar și ecoul tainic
al trecutului găsești în aceste locuri pe care le iubesc. Iubesc acest loc
deoarece este locul în care am copilărit, locul în care m-am născut, locul în
care am învățat să merg, și, mai ales, locul în care am zis pentru prima dată
dulcele cuvânt „mamă”. Aici am învățat tainele scrisului și ale cititului, aici
am fost călăuzită de dascăli pricepuți și devotați care mi-au vorbit de istoria
acestor meleaguri, despre vremurile de prigonire, despre personalități precum
Episcopul Climent, Dionisie Eclesiarhul, Nicolae Popescu-Rebus și care m-au
făcut să mă simt mândră că aparțin acestor meleaguri.
Suntem păstrătorii unei mari varietăți de
datini: de la moșii de vară la cei de iarnă, de la obiceiurile de peste an la
cele specifice sărbătorilor de iarnă și până la obiceiurile legate de viața
omului- nașterea, nunta, înmormântarea. Localitatea Pietrari este sediul
festivalului folcloric ''Hora costumelor'', unde participă reprezentanții
tuturor zonelor folclorice ale județului Vâlcea, festival care are loc în
Duminica Floriilor, în luna aprilie. Modalitățile de sărbătorire sunt
numeroase, de o deosebită bogăție,
implicând participarea întregii colectivități, inclusiv a copiilor.
Satul meu, locul în care mi-am petrecut copilăria. Pentru mine
acest loc are o semnificație foarte specială . Simt că sunt lucruri pe care nu
le-am descoperit încă. Toate amintirile legate de acest loc le păstrez în inima
mea și nu o să le uit niciodată. Sper ca fiecare copil să aprecieze locul unde
a petrecut cele mai frumoase clipe. Mă mândresc că fac parte din acest sat.Și
voi aparține acestor locuri atâta timp cât sufletul meu va tresări și se va
bucura pentru fiecare obicei păstrat, pentru fiecare poveste, pentru fiecare
sărbătoare trăită în lumină și în pace, ocrotite de sute de ani, ca o comoară
neprețuită.
Amintiri din Pietrari
Pietrari este casa mea, locul unde m-am născut și unde trăiesc în
continuare. Eu cred că fiecare dintre noi are un colț de rai sub picioare de
care se bucură cu mare drag. Îmi amintesc de clipele frumoase ale copilăriei
mele în care mă jucam cu vecinii mei dragi, mergeam cu ei pe plaiuri și
culegeam flori de câmp sau ne făceam coronițe pe care le aduceam acasă și le
păstram până se ofileau. Îmi amintesc de plimbările pe câmp unde mă duceam
împreună cu ai mei la strânsul prunelor și al merelor.
În colțul meu de rai există multe obiceiuri pe care le-am moștenit
de la părinți, bunici și străbunici: „Aolică Mare” când se aprind focuri mari
pe dealuri, marcând astfel începutul Postului Mare, cu mătăuzuri cu coadă
aprinse, făcute din coji de cireși și mesteacăn, urând peste sat de
răsună dealurile:
„ De-ar da Dumnezeu la vară
Să se facă prunele
Să se mărite bunele
Să se facă și dovlecii
Să se-nsoare nătăfleții!”
Apoi vopsirea ouălelor, pregătirea bunătăților pentru masa de
Înviere, mirosul îmbietor de cozonaci proaspeți care umple întreaga casă,
hainele cele noi pregătite special, aranjarea ultimelor detalii ca întâmpinarea
Domnului nostru Iisus să fie așa cum se cuvine.
În apele repezi ale Otăsăului m-am bălăcit și m-am distrat alături
de alți copii, prin păduri și pajiști ne-am plimbat bucurându-ne de soare
și de vacanțe liniștite…
Din păcate, în colțul meu de rai nu am trăit numai momente
fericite, aici mi-am pierdut și ființa cea mai dragă din lume, pe mama…
Lacrimile mele, cele care au udat din plin mormântul mamei mă vor ține pentru
totdeauna legată de aceste locuri. În amintirea ei toate aceste obiceiuri
învățate cu dragoste de la ea, trebuie să nu le uit, să le păstrez cu sfințenie
pentru a le da mai departe copiilor mei.
Așa au trecut și vor trece anii în raiul meu, cu bune și cu rele,
mai am numai un an și jumătate și toate aceste amintiri or să rămână în
sufletul meu și în colțul meu de rai pe care nu-l pot uita pentru că aici mama
mi-a dat viață. Acesta este colțul meu de rai pe care cred că l-ați putut
descoperi citind aceste câteva rânduri.
Secțiunea poezie:
Locul I: LURA 2016 cu poeziile
VOUĂ
Mă uit la voi și mă uimesc!
De ce? Se pune întrebarea...
Mă uit la toți și vă văd tineri
Cu douăzeci și cinci de ani pe umeri,
Plecând cu arma-n mână vă zăresc,
Prin voi îi văd pe toți românii,
Luptând pentru pământul românesc!
Ce tineri erați toți, când ați plecat
Și câtă jertfă, unii, dintre voi ați dat...
Ați strâns în brațe muribunzii,
Le-ați sărutat salutul ultim de pe buze,
Și-nlăcrimați, voi, v-ați întors înspre obuze;
Apoi ați împlinit dorința lor din urmă:
Să sărutați și pentru ei pământul țării
Și să-i slăviți în ziua sfânt-a Înălțării.
În suflet, purtați dorul de mamă, de
copii,
Dorul de plugul lăsat în brazdă,
Voiați să vă întoarceți la neveste, vii,
Să vă vedeți avuți în propria ogradă.
El, Domnul Sfânt v-a ascultat, pe voi,
Să reveniți în țară ca mândrii mei eroi
Și iată-vă, aici, prezenți, măreți și vii!
Ca mântuire vie, dovadă fără de tăgadă.
Sunteți cu noi, maturii, strănepoții și copiii.
Vedeți prin ei avântul și tinerețea voastră,
Aveți aici, prin noi, respectul dat pe viață!
Prin voi strigăm mereu la monument,
Eroii toți, căzuți cu arma-n mână.
Voi le aduceți mereu ONORUL în țărână
Voi îi strigați, spunând în locul lor: PREZENT!
Ca ei și voi ați însemnat istoria-n carte,
Cu acte brave, cu sânge și cu moarte.
Dar, ați semnat-o pentru-a voastră țară,
Ea este-o semnătură de viață-aparte:
E semnătura voastră dată clar
PENTRU
ETERNITATE!
ALB
O iarnă ca-n povești ni se arată
Și-i pură ca privirea noastră, de copil...
În jur, copacii stau gătiți cu stele
Ca dragi mirese în voaluri de april:
Steluțe mici și fluturi gingași
Se risipesc în pulberi strălucite
E minunat să le cuprinzi cu ochii
Și să le spui că-s nemaipomenite!
În diafana hlamidă înghețată
De țurțuri, stalactite albe, mari
Se-ascund reci lacrimi de apă risipite
La căpătâi de oaste și eroi legendari
Alb! Alb pe întinsuri de șesuri și de grâne
Alb, în simțire și-n suflet de români
De-a pururi alb în fericire și unire
În neamul românesc cel de acum
Și pentru noi un “Alb” curat în inimi
Să ne putem mândri zicând:
SUNTEM ROMÂNI!
TRIMISUL ȚĂRII
Un colonel înalt, frumos și chipeș
Avurăm domn ales pentru Unire
El, Porții-Înalte nu a dat peșcheș
A fost ales cu drag, de românime.
Când era sultan, Cuza s-a prezentat,
Nu s-a plecat să-i pupe imineii
Ci, demn, cu sabia a salutat.
„Eu nu mă plec, eu sunt TRIMISUL ȚĂRII!!!!
Nu vin cu frică la sultan
Și nici nu voi de aici firman
Vreau să vă spun că ne-am unit
Și stăm la noi acasă neclintit”
S-a speriat sultanul, asudând:
„Cum? Un supus refuză temeneaua?”
Cu săculeți de galbeni sunători
La el veneau și sărutau giubeaua!
Nu un semeț cu sabie și sfidător
Să spună drept: „Eu sunt trimis
De Principate și al meu popor!”
N-avu-ncotro sultanul! Ca atare
Recunoscu prin Cuza – România
De-atunci din 1858 cu perseverență
Ne-am pregătit ca în 1877 ROMÂNIA
Să capete prin luptă sublimă INDEPENDENȚA!
Secțiunea video:
Locul I: BIA2016
Locul II: PATRI2016
