luni, 6 februarie 2017

RAPORT DE ACTIVITATE 2016



Biblioteca Publică Locală Pietrari, parte integrată a sistemului național de biblioteci publice, permite accesul nelimitat și gratuit la colecții, baze de date și alte surse proprii sau virtuale de informații. Printr-o preocupare permanentă privind modernizarea activității bibliotecii și cu sprijinul administrației locale, s-a trecut treptat de la funcția de conservare și împrumut la domiciliu a documentelor la cea de disponibilizare a informațiilor și la educarea sub diverse forme a utilizatorului, aceste aspecte concretizându-se în campaniile, cursurile, atelierele și programele derulate de bibliotecă. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
  • Programul de voluntariat ”Dar de biblio-voluntar” ce a cuprins mai multe proiecte:
1.      ”Cărticele-jucării pentru cei mai mici copii” - cu ajutorul unei echipe de 8 bibliovoluntari biblioteca a reușit să-și formeze propria colecție de  cărticele-jucării care au fost folosite în cadrul activităților realizate în parteneriat cu grădinițele din localitate, dar și cu părinți și copii cu vârste mai mici decat preșcolarii, activități la care au participat în jur de 120 de copii și 60 de părinți .
2.       ”Șoapte pentru suflete” - o echipă de 10 bibliovoluntari și-au  dăruit vocile și timpul pentru a aduce lumină în suflete, prin gesturi deosebit de simple:  au citit, au  înregistrat, inscripționat și donat un număr de 25 de CD-uri ce conțin 40 de legende populare înregistrate audio. CD-urile au ajuns la Asociația Nevăzătorilor din Romania, la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj, Asociația  Nevăzătorilor Filiala Focșani, Asociația Nevăzătorilor Filiala Vâlcea , la Biblioteca Națională a Romaniei, la Bibliotecile Județene Cluj, Vrancea și Vâlcea, dar și la alte 13 biblioteci raionale din Republica Moldova, unde acestea  au intrat în colecția cărților accesibilizate pentru nevăzători din bibliotecile audio ale acestor instituții.
3.      ”Ierburi uitate” - a apărut din dorința unui bibliovoluntar de a-i învăța pe copiii și tinerii din comuna noastră cat mai multe lucruri despre sănătate, despre medicina naturistă, despre beneficiile utilizării plantelor medicinale în prevenirea și tratarea diferitelor boli în așa fel încat împreună cu echipa ei de bibliovoluntari și cu copiii a reușit să realizeze ierbare ce vor fi donate școlii din localitate la întoarcerea prof. de specialitate. La acestea s-a adăugat și  propunerea de realizare la bibliotecă a cursurilor gratuite de prim-ajutor la care au participat peste 100 de copii și tineri din localitate.
4.      „Clubul de VORBIRE ÎN PUBLIC” al Bibliotecii Pietrari inițiat și realizat cu sprijinul Speakers’ Arena şi România EduCaB și continuat de către bibliovoluntara Nicoleta Florescu, prin care un număr de 150 de tineri din localitatea noastră au beneficiat de 25 de întalniri prin care vorbitul în public, care este de cele mai multe ori înspăimântător pentru majoritatea oamenilor, s-a transformat în ceva plăcut și ușor.
5.       ”Programul de vacanță al bibliotecii” - au fost susținute de către 15 biblio-voluntari un număr de 9 cursuri și ateliere educative pentru copiii și tinerii din comunitate timp de 3 luni de zile, pe parcursul vacanței de vară la care au participat în jur de 250 de persoane. Este vorba de:  Curs de limba engleză (nivel intermediar), Curs de teatru no-hate, Curs de limba franceză (nivel începător),Curs de prim-ajutor pentru copii, Curs de muzică, Atelier de creație plastică, Atelier de cunoaștere a plantelor medicinale, Atelier de introducere în fitoterapie pentru adolescenți, Curs de prim-ajutor pentru adolescenți.
Toate activitățile din proiectul ”Dar de biblio-voluntar” au fost propuse, inițiate, coordonate și derulate cu sprijinul unei echipe fantastice de 30 de bibliovoluntari, echipă creată în anul 2015 în cadrul programului de voluntariat intitulat ”Biblioteca din livadă”, program ce face parte din proiectul naţional „Raftul cu iniţiativă - Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” ce a fost coordonnat de Provobis și ANBPR.
  • Pentru modul în care a fost derulat acest proiect, pentru implicarea voluntarilor și pentru rezultatele obținute am fost premiați la:”Gala Națională a Voluntariatului 2016” –București, unde voluntara bibliotecii noastre, Maria-Gabriela Preda, a primit titlul de ”Voluntarul Anului în domeniul Artă și cultură” pentru implicarea ei în proiectul ”Șoapte pentru suflete”, iar ”Dar de Bibliovoluntar ” s-a clasat pe Locul III la nivel național în cadrul Galei Tineretului 2016-Timișoara .
·         Un număr de 10 voluntari au continuat realizarea catalogului electronic al cărților din bibliotecă înregistrand un număr de 8600 volume din întregul fond de carte deținut de bibliotecă.
·         ”Vâlcea-colț de rai 2016” - un palmares deosebit a fost obţinut de copiii participanți la această ediţie a concursului: două premii I, două premii II şi un premiu III.
Cei cinci câştigători şi premiile obţinute sunt:
- Georgiana Tiţa - Diploma de excelenţă, Locul I, la secţiunea Proză scurtă/Eseu, acordat de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor/Filiala Vâlcea;
- Patricia Sima - Premiul I la secţiunea Creaţii "video", acordat de Biblioteca Judeţeană Vâlcea;
- Daria Mărăcinescu - Premiul al II-lea la secţiunea Desen/Pictură, acordat de Biblioteca Judeţeană Vâlcea;
- Bianca Cosma - Premiul al II-lea la secţiunea Creaţii "video", acordat de Biblioteca Judeţeană Vâlcea;
- Laura Simion - Premiul al III-lea la secţiunea Poezie, acordat de Biblioteca Judeţeană Vâlcea.
·         Biblioteca Pietrari a fost prezentă la expoziţia anuală colectivă de fotografii despre activitatea bibliotecilor publice lansată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România
·         Biblioteca Pietrari a primit în acest an două vizite importante, pentru schimb de bune-practici biblioteconomice și anume: o delegaţie din Republica Moldova formată din directori de Direcții de Cultură din raioane ale Republicii Moldova și reprezentanţi ai Programului Novateca (omolog Programului „Biblionet – lumea în biblioteca mea”), sosiţi într-o vizită de studiu în luna noiembrie și o altă delegație, în perioada 25-30 septembrie 2016 , a ,,Tinerelor Bibliotecari NOVATECA” din Moldova ce au vizitat şapte biblioteci din România, printre care și cea din Pietrari.
·         “Banii pe net”- program de educație financiară la care au participat 80 de persoane;
·         ” Locuri de muncă pentru fiecare” prin care un numar de 105 persoane beneficiază de informații lunare, prin e-mail despre oferta de locuri de munca și prin asistență la întocmirea documentelor de angajare;
·         Pe parcursul întregului an la bibliotecă au avut loc Atelierele de Cusături Populare, de String-Art și Creație, Cursurile de TIC și codare, Ateliere de Științe, de  Lectură și de Teatru de Umbre, derulate cu sprijinul voluntarilor, finanțate de la bugetul local.
·         În parteneriat cu Școala Pietrari am participat la organizarea și buna desfășurare a proiectelor ”Hora costumelor în ochi de copil”, proiect județean de promovare a tradițiilor și ”Moș Crăciun Global”, proiect internațional implementat în perioada 16 septembrie-16 decembrie 2016, de către Asociaţia pentru Dezvoltare Rurală Durabilă şi Conservarea Tradiţiilor și Centrul Europe Direct Vâlcea.

Date statistice 2016:
  • 430 utilizatori; 
  •  5917 vizite la bibliotecă;
  • 3889 participanți la programe și evenimente; 
  • 715 vizite pentru acces internet;
  • 30 voluntari implicați în programe și proiecte;
  • 8 apariții în mass-media;
  • Titlul de FINALIST pentru programul de voluntariat ”Dar de bibliovoluntar” și pentru Alexandra Mentea, voluntar-coordonator al proiectului ”Ierburi uitate” în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor București;
  • Premiul al III-lea la Secțiunea Cultură acordat proiectului ”Dar de Bibliovoluntar” la Gala Națională a Tineretului din România;
  • Titlul de ”Voluntarul Anului 2016”, la Secțiunea Artă și Cultură, oferit bibliovoluntarei Gabriela Preda pentru proiectul ”Șoapte pentru suflete” la Gala Națională a Voluntariatului din România.


Bibliotecar,
Crina Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu