joi, 22 ianuarie 2026

Atelier Go Green - Știința pentru cetățeni și bibliotecile


Sub coordonarea Bibliotecii Pietrari, a fost organizat astăzi, între orele 13-15, atelierul online „Știința pentru cetățeni și bibliotecile", eveniment desfășurat în cadrul proiectului Erasmus+ „Go Green. Think Global, Act Local”,  Acțiunea-cheie 1, ref. no. 2024-1-RO01-KA122-ADU-000220481, la care au participat peste 40 de persoane (bibliotecari din țară și din străinătate, cadre didactice, studenți și voluntari ai bibliotecii noastre).

Invitatul special al evenimentului a fost Dolores Mumelas, expert în știința pentru cetățeni din cadrul Bibliotecii Naționale și Universitare a Croației, care a prezentat acest nou concept - Science for citizens - exemple de bune practici și inițiative europene relevante în domeniu, punând accent pe conceptul de Bibliotecă Verde, mai puțin întâlnit în bibliotecile din România.

Evenimentul s-a bucurat de un real succes, participanții fiind interesați de noutățile prezentate, fiind planificată o nouă sesiune, de aprofundare, în luna februarie.

De asemenea, menționez că activitatea face parte din activitățile planificate în cadrul proiectului Erasmus+ care promovează educația ecologică, colaborarea internațională și implicarea activă a cetățenilor din comunitățile noastre.

Mulțumiri tuturor!🙏📖🍀❤️

*Proiect finanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene. Conținutul acestui material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului, iar Agenția Națională și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care informația este utilizată.

#GoGreen
#GreenLibraries
#ErasmusPlus
#BibliotecaPietrari
#citizensience

















































 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu