vineri, 25 februarie 2022

Științescu Vâlcea

 




Fondul Științescu este o mișcare națională de reenergizare a educației STEM (știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică) care-i încurajează pe cei pasionați să le arate copiilor – prin experiment, activități practice și joc – acea latură a disciplinelor științifice care cu greu poate fi descrisă în manuale.

Beneficiari: Copiii și tinerii cu vârste între 6 și 19 ani din județul Vâlcea sunt cei cu care vor lucra mentorii Științescu. Aceștia (profesori, elevi, studenți, bibliotecari, cercetători, profesioniști) primesc din partea fondului finanțări, resurse, îndrumare și sprijin.

Proiectele pe care Fondul Științescu le finanțează  sunt acele proiecte care pot ajuta elevii să descopere miracolele naturii, să arunce o privire în viitor, să înțeleagă ce au însemnat descoperirile științifice pentru omenire și ce pot să ne aducă tehnologiile moderne, să învețe cu pasiune științele exacte, dezvoltându-şi abilităţile necesare generaţiei de inovatori ai secolului XXI.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu