joi, 15 martie 2018

"Hai pe net, 2018!"

Fundația EOS, în parteneriat cu Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România, și Asociația APDETIC anunță campania de alfabetizare și incluziune digitală Hai pe NET, 2018! în perioada 19-25 Martie 2018. Aflată la cea dea noua ediție, campania în care s-a înscris și Biblioteca Publică Locală Pietrari, susține organizarea de activități online, de la simple ore de alfabetizare digitală, la acțiuni ce vizează performanța în mediul online. Sunt încurajate să participe în campanie școlile, bibliotecile publice, Puncte de Acces Public la Informație (PAPI), organizațiile neguvernamentale, cluburile copiilor, cluburile seniorilor sau orice alte organizații deschise publicului în care există computere sau dispozitive mobile cu acces la internet. Organizatorii promovează un set de activități:
  1. Primul clic – atragerea noilor veniți pe Internet. Activități adresate mai ales seniorilor, dar și persoanelor curioase să înțeleagă ce înseamnă și cum se folosește Internetul.
  2. Competențe digitale? No problem! – vizează testarea competențelor digitale pentru elevi de liceu și studenți interesați de cariere viitoare.
  3. Programare creativă prin Minecraft pentru Educație – activități adresate elevilor din gimnaziu care vor să învețe să scrie cod. 
  4. Cursuri online de perfecționare pentru e-facilitatori, dascăli și bibliotecari – profesorii și bibliotecarii sunt încurajați să urmeze cursuri de perfecționare digitală, recunoscute în întreaga lume.
  5. Promovarea accesibilității web – activități adresate oricui ajută nevăzători să navigheze facil Internet.
  6. Securitate cibernetică prin CISCO NetAcad – activități ce vizează tinerii, adresate cu ajutorul cadrelor didactice sau bibliotecarilor care țin cursul Introduction to Cybersecurity dezvoltat de Cisco prin programul NetAcad.
Campania Hai pe NET 2018! face parte din campania pan-europeană de incluziune digitală ALL DIGITAL Week 2018în care accesul la internet arată nevoia de îmbunătățiri.44% dintre cetățenii europeni nu au competențe digitale de bază; 37% din forța de muncă nu este pregătită pentru joburi digitale; 14% dintre cetățenii europeni n-au folosit vreodată internetul; 49% dintre cetățeni n-au folosit vreodată un site care să verifice veridicitatea unor fapte sau știri și pentru că 72% dintre cetățenii Europei cred că munca lor va fi înlocuită de roboți. Statistica în timp real a procentelor de participanți per țară o găsiți pehttp://alldigitalweek.eu/register-as-all-digital-week-participant/.  Selectați România și după completarea formularului sunteți direcționați pe pagina statistică, în care vedeți topul celor mai active țări online.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu