miercuri, 12 septembrie 2018

Biblioteca Pietrari prezentă la Expoziția de fotografie a ANBPR

Biblioteca Pietrari, alături de Biblioteca Vlădeşti si de Biblioteca Judeteana Antim Ivireanul, este si în acest an prezentă la expoziţia colectivă de fotografii care reliefeaza activitatea bibliotecilor publice din intreaga tara, expozitie lansată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România si aflata la cea de-a IV-a editie.
Tema aleasă in acest an a fost despre jocurile pentru copii și adolescenți în bibliotecile publice – de la cele tradiționale până la cele utilizând noile tehnologii.
Scopul acestei expoziţii colective este acela de a arăta, vizual şi imagistic, contribuţia bibliotecilor în viaţa utilizatorilor şi comunităţilor.
Condiţiile de participare la expoziţie au fost următoarele: - la expoziția anuală pot participa atât bibliotecile publice de rang judeţean, cât şi locale, municipale, orăşeneşti şi comunale. - condiţii obligatorii de îndeplinit pentru fotografii – rezoluţia minimă 300 dpi, respectând tematica, imagini clare şi relevante, corecte tehnic, explicaţii pentru fiecare imagine – titlul activităţii/proiectului, numele bibliotecii şi bibliotecarului, data. Fiecare bibliotecă poate contribui cu maxim 6 fotografii. - imaginile să reprezinte activităţi desfăşurate în anul precedent. Biblioteca noastră a trimis mai multe imagini din diferite proiecte derulate în 2017, selectate pentru expoziţia din acest an fiind trei imagini din proiectele "Vacanta la biblioteca", "Bookmark Exchange Project" si "Code Kids- Copiii fac coding la biblioteca", pe care le puteti vedea accesand link-urile:
Mai multe amanunte despre acest proiect al ANBPR gasiti la https://expozitiaanbpr.wordpress.com/.
Coordonarea expoziţiei a fost asigurată de Biblioteca Judeţeană “George Bariţiu” Braşov şi Biblioteca Judeţeană “A. D. Xenopol”, iar expozitia fizica va avea loc la Biblioteca Judeteana Arges.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu