marți, 30 ianuarie 2018

Raport de activitate 2017

Biblioteca Publică Locală Pietrari, parte integrată a sistemului național de biblioteci publice, permite accesul nelimitat și gratuit la colecții, baze de date și alte surse proprii sau virtuale de informații. Printr-o preocupare permanentă privind modernizarea activității bibliotecii și cu sprijinul administrației locale, s-a trecut treptat de la funcția de conservare și împrumut la domiciliu a documentelor la cea de disponibilizare a informațiilor și la educarea sub diverse forme a utilizatorului, aceste aspecte concretizându-se în campaniile, cursurile, atelierele și programele derulate de bibliotecă.
Dintre acestea, cele mai importante sunt:

-          La nivel local:
 ”Programul de vacanță al bibliotecii” – a cuprins, ca în fiecare an, un număr mare de participanți și mai multe ateliere susținute de voluntarii bibliotecii și anume:
- "Atelierul de ”investigare” a problemelor comunității", trainer-voluntar - Ana-Maria Bugiu, eleva la CNMB Valcea. Prin acest proiect avem în vedere o creștere a interesului pentru utilizarea comunității ca un context pentru o învățare mai autentică și un angajament mai crescut al tinerilor. Proiectul ce abordeaza teme diverse si complexe a fost remarcat de către Biblionet România.
-”Atelierul de lectură, comunicare și scriere creativă”, coordonat de voluntara noastră - Iuliana Buruiană, eleva cls a XII-a la Liceul Constantin Brancoveanu Horezu.
-"Atelierul de creație artistică" susținut de voluntarele noastre Alexandra Mentea, elevă la CNMB Vâlcea și Gabriela Preda, elevă CN Al.Lahovari Vâlcea.
-"Curs de prim-ajutor" susținut de doamna asistentă Carmen Mohora. Câteva dintre temele cursulu: măsuri de prim-ajutor în caz de arsuri, de electrocutare, de înec, prevenirea indigestiei, așezarea în poziție de siguranță a victimei, scurt instructaj pentru manevra de resuscitare,etc.
-"Atelierul de muzica si dans", trainer-voluntar - Adina Butoi, membră a Ansamblului Moștenitorii din Pietrari.
-"Atelier de codare și programare" - trainer voluntar Anca Drăghici, olimpică la informatică. Câteva teme: baze de numerație, inițiere C++, realizare activități opționale în proiectul Code Kids, realizare site-uri, fișe de autocunoaștere și comunicare destinate membrilor clubului ”Wizards Code Club”.
Activitățile zilnice au fost completate de jocuri de autocunoaștere, concursuri, vizionare de filme.
·         Donație de carte nouă.
Biblioteca Pietrari a reușit să obțină o donație de 615 publicații în valoare totală de 8299,82 lei, din Rezerva Naţională de Carte (actuala Rezerva Naţională de Publicaţii) ce funcţionează ca parte componentă a Bibliotecii Naţionale a României. De asemenea, această importantă donație de carte ne oferă posibilitatea de a înnoi fondul de carte al bibliotecii, fond de carte care, cu toate eforturile administrației locale ce asigură anual buget pentru achiziția de carte nouă, este depășit, atât fizic, cât și moral, în cazul anumitor domenii de interes.
 ” Locuri de muncă pentru fiecare”, proiect realizat în parteneriat cu Europe Direct Vâlcea, prin care un numar de 105 persoane beneficiază de informații lunare, prin e-mail despre oferta de locuri de muncă și primesc asistență la întocmirea documentelor de angajare;
•         Pe parcursul întregului an la bibliotecă au avut loc Atelierele de Cusături Populare, de String-Art și Creație, Cursurile de TIC și codare, Ateliere de Științe, de  Lectură și de Teatru de Umbre, derulate cu sprijinul voluntarilor, finanțate de la bugetul local, dar și activitățile incluse în parteneriatele  încheiate cu cadrele didactice ale Școlii Pietrari – Georgiana Mărăcinescu, Sobolu Marius, Livia Deaconu, Mihaela Mereș, Laura Moghină, Irina Ceprăzaru, Raluca Năstasie.

-          La nivel județean:
       Concursul de creaţie pentru elevi ”Vâlcea – Colţ de rai”, Ediţia a VI-a- la festivitatea de premiere la nivel judeţean au participat toți cei cinci copii care au fost selectați la faza locală a concursului. Premiile primite de copiii noștri în acest an, în urma jurizării județene, au fost:
                        Premiul Cercul de la Râmnic „România – Grădina Maicii Domnului”:

Locul 2 - Mădălina Crețu – Pietrari / Proză
Mențiune - Diana Ștefan - Pietrari / Poezie

Premiul „Cultul Eroilor” pentru proză:
- Cosmina Anica / Pietrari

Premii acordate de Biblioteca Judeteana Valcea :
- la Sectiunea Poezie/ Locul III a fost acordat elevelor 
       Adina Crețu (Pietrari),
      Cosmina Anica (Pietrari) 
 - Mentiune pentru Daria Mărăcinescu/ Pietrari/ Icoană.

·         „HORA COSTUMELOR, ÎN OCHI DE COPIL”, ediția a II-a
În data de 1 aprilie, în comuna Pietrari, copiii au îmbrăcat straie de sărbătoare. Organizatorul evenimentului județean este conducerea Școlii Gimnaziale Pietrari, prin director Anamaria Săndulescu. Și-au adus sprijinul, în calitate de parteneri, următoarele instituții: Inspectoratul Școlar Vâlcea, Casa Corpului Didactic, Primăria Pietrari, Biblioteca Publică Pietrari, Căminul Cultural din comună și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

·         ”Cântare cărții” participare la emisiunea emisiune moderată de doamna Zenovia Zamfir cu scopul de a promova proiectele bibliotecii, prezentarea activităților bibliovoluntarilor și a parteneriatelor cu alte instituții.

-          La nivel național:

• ”Ziua Internațională a Cititului Împreună”- în data de 16 februarie a fost sărbătorită la bibliotecă această acțiune derulată în parteneriat cu , Asociația Citim Împreună România, Grădinița Pietrari, dar și Școala Gimnazială Pietrari, Primăria Pietrari, Asociaţia Pensionarilor Pietrari
• ”Wizards Code Club”-activarea primului club de coding al bibliotecii
Activarea primului club de coding al Bibliotecii Pietrari, sugestiv intitulat ”WIZARDS CODE CLUB” a avut loc duminică, 2 aprilie 2017, orele 11, în sala bibliotecii, ca urmare a implementării proiectului national ”CODE Kids- Copiii fac coding în biblioteci”, alături de alte 30 de biblioteci din țară.
• ”Crosul Cititorilor: Alergăm spre Regatul Poveștilor”
Pentru a sărbători Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, patru biblioteci din România și-au unit forțele pentru a transmite copiilor plăcerea lecturii. Astfel, în data de 3 aprilie 2017, peste 500 de copii din localitățile Mediaș (jud. Sibiu), Medgidia (jud. Constanța), Bîrlad (jud. Vaslui) și Pietrari (jud. Vâlcea) au participt la ”Crosul Cititorilor: Alergăm spre Regatul Poveștilor” - ediția 2017, eveniment organizat în cadrul Proiectului ,,Literatură și Pictură’’, inițiat de către Primăria Municipiului Mediaș și susținut de către scriitorul de literatură pentru copii, Petre Crăciun, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Literatură pentru Copii și Tineret, împreună cu firma GENERALI.
• ”Ziua Universală a Iei”- 24 iunie 2017.
Scopul acțiunii este promovarea iei, a imaginii României, adunarea împreună a comunităţii vâlcenilor în jurul valorilor naţionale pe care să le transmitem mai departe, celebrarea sărbătorii Sânzienelor care pe viitor ar putea deveni sărbătoare națională în România în contextul în care pe 24 iunie Ziua Universală a Iei e celebrată pe 6 continente, în peste 55 de țări și mai mult de 150 de localități din întreaga lume.
• Bani IQ si Banii pe net.  Biblioteca Publica Pietrari deruleaza programele de educație financiara  la care a participat un numar insemnat de persoane, copii si adulti, din comuna Pietrari.Participantii la aceste campanii au aflat informații extrem de utile referitoare la evitarea dezechilibrelor în bugetele personale,economisire, alegeri întelepte în ceea ce privește banii, serviciile oferite de bănci, plățile online, instrumentele de comparare a ofertelor, siguranța cumpărăturilor pe internet, drepturile consumatorilor online.
• Proiectul EduCaB România derulat și în biblioteca noastră a vizat în acest an: ”CinEd-educatie cinematografica in biblioteci” și Campania „Vrem cărţile tale! Lasă cărţile din biblioteca ta să-şi continue povestea în Bibliotecile Publice România", prin intermediul căreia am primit un număr de 137 vol. frumos ilustrate, însoţite de seturi de carioci si stickere.
• Biblioteca Pietrari- Locul I la competiția națională de promovare a iZiLIT
Biblioteca Județeană  ”George Barițiu” Brașov, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România-ANBPR și Uniunea Editorilor din România-UER, a  invitat bibliotecile publice din țară să participe, în perioada 25 septembrie-25 octombrie 2017, la concursul de promovare a aplicației iZiLIT – Întâlnire Zilnică cu Literatura. Concursul iZiLIT, la care a participat și Biblioteca Publică Pietrari, a avut drept scop informarea cât mai multor utilizatori despre acest nou serviciu de recomandare de lectură, furnizat gratuit prin intermediul telefonului mobil și a constat în organizarea de acțiuni/activități de informare și promovare a aplicației, în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 – 25 ani, din localitățile participante, timp de o lună de zile.
•  ”Ora de net”  Biblioteca Pietrari s-a alăturat reţelei de profesionişti ”Ora de Net” în promovarea practicilor, politicilor și infrastructurii necesare pentru ca instituțiile din România să se alinieze la standardele europene de educare a generației nativilor digitali. Scopul activităților de consultare este acela de a contribui la crearea unei înțelegeri mai clare a experiențelor copiilor legate de folosirea Internetului și care este percepția lor cu privire la atitudinea adulților din viața lor față de acest aspect.
•  Biblioteca Pietrari și voluntarii ei, pentru a treia oară consecutiv, printre finaliștii Galei Naționale a Voluntarilor
În acest an Biblioteca Pietrari a fost nominalizată ca și finalist la secțiunea Proiectul de voluntariat al anului în domeniul sport și recreere cu aplicația intitulată "Ora de codare", iar Anca Drăghici a fost nominalizată la titlul de Voluntarul anului în domeniul educație pentru participarea ca și trainer-voluntar specializat în pregătirea suplimentară în domeniul informaticii și programării a copiilor participanți în proiectul mai sus menționat, proiect ce se derulează la Pietrari încă din anul 2015.

-          La nivel internațional:
   ”Să facem Europa să înflorească!”, proiect internațional  inițiat de Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română destinat copiilor și tinerilor ce are ca scop cunoașterea Europei, a diversității ei culturale.  Lucrările copiilor din Pietrari au fost prezente la  expoziția internațională ce a avut loc la Bruxelles cu ocazia Zilei de 1 iunie 2017, Ziua Internațională a Copilului, Biblioteca Pietrari  primind o Diplomă de Excelență din partea organizatorilor.
• Programul Lideri Award - în zilele de 13 şi 14 mai 2017, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a avut loc cursul de formare de Lideri Award organizat de Fundația The Duke of Edinburgh's International Award România, program susținut de Casa Regală a Marii Britanii și Casa Regală a României. Participarea la acest curs a avut în vedere înscrierea tinerilor bibliovoluntari din Pietrari în  programul internațional Award ce are în vedere obiective de dezvoltare ale tinerilor prin activități de mentorat.
• ”Bookmark Exchange Project” Biblioteca Publică Pietrari și Școala Gimnazială Pietrari sunt partenere în cadrul inițiativei ”Luna Internațională a bibliotecilor școlare” organizată de IASL (Asociația Internațională a Bibliotecilor Școlare), participând la proiectul ”Bookmark Exchange Project”. Proiectul schimbului de semne de carte include școli/biblioteci care vor face schimb de semne de carte realizate manual (orice stil, formă etc.) Prin intermediul acestui proiect Școala Pietrari face pereche în acest an cu o școală gimnazială din Vila Pouca de Aguiar, un sat din nordul Portugaliei și cu o altă școală din Ungaria. Scopul este să împărtășim, într-un mod amuzant, plăcerea de a citi și de a merge la bibliotecă, în același timp legând prietenii în lumea întreagă.

Date statistice 2017:
·                     437 utilizatori
·                     846 volume achiziționate: 94 vol.din finanțare publică, 615 vol. din depozitul legal al BN, 137vol. din donații și campanii de promovare a lecturii.
·                     4978 vizite la bibliotecă;
·                     3479 participanți la programe și evenimente;
·                     645 vizite pentru acces internet;
·                     25  voluntari implicați în programe și proiecte;
·                     12 apariții în mass-media;
·                     Diplomă de Excelență primită din partea La Maison Culturelle Belgo-Roumaine;
·                     Titlul de FINALIST pentru programul de voluntariat ”Ora de codare” și pentru Anca Drăghici, voluntar-coordonator al proiectului ”Ora de codare” în cadrul Galei Naționale a Voluntarilor București;
·                     Participare la Gala Regală The Duke of Edinburgh International Award România, datorită implicării active în programul Award, gală desfășurată în prezența Maiestății Sale Principesa Margareta a României, a Ambasadorului Marii Britanii și a altor oficialități .

  •    Locul I la competiția națională de promovare a iZiLIT.
Pe blogul bibliotecii gasiti si:

Bibliotecar,
Crina Popescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu