Anul 2021 a
fost un an plin de provocări, un an în care am alternat perioadele în care am
reușit să funcționăm normal, cu perioade în care am pus accent pe programe
cultural-educativ derulate de biblioteca noastră în mediul on-line, fapt ce a
fost posibil printr-o pregătire tehnică
și profesională continuă.
Pentru a duce la îndeplinire obiectivele pe care le are, Biblioteca Publică Locală Pietrari a inițiat, sprijinit și derulat mai multe initiațive, proiecte și programe ce se desfășoară local, județean, național și internațional, după cum urmează:
- 29
participări la proiecte județene, naționale sau internaționale, alături de
parteneri și inițiatori din țară sau de peste hotare:
1. CODE
KIDS ROMÂNIA – colaborare cu fundația Progress;
2. EDUCAB
ROMÂNIA – colaborare cu România EduCaB;
3. VÂLCEA,
COLȚ DE RAI 2021 – organizat de BJ VÂLCEA;
4. ZICI
2021 – Brandi Bates&CO;
5. SNV 2021
- PROVOBIS ;
6.
MARATONUL DE POVEȘTI – BJ BRAȘOV ;
7. ORA SĂ
ȘTIM – Fundația Progress;
8.
PRIETENIE PE O SFOARĂ – BJ BRAȘOV;
9.
ÎNDRĂZNEȘTE SĂ ÎȚI PESE/DARE TO CARE – EDUCAB&Internațional;
10.PUNGUȚA
CU DOUĂ CĂRȚI – OVIDIU.RO;
11.VOLUNTARI
INTERNAȚIONALI
12.LUNA
FETELOR smART – De Basm;
13.CARAVANA
DE BASM ÎN OLTENIA DE SUB MUNTE - DeBasm;
14.VREAU ȘI EU
15.COMUNA
MEA, COMUNA TA – BJ BRĂILA ;
16.EU
CITESC, TU CITEȘTI? - campanie on-line
de promovare a lecturii – Biblioteca Onești;
17.
FELICITĂRI PENTRU MAMA,
18.SEMN DE
CARTE CĂLĂTOR și
19.MIRIFICA
LUME A CĂRȚILOR – parteneriat cu BIBLIOCLUB ARGANDA – Madrid, Spania;
20.WIKI
loves România – Fundația Progress
21.
”Creșterea calității vieții în comunitățile mici prin servicii (digitale) ale
bibliotecilor publice. Biblioteca - centru comunitar și de cunoaștere pe tot
parcursul vieții” – EDUCAB România
22.WIFI4EU
– Comisia Europeană
23.
NEXTLAB.TECH – Universitatea din Craiova
24. CODE
Kids FEST DOBROGEA – invitație în deschiderea evenimentului
25. CODE
Kids FEST OLTENIA – în colaborare cu BJ Vâlcea
27. ACASĂ
28. FONDUL
ȘTIINȚESCU – Fundația Comunitară Vâlcea
29. SĂNIUȚA CU POVEȘTI – BJ DÂMBOVIȚA
- 16 inițiative la nivel local:
CLUB ROBOTICĂ ȘI IMPRIMARE 3D – dedicat adolescenților și adulților;
BLIND DATE WITH A BOOK ; BEBETECA –
mămici și bebeluși; VACANȚA
-2 inițiative la nivel național:
TRENULEȚUL CU POVEȘTI, ed. a II-a – în parteneriat cu 16 biblioteci din
țară, de la biblioteci comunale, până
BIBLIOTECA DE SEMINȚE – preluarea la nivel național a acestui concept inițiat de Biblioteca Pietrari în anul 2019
- 3 inițiative la nivel internațional:
BOOKS NOT BULLYING -program de mobilitate a adulților, biblioteca fiind coordinator;
CODING WITH
OUTDOOR GAMES – proiect mobilitate școlară, biblioteca fiind partener;
LIBRARIES4FUTURE – înscriere a Bibliotecii Pietrari în această inițiativă internațională.
-
12 prezentări susținute de bibliotecar la nivel național:
1. 4.02.2021, Biblioteca Publică Pietrari a
primit invitația de a participa la evenimentul "Voluntar în comunitate
prin bibliotecă", alături de doamna Corina Pintea, director executiv PRO
VOBIS, online pe Zoom Meeting
2. 04.03.2021 - întâlnire cu Andy Taylor și
Roxana Nicolaescu de
3.
24.03.2021 - Biblioteca Publică
Pietrari a fost cuprinsă ca exemplu de bune-practici în cercetarea făcută de
doamna prof.dr. Anca Velicu, cercetător
4.
26.11.2021 - Relațiile bibliotecii publice în vreme de pandemie -întâlnire
profesională a membrilor filialei ANBPR Brașov
5.
8.11.2021 - CODE KIDS FEST 2021 – prezentare a implicării fetelor în
activitățile clubului de coding Wizards Code Club Pietrari
6.
15.11.2021 - ”Minute de
inspirație” - interviu online (pe Zoom) împreună cu Lorand Soares Szasz -
CEO-ul Upriserz, prima platformă educațională online, dedicată
antreprenorilor și profesioniștilor din România, ca exemplu de bune practici
7.
Interviuri - Recorder, Radio România Cultural,
8. Radio
România Actualități,
9. ziarul
Adevărul,
10. 7
.05.2021 - Eveniment/
întrunire cu tema ,,Creșterea calității vieții în comunitățile mici prin
servicii (digitale) ale bibliotecilor publice” și organizarea mesei rotunde:
Creșterea calității vieții în comunitățile mici prin servicii (digitale) ale
bibliotecilor publice. Biblioteca - centru comunitar și de cunoaștere pe tot
parcursul vieții la care au participat secretari de stat și consilieri din
ministere, deputați,directori și alți invitați
11. 26.11.2021 – invitație participare
12. 28.12.2021 – Interviu PROTv împreună cu echipa Wizards- Locul al II-lea
-
8 participări la cursuri de pregătire profesională:
1. ”Managementul
tehnic al proiectelor de mobilitate Erasmus+”, organizat de ANPCDEFP
2.
”Scrierea de proiecte Parteneriate la scară mică”, organizat de ANPCDEFP
3.
”Voluntariatul de familie”, organizat de
ProVobis.
4. Cursuri
organizate de Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea – ”Utilizarea
realității augmentate în crearea de conținut digital”, Metoda Escape Room, etc.
5. Cursuri organizate de EDUCAB ROMÂNIA
6.
Conferința Internațională ”Bibliotecari pentru mâine” – organizată de Goethe
Institute și Fundația Progress
7.
Conferința Internațională ”Occupy Library” – organizată de Fundația Progress
8. Conferința Națională a ANBPR – organizată de ANBPR
- suma de 5.000 lei de la bugetul local, repartizați prin Hotărâre de Consiliu Local investiți în dotări necesare bunei desfășurări a activităților susținute prin proiectele și programele derulate în 2021:
- 3000 lei
pentru achiziția de noutăți editoriale, fiind procurate peste 172 volume noi
- 2000 lei pentru achiziția de mobiler (rafturi cărți)
- suma de 24.101 euro (120.000 lei) atrași la bugetul local prin proiectele bibliotecii:
- 14.850 euro - proiectul ”Books not bullying”
- 6.888 euro – proiectul ”Zestrea Domnițelor”
-
1200
lei prin donație de materiale birotică prin partenerul EduCab România (243 euro)
- 10.500 lei premii Fundația Progress (2.120 euro) – 1 buc.imprimantă 3D și 1 buc.Oculus
- 3 proiecte ERASMUS+ depuse spre aprobare pe liniile de finanțare deschise pentru Corpul European de Solidaritate (1 proiect deja aprobat – Zestrea Domnnițelor) și Proiecte de parteneriat la scară mică (2 proiecte)
- 10 cursuri și ateliere organizate cu sprijinul bibliovoluntarilor și al voluntarilor internaționali la care au participat 350 de beneficiari.
PREMII CÂȘTIGATE:
WIZARDS CODE CLUB PIETRARI s-a remarcat la nivel
județean și național prin:
- locul I – grupa începători la
competiții CODE Kids
- locul I, al II-lea și al III-lea
- locul al II-lea
Din punct de vedere statistic, în anul
2021,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu