sâmbătă, 6 iunie 2026

Bibliotecile Publice din Tromso și Pietrari, unite de o carte!

 



 













































🇳🇴 O carte, o tradiție, o bucățică de istorie, o punte între oameni...
De astăzi, "Zestrea domnițelor" și-a găsit loc pe rafturile Tromsø Public Library and City Archives, din Tromsø, Norvegia!
În urma vizitei de studiu de ieri, Biblioteca Pietrari a oferit volumul „Zestrea domnițelor” Bibliotecii Publice și Arhivei Orașului Tromsø, în cadrul experienței de învățare și schimb cultural prin Erasmus+ generat de participarea la Conferința EGL 2026.
Ne bucură nespus faptul că lucrarea a fost apreciată de specialistul în etnografie al bibliotecii, iar modelele tradiționale românești din carte vor fi folosite în cadrul atelierelor de cusături organizate de către bibliotecarii acestei frumoase biblioteci în fiecare zi de joi a săptămânii. Astfel, o parte din sufletul și tradițiile comunității noastre vor fi cunoscute și prețuite dincolo de Cercul Polar, iar românii ce trăiesc aici, în țara adoptivă, vor găsi o mică parte din istoria și tradiția poporului român, strânsă cu grijă între filele cărții, citind pagini în limba neamului românesc.
Această donație este mai mult decât un dar de carte. Este începutul unei frumoase prietenii și al unui viitor parteneriat între cele două biblioteci, construit pe respect pentru cultură, educație și patrimoniu.
Proiectele Erasmus+ creează conexiuni! Profesionale, culturale, umane!
❤️ Din Pietrari până la Tromsø, tradițiile noastre continuă să inspire.
📖 Biblioteca publică și Arhivele orașului Tromsø
Colecția bibliotecii este găzduită pe patru etaje și o galerie superioară și împarte clădirea cu Arhivele Orașului. Datorită amplasării sale convenabile și arhitecturii spectaculoase, biblioteca a devenit un loc natural de întâlnire pentru cetățenii locali și o experiență obligatorie pentru turiști. Viziunea bibliotecii este de a fi o bibliotecă model în regiunea din nordul Norvegiei.
Strada principală „Storgata” și Centrul Cultural se află la 50 de metri de bibliotecă, care face parte și dintr-un complex care conține Primăria și un cinematograf.
În 2006, biblioteca a fost declarată Cea mai bună întreprindere de servicii din Tromsø, un premiu acordat în numele cetățenilor din Tromsø. În 2008, biblioteca a fost nominalizată printre cele trei pentru premiul „Biblioteca Anului” în Norvegia, iar în 2009, un sondaj general a votat Biblioteca Tromsø drept cea mai bună bibliotecă publică a anului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu