vineri, 31 octombrie 2025

Erasmus Days


Biblioteca Publică Locală Pietrari a participat în aceste zile la cea de-a IX-a ediție a #ErasmusDays, o inițiativă a Uniunii Europene care urmărește promovarea valorilor europene, învățării sub toate formele sale, implicării comunitare și dorinței de schimbare în bine prin educație, biblioteca noastră fiind un adevărat ambasador al inițiativelor Erasmus prin înscrierea proiectelor derulate an de an pe harta evenimentelor de acest gen din întreaga lume.👏✍️📖
Ne-am propus să prezentăm platforma ANPCDEFP, modalitatea de accesare a programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, să prezentăm proiectul "Go Green. Think Global, Act Local" derulat de biblioteca noastră în cadrul acțiunii Educația Adulților, dar și să promovăm proiectele dedicate tinerilor din comunitate - "GrowUP your nature" prin DiscoverEU Inclusion și "PowerUP" - Schimb de tineri. Activitățile sunt dedicate colegilor bibliotecari din județul nostru, adulților din comunitate, dar și din alte comunități, pentru a face cunoscute oportunitățile programelor cu finanțare europeană, dar și de a prezenta noi metode de atragere a finanțărilor europene în comunitățile noastre.
Evenimentul este înscris între cele 9825 evenimente europene, cele peste 450 evenimente care celebrează programul Erasmus+ din România și între cele 17 evenimente din județul nostru.✨☺️





 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu