miercuri, 9 februarie 2022

Her Net Her Rights - un nou serviciu de bibliotecă dedicat adulților din com.Pietrari

 În cadrul proiectului ”Books not bullying”, proiect Erasmus+ implementat și coordonat de Biblioteca Pietrari, contract nr. 2020-1-RO01-KA104-078330, se organizează un nou serviciu de bibliotecă destinat adulților din comuna Pietrari (în special femei), intitulat ”Her Net Her Rights”, începând din luna ianuarie și continuând pe parcursul întregului an. Acest serviciu de bibliotecă este derulat cu sprijinul Primăriei Pietrari, în parteneriat cu Școala Gimnazială Pietrari, și propune oferirea de sprijin, informații și soluții tuturor părinților din localitate în ceea ce privește prevenirea fenomenului de bullying/cyber-bullying la care sunt supuși copiii. 

În acest sens, vor fi organizate un număr de 24 de sesiuni de pregătire, împărțite în 3 ateliere tematice, susținute fizic sau on-line de fiecare dintre cei 8 formatori - cadre didactice, voluntari ai bibliotecii, personal administrativ - ce au participat sau vor participa la sesiunile de formare internaționale ce sunt prevăzute în proiect. Primul atelier din cadrul acestui nou serviciu oferit de Biblioteca Pietrari a fost susținut în luna ianuarie de către prof.înv.primar Irina Ceprăzaru, cadru didactic Școala Pietrari și voluntar al Bibliotecii Pietrari, absolventă al job-shadowingului găzduit de Dokuz Eylul Koleji din Izmir, Turcia. Următoarele sesiuni din lunile februarie-martie vor fi derulate sub coordonarea voluntarelor Mihaela Voican, Raluca-Elena Năstasie și Andreea Nicoleta Florescu ce au participat la cursul intitulat ”Facing behavioural problems – Indiscipline, racism and bullying in the classroom”, organizat de F.G.G. EDUCULTURE Center of Education din Limasol/Cipru.


Bullying-ul este o problemă relațională care solicită întotdeauna o soluție și schimbări semnificative la nivelul relațiilor dintre copii și adulți, dar și în dinamica unui grup de adulți. Spre deosebire de comportamentele de violență, care apar spontan și dispar de îndată ce intensitatea trăirilor emoționale se diminuează, comportamentele de bullying nu dispar de la sine. Există lovituri care se văd, răni care pot fi pansate, dar există și lovituri insinuante, răni care nu știu să strige după ajutor. În eliminarea comportamentelor de bullying este necesară o intervenție directă din partea adulților, nu doar de simpla informare, în contextul în care acestea apar, atât în mediul școlar, cât și în cel familial. Noul serviciu de bibliotecă derulat în cadrul proiectului "Books not bullying" implementat de Biblioteca Publică Locală Pietrari, cu sprijinul formatorilor noștri specializați prin participarea la cursuri internaționale, atrage atenția asupra acestui fenomen, referindu-se la recunoașterea primelor semne ale bullyingului, la efectele acestuia asupra copiilor (fie ei victime, sau agresori), la agresiuni petrecute în școli, la joacă, pe internet, pe stradă, etc. și la modul cum trebuie reacționat, precum și asupra faptului că schimbarea atitudinii pe care victimele și martorii o au față de opresiune poate combate aceste comportamente violente. În eliminarea comportamentelor de bullying este necesară o intervenție directă din partea adulților, nu doar de simpla informare, în contextul în care acestea apar frecvent. Violența fizică, emoțională, abuzul emoțional ori hărțuirea și de cele mai multe ori, excluderea, sunt doar câteva dintre formele de bullying cu care se confruntă copii în școală. Responsabilitatea e a ta, a noastră, a tuturor. Primul pas spre o schimbare pozitivă este să cunoaștem toate formele pe care acest fenomen le poate lua. Principalele obiective ale noului serviciu de bibliotecă sunt: reducerea comportamentelor de bullying existente în comunitate, prevenirea noilor comportamente de bullying și construirea unor mai bune relații între elevi-familie-școală-comunitate. Acestea sunt atinse prin restructurarea mediului social al copilului și inducerea unui sentiment de comunitate în rândul elevilor și adulților.

Primele trei ateliere au fost susținute de formator Voican Mihaela, bibliovoluntar.




Books not bullying - Proiect în cadrul Programului ERASMUS+, Acțiunea Cheie 1 - Educația adulților prin Contract numărul – 2020-1-RO01-KA104-078330. 


Planificarea activităților:









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu