Scopul proiectului ”Biblio-VR - - Laborator itinerant de realitate virtuală în biblioteci ” este acela de creare a unui context multidisciplinar de educație non-formală într-un domeniu de interes major în rândul copiilor și tinerilor din localitățile Pietrari, Tomșani, Bunești și Bălcești : cel al realității virtuale și augmentate, prin intermediul bibliotecilor.
Participarea la atelierele de lucru a copiilor și tinerilor înscriși în proiect va duce la dobândirea de noi cunoștințe STEAM și de aprofundare a celor deja învățate (din biologie, astronomie, geografie, ecologie, fizică, design 3D și matematică), de înțelegere a fenomenelor științifice într-o manieră inedită, prin implicarea simțurilor. De asemenea, proiectul atrage atenția asupra necesității utilizării în comun a echipamentelor deținute de bibliotecă, echipamente ce pot fi împrumutate de către cadrele didactice pentru a organiza lecții inedite. Bibliotecarii și cadrele didactice partenere vor participa la ateliere fizice și on-line pentru inițierea în limbaje de programare asociate cu VR și vor fi expuși unor domenii inovative: proiectarea 3D și descoperirea dee noțiuni legate de realitatea virtuală și augmentată. Vor crea conținut digital pentru o predare interactivă folosind tehnologia și specialiștii puși la dispoziție prin proiect de către Biblioteca Pietrari. Folosirea echipamentelor obținute prin finanțarea Științescu nu se va limita doar la copii și tinerii din Pietrari, caravana Biblio-VR de la finalul proiectului vizitând școlile si bibliotecile partenere. Prin implementarea acestui nou proiect Biblioteca Pietrari va putea deveni un spațiu comun ce oferă un larg acces la tehnologia prezentului întregii comunități, dar și altor comunități. Proiectul Biblio-VR este un proiect finanțat de Fondul Științescu Vâlcea, gestionat de Fundaţia Comunitară Vȃlcea. Pentru mai multe detalii accesați: www.valcea.stiintescu.ro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu