miercuri, 21 august 2024

Biblio-VR - Laborator itinerant de realitate virtuală

 Scopul proiectului ”Biblio-VR - - Laborator itinerant de realitate virtuală în biblioteci ” este acela de creare a unui context multidisciplinar de educație non-formală într-un domeniu de interes major în rândul copiilor și tinerilor din localitățile Pietrari, Tomșani, Bunești și Bălcești : cel al realității virtuale și augmentate, prin intermediul bibliotecilor. 



Participarea la atelierele de lucru a copiilor și tinerilor înscriși în proiect va duce la dobândirea de noi cunoștințe STEAM și de aprofundare a celor deja învățate (din biologie, astronomie, geografie, ecologie, fizică, design 3D și matematică), de înțelegere a fenomenelor științifice într-o manieră inedită, prin implicarea simțurilor. De asemenea, proiectul atrage atenția asupra necesității utilizării în comun a echipamentelor deținute de bibliotecă, echipamente ce pot fi împrumutate de către cadrele didactice pentru a organiza lecții inedite. Bibliotecarii și cadrele didactice partenere vor participa la ateliere fizice și on-line pentru inițierea în limbaje de programare asociate cu VR și vor fi expuși unor domenii inovative: proiectarea 3D și descoperirea dee noțiuni legate de realitatea virtuală și augmentată. Vor crea conținut digital pentru o predare interactivă folosind tehnologia și specialiștii puși la dispoziție prin proiect de către Biblioteca Pietrari. Folosirea echipamentelor obținute prin finanțarea Științescu nu se va limita doar la copii și tinerii din Pietrari, caravana Biblio-VR de la finalul proiectului vizitând școlile si bibliotecile partenere. Prin implementarea acestui nou proiect Biblioteca Pietrari va putea deveni un spațiu comun ce oferă un larg acces la tehnologia prezentului întregii comunități, dar și altor comunități. Proiectul Biblio-VR este un proiect finanțat de Fondul Științescu Vâlcea, gestionat de Fundaţia Comunitară Vȃlcea. Pentru mai multe detalii accesați: www.valcea.stiintescu.ro.

Biblioteca Romă pentru Copii

 Biblioteca Romă pentru Copii,  un nou proiect internațional pe care Biblioteca Pietrari, alături de alte biblioteci publice din jud.Vâlcea și din România, îl va implementa în acest an .



✍️Proiectul 𝐁𝐢𝐛𝐥𝐢𝐨𝐭𝐞𝐜𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐨𝐩𝐢𝐢, inițiat de Asociația Harap Alb și Editura Pionier Press, este susținut și de Bokhjälpen, Bokstart, Ambasada Suediei din Bucureşti, Asociația Cu Alte Cuvinte și É Romani Glinda.

În anul 2022, ”Biblioteca romă pentru copii” și-a redeschis colecția la Biblioteca Națională a României, iar cu ajutorul Asociației Comunitățile Viitorului, și-a dezvoltat filiale în rețeaua bibliotecilor publice. O astfel de filială urmează să deschidem și la Biblioteca Pietrari, iar toate bibliotecile publice înscrise în proiect vor primi un pachet de cărți, materiale și mentorat pentru a dezvolta activități cu și despre cultura romă pentru copii. Acest proiect scoate în evidență faptul că bibliotecile unesc oamenii, indiferent de etnie, rasă, religie, și respectă mai mult ca niciodată sloganul Uniunii Europene - Uniți prin diversitate!

Întâlnirea de astăzi a presupus un minunat schimb de experiență profesională între bibliotecile pilot și bibliotecile nou-înscrise, dar și idei și perspective de viitor. Mulțumiri colegelor noastre, adevărate deschizătoare de drumuri, pentru toate experiențele împărtășite, dar și organizatorilor acestui eveniment special! 

Mă bucur mult că sunt parte din ”rețea” și mulțumesc tuturor colegilor ce au ales să-mi fie astăzi alături! 🙏📖💗

GoGREEN - al cincilea proiect Erasmus+

 O nouă finanțare Erasmus+ a fost aprobată, pentru proiectul GoGREEN depus de Biblioteca Pietrari, proiect evaluat cu 87 de puncte, al doilea pe lista acestei sesiuni de finanțare, un proiect cu un buget total de 31.465 euro ! Locul 2 din 73 de cereri depuse (doar 18 aprobate)... nu-i rău deloc.



O veste extraordinară primită chiar în această zi, când semnăm la București contractul Discover EU Inclusion!!!🤗🙏

GoGREEN este al cincilea proiect de anvergură pe care urmează să îl implementăm în comunitatea noastră! Toate aceste proiecte au fost și sunt dedicate copiilor, tinerilor și adulților din localitate, vizând procesul de dezvoltare personală a participanților, dar și cel de învățare non-formală (sau formală) ce poate să se deruleze pe tot parcursul vieții (Life Long Learning). Și unde anume poate avea loc acest proces, dacă nu într-o bibliotecă! Fie ea și comunală! 🤗🙂

Să dea Dumnezeu ca și acest proiect să fie cu folos, la fel ca toate celelalte! 🙏🥹📖♥️

P.S: Nu pot să spun cât de mândră sunt de tot ceea ce am reușit să fac în acești ani, cu atât de puține resurse (să nu uităm că biblioteca are un singur angajat) și cu atât de puțin timp dedicat acestor acțiuni (ținând cont de faptul că biblioteca derulează mai multe proiecte simultan, proiecte cu sau fără finanțare). Și, de asemenea, să nu uit să mulțumesc celor ce mi-au fost alături în implementarea tuturor acestor proiecte - familie, administrație locală, cadre didactice, tineri voluntari, părinți, bunici, copii mici și mari. Fără voi toți, nimic nu ar fi fost posibil!🙏💞


#BibliotecaPietrari

#erasmus

#educațiaadulților

#gogreen 

Discover EU Inclusion - un nou proiect Erasmus+

Discover EU Inclusion 




Un nou proiect Erasmus+ în valoare totală de 17.687 euro urmează a fi implementat de Biblioteca Pietrari! "Growing UP your nature" KA155-YOU - DiscoverEU inclusion action (KA155-YOU) - un proiect cu și despre tineri. 

Prin proiectul "Growing UP your nature" (GrowUP) vom putea oferi tinerilor ”de la țară” oportunitatea de a învăța despre Europa, dar și de a descoperi oportunitățile pe care Europa le oferă în ceea ce privește viitoarea lor educație și viitoarele lor alegeri în viață, de a le oferi tinerilor cunoștințe, abilități de viață pentru viitor și competențe valoroase pentru aceștia, încurajând permanent conexiunile și dialogul intercultural între tineri, de a promova sentimentul de apartenență a tinerilor noștri la Uniunea Europeană, de a-i inspira pe aceștia să adopte un stil de călătorie sustenabil, în special, dar mai ales, să devină conștienți de importanța mediului, în general. 

Scopul proiectului nostru este acela de a crește gradul de implicare a tinerilor din comunitatea rurală în prevenirea problemelor de mediu din comuna Pietrari. Dacă orice persoană ar respecta pe cât posibil regulile și principiile generale de protecție a mediului înconjurător, efectele ar fi vizibile imediat, iar întoarcerea la o natură curată va fi posibilă într-o perioadă relativ scurtă de timp. Pământul este deocamdată singura casă a speciei umane și datoria fiecărui om este de a o proteja prin orice mijloace posibile, păstrând-o într-o stare cât mai apropiată de cea de dinaintea dezvoltării civilizației. Oamenii au nevoie de condiții de mediu favorabile unei vieți sănătoase și îndelungate, lipsită de probleme și boli. Protejarea mediului este datoria fiecăruia dintre noi, iar tinerii trebuie să fie cei care să se implice în salvarea naturii pentru un viitor mai bun. 

Al lor, al nostru, al tuturor! 🙏🌍


Vacanța la ...bibliotecă - 2024

 START!
 "Vacanța la ...bibliotecă", alături de voluntari, proiect aflat deja la cea de a XVII-a ediție - 2 iulie 2024, ora 10. 





📌Acest proiect de educație inter-generatională este destinat copiilor și adolescenților din localitatea noastră, dar și tinerilor care vin să-și petreacă vacanțele la bunici!

📝Atelierele și cursurile vor fi susținute, ca în fiecare an, de echipa de bibliovoluntari, după cum urmează:

⚙️ Ateliere STEAM în cadrul Bibliotecii de lucruri Pietrari (inițiere în arta cusăturilor populare și recondiționare cămăși populare) - marți, orele 10-12. 

🪢Susținut de voluntari din comunitate, atelierul de cusături și recondiționare a cămășilor populare se adresează copiilor, tinerelor și doamnelor din localitate care stăpânesc arta cusutului și doresc să-i învețe pe cei mici cum să deprindă această artă, dar și să repare cămășile populare pe care le păstrează în lăzile de zestre, în așa fel încât acestea să poată fi purtate sau refolosite. "Biblioteca de lucruri" este un concept care susține economia circulară.

🦾Cursuri de codare, imprimare 3D și robotică - miercuri, orele 10-12, voluntari: Cosma Maria, Barbu Lelia, Antonia Cucu, Antonia Stefaneanu, Laura Simion. Participă coderii înscriși în Wizards Code Club Pietrari, dar și alți adolescenți ce doresc să descopere tainele programării și imprimării 3D.

🫶 ”Rețeaua fetelor puternice” - ateliere de dezvoltare personală dedicate tinerelor adolescente din com.Pietrari (miercuri, orele 12-14).

🧑‍💻 Îndrăznește să îți pese - ateliere de dezvoltare personală coordonate de voluntar Alexandra Bîrlan, studentă, absolventă a primei ediții a acestor cursuri implementate via EduCaB. Participă adolescenți cu vârste cuprinse între 12-18 ani (joi, orele 12-14).

📖”Ora poveștilor la bibliotecă” - ateliere de lectură în aer liber, coordonate de echipa de bibliovoluntari a Bibliotecii Pietrari. Participă copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani (vineri, orele 10-12).

📽️ Cinema la bibliotecă - program de educație cinematografică. Participă copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani (vineri, orele 12-13).

Pe lângă aceste activități, vor continua întâlnirile organizatorice și activitățile din cadrul proiectului "Biblio-VR","Biblioteca de semințe ", ”Atelierele de limba engleză pentru adulți” sau "Bebeteca", respectându-se calendarele de implementare ale acestora.

🥁Deschiderea programului de vacanță 

va avea loc în data de 

2 iulie 2024, la orele 10!

Nu uitați! Vă așteptăm la bibliotecă!

📣Deeeci...

Ce vom face noi în această vară?

Ei bine, nu vom dormi deloc! 🙂

joi, 28 martie 2024

În lumea poveștilor

 Motto: „Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi cu mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.” ( Maxim Gorki)

 Argument: Pornind de la ideea că şcolarul trebuie scos cât mai mult din atmosfera obişnuită a școlii şi antrenat la acţiuni care vizează întoarcerea la carte, la lectură, la lumea poveştilor, am iniţiat proiectul „În lumea poveştilor”, în colaborare cu clasele I-IV de la Școala Pietrari. 

Copilăria este un tărâm magic, este o lume fermecată, dulce, duioasă, lină şi singurul moment al vieţii când se trăieşte totul la maximă intensitate. Din poveşti, copiii află care sunt consecinţele defectelor umane, care sunt efectele faptelor bune şi rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferenţa între bine şi rău, între minciună şi adevăr, între laşitate şi curaj, îi învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt defectele cele mai comune oamenilor. 

Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învaţă despre lumea din jur, fără să fie el însuşi pus în situaţiile periculoase sau dificile. 

Colaborarea Școală - Bibliotecă reprezintă un obiectiv important deoarece prin acest parteneriat se propune familiarizarea copiilor cu lumea fascinantă a cărţilor pentru copii.

 Imagini activități în parteneriat de promovare a lecturii

Analizând modul în care sunt reflectate valorile în societate, dar şi realităţile socio-umane şi intelectuale întâlnite zi de zi, se constată nevoia organizării de activităţi care să-i mobilizeze pe elevi în realizarea unor creaţii literare proprii, să le cultive sentimentul frumosului. 

Scopul proiectului: evidenţierea importanţei lecturii în dezvoltarea abilităţilor de comunicare la copii. Obiective: 

 dezvoltarea deprinderilor de citit la școlari; 

 dezvoltarea gustului artistic, a sensibilităţii artistice; 

 dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii creatoare, 

 dezvoltarea aptitudinilor de relaţionare socială. 

Parteneri - cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Pietrari, ciclul primar: 

- înv. Irina Ceprăzaru - clasa pregătitoare,

 - înv. Dana Constantin - clasa I-a, 

- înv. Georgiana Mărăcinescu - clasa a II-a, 

- înv. Marius Sobolu - clasa a III-a, 

- înv. Raluca-Elena Năstasie - clasa a IV-a.

”Cinema la bibliotecă”

 Vești bune! 


DUMINICĂ, ora 11, demarăm proiectul ”Cinema la bibliotecă” ce vizează difuzarea periodică a filmelor pentru copii și adulți, la bibliotecă! 🎬

Vor fi prezentate următoarele filme pentru copii: 

- ,,Can You Hear Me” - aparația unui smartphone schimbă relația dintre frați; 

- ”The Egg Job”  - un ou rar Faberge se află la un muzeu dar un hoț cunoscut este în oraș; 

- ”Lemon Elderflower”  - doi frați colibri care trebuie să-și rezolve ”marea" problemă...; 

- ”Are You Volleyball?!” - un grup de solicitanți de azil arabi ajung la granița unei țări...; 

- ”Dracuvan” - în Dublinul sec.XXI apare o clinică modernă pentru donatorii de sânge numită Dracuvan.

Programul de vizionare a filmelor, destinat adulților, a fost planificat pentru zilele de MARȚI, orele 17, și cuprinde următoarele titluri:

- NO SINGING AFTER EIGHT, regizat de Alex Pintică.

Când inimile lor nu mai bat în același cuplu, Andrei și Roxana speră la altceva cu altcineva, așa că organizează o cină între prieteni, într-o seară, trecut de ora opt.

- THE TREATMENT, regizat de Hans Herbots,

Inspectorul de poliție Nick Cafmeyer pare a avea tot ceea ce și-ar dori un om: e arătos, deștept și are și perspectivele unei cariere de succes. Cu toate acestea, o umbră întunecată îl urmărește fără încetare, punându-și amprenta asupra vieții și asupra relațiilor acestuia.

Toate filmele propuse au o durată de 30 min și sunt subtitrate în limba română.

Spațiul bibliotecii poate găzdui maxim 20 de persoane, așa că vă rugăm să vă rezervați locul printr-un mesaj sau un comentariu.

Ne-am alăturat proiectului inițiat de Short Film Breaks și România EduCaB, prin care ne propunem să transformăm spațiul bibliotecii  într-un loc de învățare și socializare în lumea cinematografiei independente.📽

Și, da...

„Nu e despre a bifa un proiect, ci de a aduce cunoaștere, oportunitatea de a primi altfel de informație  decât cea din filme blockbuster”. (Mihai Lupu)

🎬#CinemaLaBibliotecă 

#ShortFilmBreaks 

#EduCaB

"Ziua Autorilor Europeni"

Biblioteca noastră se află pe harta  culturală europeană alături de alte 967 instituții din 37 țări la cea de a doua ediție a "Zilei Autorilor Europeni", eveniment la care ne-am înscris cu scopul de a scoate în evidență scriitorii români contemporani.

Imagini eveniment

Întâlnirea cu tolba plină de povești a elevilor clasei a III-a, coordonați de înv.Marius Sobolu, a mijlocit descoperirea mai multor volume scrise de autori din mai multe țări europene, dar și dezbateri aprinse pe marginea textului scris cu emoție și talent de către scriitoarea româncă Victoria Pătrașcu,  cuprins în volumul "Ela cea fără de cuvinte".

O poveste ce emoționează fiecare generație, ce ne face să reflectăm mai mult la modul în care ne comportăm zi de zi cu cei din jurul nostru.

Mulțumim pentru volumul cu autograf dăruit bibliotecii noastre, doamna noastră dragă! Dar mai ales pentru trăiri!🙏📖💖

Amănunte despre Ziua Autorilor Europeni găsiți la 

https://culture.ec.europa.eu/.../day-of-european-authors 

#dayofeuropeanauthors

#BibliotecaPietrari

Wizards Code Club Pietrari 2024

16 februarie 2024

 Să-ncepem, zic!

🤗
Prima întâlnire a grupei CODE Kids ce acum este cea de "avansați" - discuții, planuri, idei noi, dar și realizarea primei teme din acest an:
🚦 Semaforul - o temă realizată cu succes în platforma Tinkercad!
Cu mare bucurie, vă anunțăm că Gabriela-Lelia BARBU- ambasadoarea clubului nostru de programare ce funcționează în cadrul Bibliotecii Pietrari și alumn CodeKids - a primit invitația de a participa la un eveniment remarcabil ce urmează să aibă loc în data de 28 MARTIE 2024 - IQ DIGITAL Summit - găzduit de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, locul unde speakeri internaționali de marcă se vor întâlni cu experți români, cu antreprenori tech și cu reprezentanți ai comunității de business din sudul României. Astfel, Lelia va modera sesiunea de discuții cu tema: ”Cum pot să-si atingă potențialul maxim, prin tehnologie, copiii din zonele rurale?” Cinci mici antreprenori tech, sub îndrumarea Fundației PROGRESS – prin proiectul Code Kids, își vor prezenta ideile și proiectele, pe scena IQ DIGITAL Summit (dar și pe tot parcursul zilei, în zona expo a evenimentului). Moderatorul sesiunii: Gabriela-Lelia BARBU (14 ani) – Wizards Code Club, Pietrari (Vâlcea) Invitați: Alessia BENEGUI (12 ani) – Kids of Future, Vladimir (Gorj) Maria Alexandra STANA (13 ani) – Crazy Coders, Poiana (Gorj) Alin GÎSCĂ (15 ani) – Smart Kids Club, Țicleni (Gorj) Andrei Eduard Valentin PETCU (14 ani) – Călători în Viitor, Crâmpoia (Olt)

🎙️ Prezentările vor fi urmate de un dialog cu Camelia CRIȘAN | director executiv și Narcis LUNCEANU | manager proiect – Fundația PROGRESS. Mult succes și nenumărate felicitări, draga mea! Meriți din plin!✨️💖🙏 Succes tuturor participanților, mici și mari deopotrivă!👏
Felicitări! Mândră tare! De voi toți!
Și, da!
La "Clubul de coding", timpul este petrecut cu folos, împreună!!! 😊🦾
Se pare că vom avea un an reușit!🙏
Mult succes, dragii mei dragi!
Să fie un an așa cum vă doriți!👏❤️







Ziua Mondială a Apei (World Water Day)

 Ziua Mondială a Apei (World Water Day), marcată în fiecare an, începând din 1993, pe 22 martie, celebrează apa și își propune să crească gradul de conștientizare privind importanța accesului la apă potabilă și a gestionării durabile a resurselor limitate de apă din lume.

Imagini activități clasa a VIII-a

💧Prin misiunea "CUNOAȘTE calitatea apei de băut", educatorii - bibliotecar Crina Popescu și prof. biologie Roxana Andronie - alături de elevii clasei a VIII-a din localitatea Pietrari au derulat o activitate de tip Citizen Science, în care au devenit parte activă a unei investigații științifice de monitorizare a calității apei în sursele alternative folosite pentru apă de băut (fântâni private și izvoare). Cercetătorii noștri de astăzi au determinat și analizat 10 parametri de calitate ai apei și anume: pH, alcalinitate, clor, duritate totală, fier, nitrați, nitriți, cupru, plumb și fluoruri. 

📝Măsurarea parametrilor a avut loc cu ajutorul kit-urilor puse la dispoziție de către organizatori, iar la final rezultatele vor fi încărcate și folosite de cercetătorii  Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca pentru realizarea unei hărți interactive de monitorizare. 

O activitate practică interesantă și interactivă care a dus la identificarea tuturor factorilor ce pot duce la poluarea resurselor de apă potabilă (și nu numai) de la nivelul localității. 


Oamenii trebuie educați și îndrumați de mici pentru salvarea Planetei! 

Imagini activități clasa a IV-a

"Ziua Mondială a Apei" este un prilej de bune practici pentru toți, mai ales pentru cei care ne dau un exemplu prin capacitatea de a înțelege și prin punerea  în practică a cunosțintelor asimilate. 

Astfel, prin activitatea de Citizen Science de astăzi, micii cercetători ai clasei a IV-a au folosit kit-urile de știință sub îndrumarea bibliotecarului Crina Popescu și a prof.înv.primar Raluca Năstasie și  au înțeles exact ce important este accesul la apă potabilă și suficientă, condiție indispensabilă vieții pe Pământ. ❤️🌊💦

De asemenea, isteții clasei a III-a, coordonați de dl.înv.Marius Sobolu, au dezbătut  cele 10 idei care pot salva planeta, o  carte scrisă de Giuseppe D'Anna, ce ne-a dat de gândit și care ne-a explicat pe înțelesul nostru, al celor mici, că fiecare dintre noi putem contribui la acest proces, zi de zi. 

📢 De resursele de apă depinde funcţionarea ecosistemelor şi circuitul apei este esenţial pentru realizarea gestionării durabile a apei. Apa este esențială pentru toate formele de viață și pentru mediu. În această zi specială, ne reamintim că fiecare gest de conservare și fiecare efort pentru reciclare contează enorm. De la simpla închidere a robinetului când nu este necesar, până la colectarea separată a deșeurilor și reciclarea lor, fiecare acțiune contribuie la protejarea acestui bun neprețuit.

Haideți să acționăm împreună pentru un viitor mai sustenabil și pentru o apă curată și accesibilă pentru noi toți! 💙

#comunitateeducatiepentrustiinta

#educatiepentrustiinta   

#reconnect

#concursulnationaldestiintareconnect

#CitizenScience 

#BibliotecaPietrari

"Ziua mondială a poeziei"

 Poezia, flacără miraculoasă, ne învaţă să percepem lumea altfel, face posibilă armonia ta cu armonia celuilalt şi pune în rezonanţă lumea infinită din noi cu lumea infinită din univers, cu perfecţiunea armoniilor cosmice. Poezia e sângele care picură dintr-o rană mereu zgândărită, este „rana transformată în lumină” (Braque), este poarta de intrare în templul frumuseţii, este „ninsoare peste noroiul şi cenuşiul vieţii” (Lucian Blaga), este „fluid inefabil, zbor de îngeri” (George Popa), este suferinţă convertită în voluptate.



Și, da, există în firea omului o nevoie acută de armonie, frumuseţe şi echilibru, pe care numai poezia tradiţionalistă, bazată pe ritm, măsură, rimă şi, în subsidiar, pe o muzicalitate specială, ni le poate asigura. Există un imbold de a aşterne pe hârtie încărcătura sublimă a preaplinului sufletesc, a miracolului iubirii.
Unii reuşesc, iar cei care nu reuşesc ştiu că poeţi nu sunt doar cei care scriu poezii, ci toţi cei care sunt capabili să trăiască inefabilul unui peisaj, pentru că „munţii, apele, pădurile, câmpiile sunt poezie fără cuvinte. Iar tăcerea e adevărată poezie” (Daniel Corbu). Aşadar să citim până înţelegem, subliniem noi, parafrazându-l pe Brâncuşi care spunea: „Priveşte până vezi!”. Poetul şi cititorul participă deopotrivă la actul poetic, pentru că poezia fără cititor e ca o floare care se usucă şi moare...
"Ziua mondială a poeziei" a fost prilejul deosebit de a citi și de a ne onora poeţii, de a reînvia tradiţiile orale, de a întări legătura dintre poezie şi alte arte, dar şi de a facilita ”vizualizarea” poeziei folosind mediul on-line. Aşa cum poezia continuă să unească oamenii din întreaga lume, tot așa bibliotecarii vâlceni au ales să fie împreună într-un recital de poezie, emoționant, tocmai pentru a marca această zi, citind împreună din operele poeților preferați.
Mulțumim colegelor din bibliotecile aflate în localitățile Bălcești, Diculești, Galicea, Frâncești, Păușești-Măglași, Pietrari, Slătioara, Tomșani că au ales să ne fie aproape în această zi!

Mulțumiri speciale adresăm invitatelor noastre de astăzi: doamnele Magda Pătran - Biblioteca Rucăr (jud. Argeș), Camelia Pîrvu - Biblioteca Șirna (jud. Prahova), precum și doamnelor Dana Rădulescu și Mazilu Ioana de la Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea!
Alese mulțumiri tuturor participantelor!
A fost o bucurie, ca de fiecare dată!🙏🥰💞

marți, 19 martie 2024

Station Europe

 În perioada 15-17 martie 2024, am marcat un moment memorabil pentru Station Europe, odată cu convocarea primei întâlniri a Alianței pentru Educație și Societate în București! 🇷🇴🎉













Alianța este implicată în inițiativa AMPLIFY: Citizens, un proiect finanțat de Parlamentul European, care își propune să mobilizeze cetățenii și tinerii aflați la prima lor experiență de vot pentru a participa la viitoarele alegeri și pentru a crește conștientizarea cu privire la importanța votului în lumea de azi. 🗳️🌍

A fost o bucurie să mă întâlnesc și să lucrez alături de bibliotecari și profesori din 15 locuri din țară. 🤝 Mai facem! 


This is Station Europe. 💜

joi, 29 februarie 2024

Atelier de cusături populare

 ..."dragi mi-erau șezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire”, zice Ion Creangă în amintirile sale rememorând frumuseţea şezătorilor de la Humuleşti, poveştile mamei şi obiceiurile împrejurimilor…. Şi Coşbuc evoca în „Cântecul fusului” sau „Mama” obiceiurile locului şi ale vremii. Nici Octavian Goga nu a făcut excepţie, evocând în versuri meşteşugite povestea cămăşii ţesute la război în „Cântecul cămăşii”:

„Eu sunt o biată, ieftină cămaşe/Sunt o sumană haină populară/
de mii de ani de când mă îmbrăcară/
Eu sunt pudoarea plebei nevoiaşe/
Am fost ţesută la război în tindă/
şi m-a cusut încet o fată mare/
m-a înflorit la mâneci cu mătasă…”



Învățăm și noi să coasem, încet-încet, la o nouă șezătoare care începe cu "A fost odată", cu legende și povești nemuritoare.

Wizards Code Club Pietrari

Wizards Code Club Pietrari 2024 

Să-ncepem, zic! 🤗 Prima întâlnire a grupei CODE Kids ce acum este cea de "avansați" - discuții, planuri, idei noi, dar și realizarea primei teme din acest an: 🚦 Semaforul - o temă realizată cu succes în platforma Tinkercad! Felicitări! Mândră tare! De voi toți! Și, da! La "Clubul de coding", timpul este petrecut cu folos, împreună!!! 😊🦾 Se pare că vom avea un an reușit!🙏 Mult succes, dragii mei dragi! Să fie un an așa cum vă doriți!👏❤️

În lumea poveștilor

 Motto: „Fiecare carte pare că închide în ea un suflet. Şi, cum o atingi cu ochii şi cu mintea, sufletul ţi se deschide ca un prieten bun.” 

( Maxim Gorki) 



Argument: Pornind de la ideea că şcolarul trebuie scos cât mai mult din atmosfera obişnuită a școlii şi antrenat la acţiuni care vizează întoarcerea la carte, la lectură, la lumea poveştilor, am iniţiat proiectul 

                                                               În lumea poveștilor

în colaborare cu clasele I-IV de la Școala Pietrari. Copilăria este un tărâm magic, este o lume fermecată, dulce, duioasă, lină şi singurul moment al vieţii când se trăieşte totul la maximă intensitate. Din poveşti, copiii află care sunt consecinţele defectelor umane, care sunt efectele faptelor bune şi rele. Antitezele atotprezente în basme îi ajută să facă diferenţa între bine şi rău, între minciună şi adevăr, între laşitate şi curaj, îi învaţă care sunt calităţile pozitive şi care sunt defectele cele mai comune oamenilor. Trăind alături de personajul preferat întâmplările basmului, copilul învaţă despre lumea din jur, fără să fie el însuşi pus în situaţiile periculoase sau dificile. 

Colaborarea Școală - Bibliotecă reprezintă un obiectiv important deoarece prin acest parteneriat se propune familiarizarea copiilor cu lumea fascinantă a cărţilor pentru copii. Analizând modul în care sunt reflectate valorile în societate, dar şi realităţile socio-umane şi intelectuale întâlnite zi de zi, se constată nevoia organizării de activităţi care să-i mobilizeze pe elevi în realizarea unor creaţii literare proprii, să le cultive sentimentul frumosului. 

Scopul proiectului: evidenţierea importanţei lecturii în dezvoltarea abilităţilor de comunicare la copii.

 Obiective:  dezvoltarea deprinderilor de citit la școlari;  dezvoltarea gustului artistic, a sensibilităţii artistice;  dezvoltarea imaginaţiei şi a gândirii creatoare,  dezvoltarea aptitudinilor de relaţionare socială. 

Parteneri - cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Pietrari, ciclul primar: - înv. Irina Ceprăzaru - clasa pregătitoare, - înv. Dana Constantin - clasa I-a, - înv. Georgiana Mărăcinescu - clasa a II-a, - înv. Marius Sobolu - clasa a III-a, - înv. Raluca-Elena Năstasie - clasa a IV-a.

”Biblio-VR - Laborator itinerant de realitate virtuală în biblioteci

 ”Biblio-VR - Laborator itinerant de realitate virtuală în biblioteci”...

 și primele ateliere de realitate virtuală!

Alături de partenerii noștri, cadrele didactice ale  Scoala Pietrari de Sus, descoperim astăzi - 21 februarie 2024- secretele acestei tehnologii a viitorului! 

Atelier nr.2 - Scoala Pietrarii de Sus

Minunate experiențe, senzaționale trăiri, deosebite informații științifice!

Proiectul Biblio-VR este finanțat de Fondul Științescu Vâlcea, gestionat de Fundaţia Comunitară Vȃlcea. Pentru mai multe detalii accesați: https://valcea.stiintescu.ro/proiecte-2024/biblio-vr/




Alături de partenerii noștri, cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Pietrari, descoperim secretele tehnologiei realității virtuale!
Primul pas a fost făcut astăzi...am utilizat echipamentele achiziționate în proiectul Biblio-VR pentru a ”călători” în spațiu și timp.
De la observarea senzaționalelor aurore boreale prezente la Polul Nord și până la Grădinile suspendate ale Semiramidei din Babylonul antic, de pe vârful munților și până în adâncul oceanelor, de la un safari printre animalele din savana africană până la suave fluturări de aripi ale fluturilor monarh. Uimitoare imagini, senzaționale trăiri, inedite informații! 🙏💕✨️
De la ”Biblioteca de lucruri / Library of things” de anul trecut, Biblioteca Pietrari implementează în acest an proiectul ”Biblio-VR - Laborator itinerant de realitate virtuală in biblioteci”, proiect ce face posibilă intrarea micilor și marilor cititori și parteneri ai bibliotecii în lumea virtuală a cărților și nu numai.
Scopul proiectului este acela de creare a unui context multidisciplinar de educație non-formală într-un domeniu de interes major în rândul copiilor și tinerilor din Pietrari, Tomșani, Bunești și Bălcești: cel al realității virtuale și augmentate, prin intermediul bibliotecilor.
Atelierele de lucru la care vor participa copii și tineri înscriși în proiect vor duce la dobândirea de noi cunoștințe STEAM, de aprofundare a celor deja învățate (din biologie, astronomie, geografie, ecologie, fizică, design 3D și matematică), de înțelegere a fenomenelor științifice într-o manieră inedită, prin implicarea simțurilor. De asemenea, cadrele didactice și bibliotecarii din instituțiile partenere vor participa la ateliere fizice și on-line pentru inițierea în limbaje de programare asociate cu VR și vor fi expuși unor domenii inovative: proiectarea 3D și noțiuni legate de realitatea virtuală și augmentată.
Folosirea echipamentelor achiziționate nu se va limita doar la comunitatea locală din Pietrari, caravana Biblio-VR de la finalul proiectului, vizitând și școlile si bibliotecile din vecinătate.

Școala de Aviație Civilă Mircea Cantacuzino - Introducere în modernitate

 🛫 Am lansat astăzi, 27 februarie 2024, cu mult entuziasm, proiectul 

Școala de Aviație Civilă Mircea Cantacuzino - Introducere în modernitate,

pentru bibliotecarii din județul Vâlcea!



Modelul de bune-practici implementat de colegii din bibliotecile Raciu, Perșinari și Valea Mare (jud.Dâmbovița) a fost preluat de bibliotecarii din bibliotecile Bălcești, Berbești, Bunești, Dăești, Frâncești, Galicea, Mateești, Păușești-Măglași, Pietrari, Slătioara, Titești, Tomșani și Rm.Vâlcea. Împreună, vom oferi o oportunitate extraordinară copiilor și adolescenților din comunitățile noastre de a explora lumea aviației civile, de a învăța despre aerodinamică, aeronave, piloți și poate... le vom deschide aripile pentru un viitor în lumea aviației! 🚁👨‍✈️

Mulțumim colegilor dâmbovițeni pentru oportunitatea oferită și pentru profesionalism!🙏📖💖

Album proiect

 #fundațiemdcantacuzino

”Bibliotecile de semințe” cresc!🌱💐 Și cresc frumos!💖

 Felicitări colegilor mei care implementează acest proiect inspirat de




"Biblioteca de semințe" Pietrari!

🍀 Biblioteca Bezdead (DB) 

🍀 Biblioteca Popricani (IS)

🍀 Biblioteca Bucium (AB)

🍀 Biblioteca Trifești (NT)

🍀 Biblioteca Bălcești (VL)

🍀 Biblioteca Albești (MS)

🍀 Biblioteca Vulpeni (OT)

🍀 Biblioteca Bârlad (VS)

🍀 Biblioteca Crihana Veche (Rep.Moldova) 

🍀 Biblioteca Perșinari (DB)

🍀 Biblioteca Țigănași (IS)

🍀 Biblioteca Dobrețu (OT)

🍀 Biblioteca Ovidiu (CT)

🍀 Biblioteca Galicea (VL)

🍀 Biblioteca Sagna (NT)

🍀 Biblioteca Constantin Turcu Grinties (NT)

🍀 Biblioteca Tămășeni (NT)

🍀 Biblioteca Gherăești (NT)

🍀 Biblioteca Poiana Teiului (NT)

🍀 Biblioteca Dobrin (SJ)

🍀 Biblioteca Hangu (NT)

 🍀Biblioteca Pietrari (VL)