vineri, 9 octombrie 2015

Lansarea Campaniei EduCab


Pe 8 octombrie 2015, la ora 14.00, la Biblioteca Națională a României a avut loc întâlnirea dintre editori și bibliotecari în cadrul programului România EduCaB, prilej cu care a fost lansată și campania cu același nume în care sunt înscrise patru biblioteci-pilot din județul nostru alături de alte biblioteci din 9 județe din țară, și anume: Drăgășani, Pietrari, Glăvile și Titești.

Biblioteca Pietrari, nou inclusă în acest proiect, a avut onoarea de a prezenta participanților la conferință proiectele si programele derulate de aceasta pe parcursul anului 2015, participând la acest eveniment alături de reprezentanții Bibliotecii Județene Antim Ivireanul Rm.Vâlcea.

Imagini eveniment

Câteva informații despre proiectul România EduCab:

România EduCaB este o platformă națională inter-instituțională, inter-disciplinară, lansată în 2015, cu scopul de a crește capacitatea bibliotecilor publice din țară de a răspunde nevoilor educaționale și de dezvoltare la nivel local.

Programul vizează lărgirea și înnoirea fondului de carte și a materialului educațional, inclusiv a calculatoarelor, sprijinirea intervențiilor la nivel de infrastructură fizică (mobilier, amenajări), programe educaționale (schițarea și implementarea unor inițiative pe termen scurt și mediu) în 626 de biblioteci din 9 județe, printre care și Vâlcea.



Pentru început proiectul va fi implementat în bibliotecile publice din cele 4 localități menționate, dar acesta poate fi extins și în alte biblioteci din județ.
Mai multe organizaţii, grupuri informale, companii, ONG-uri, instituţii publice sunt implicate în implementarea conceptului EduCaB. Printre acestea se află Biblioteca Județeană “Panait Istrati” Brăila alături de: Biblioteca Naţională a României, Ipsos România, Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Centrul Român pentru Inovație în Dezvoltare Locala, NexT Cultural Society, Asociația “Tineri pentru Europa de Mâine”, START România, Rotaract Dolj și Suceava, Asociaţia Culturală Ginger Group, ARTI România, Bibliotecile Judeţene din Vâlcea, Dolj, Dâmboviţa, Suceava, Vaslui, Teleorman, Timiş şi Cluj.

Programul România EduCaB se va desfășura până pe 21 decembrie 2015 și își propune să sprijine procesul de creștere a capacității bibliotecilor publice de a funcționa ca centre de resurse pentru comunitățile locale, oferind platforma instituțională pentru ca diverse organizații și grupuri informale să se implice prin implementarea unor proiecte pe domeniul lor de expertiză, lărgindu-și astfel grupul țintă și aria de acoperire.














marți, 29 septembrie 2015

Studii de caz "Raftul cu Initiativa"

Brosura programelor inscrise in proiectul "Raftul cu initiativa"

Veți găsi în această broșură toate programele derulate de cele 15 biblioteci publice județene, municipale și orășenești + Biblioteca Pietrari, singura biblioteca publică locală, implicate în acest proiect pe parcursul a 9 luni de zile. Exemplele de bune practici întâlnite în acest material sunt de un real folos pentru cei care-și doresc să lucreze cu voluntari.

marți, 1 septembrie 2015

30 de bibliotecari şi voluntari din ţară se vor întâlni la Mediaş la începutul lunii septembrie

Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret organizează Simpozionul cu tema : ,,Voluntariatul – schimb de experiență. Punct și de la capăt…cu Voluntarii în Bibliotecă !’’ în perioada 4 – 6 septembrie 2015, la sediul Bibliotecii Municipale ,,St. L. Roth’’ Mediaş, pentru a marca încheierea Proiectului Raftul cu iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, implementat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), timp de 9 luni de zile în 16 Biblioteci din ţară.
Proiectul și-a propus diversificarea oportunităţilor de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecilor publice din România, care să ofere oportunități calitative de implicare a cetățenilor de orice vârstă în beneficiul comunităților pe care le deservesc. şi  pentru a aduce în prim plan programele organizate cu voluntarii în cele 16 biblioteci din ţară aflate în Proiect. 


,,Programul  Simpozionului organizat la Mediaş va cuprinde prezentări, momente artistice, lansări de carte, ateliere creative, vizionări de filme, expoziţii de artă şi de lucru de mână toate desfăşurate într-un decor inedit, într-un cadru destins, cu porţi deschise şi pentru toţi vizitatorii care doresc să ne treacă pragul.
Vor prezenta lucrări despre activităţile derulate împreună cu voluntarii  un număr de 30 de bibliotecari din Bibliotecile din Cluj Napoca, Brăila, Bîrlad, Medgidia, Tg. Mureş, Reşiţa, Năvodari, Bucureşti, Ribiţa (Hunedoara), Pietrari (Vâlcea), dar şi din localităţile din jurul Mediaşului, precum Valea Viilor, Dîrlos’’, comunică Lucian Teodor Costea, director al Direcţiei Municipale pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret.
Simpozionul cu tema: ,,Voluntariatul – schimb de experiență. Punct și de la capăt…cu Voluntarii în Bibliotecă !’’ face parte din Programul de voluntariat al Bibliotecii ,,Voluntarii cărţilor din Bibliotecă’’ va începe vineri, 4 septembrie, la ora 9:00, la sediul Bibliotecii Municipale ,,St. L. Roth’’ .
Vor fi prezenţi reprezentanţi  ai Direcției Municipale pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, ai ANBPR și ai PROVOBIS, precum şi  invitaţi din partea Centrului de Informare Turistică Ribiţa, judeţul Hunedoara.
,,În perioada 4 – 6 septembrie 2015 vor fi organizate patru expoziţii  inedite în Sala de conferinţe a Bibliotecii Municipale ,,St. L. Roth’’:
-       Expoziția de carte rară despre Primul Război Mondial, din colecția personală a istoricului bănățean Liviu Groza – prezintă  doamna dir. Clara Constantin de la Biblioteca Județeană ,,Paul Iorgovici’’ Reșița
-       Expoziția de pictură ,, Cetăți și flori, oameni și natură’’ – prezintă voluntara Ioana Duma
-       Expoziţia ,,Litere și meșteșuguri din comuna Ribița’’ – prezintă Monica Dușan - Biblioteca Comunală Ribița și Dorina Rus – Centrul de Informare Turistică Ribița – Hunedoara
-       Expoziția de pictură pe apă ,,Experimente’’ și prezentarea tablourilor realizate de voluntarii din Medgidia: ,,Armonie  și culoare’’ prezintă Alina Ocheană - Biblioteca Municipală Medgidia
Totodată va avea loc şi lansarea cărţii autoarei Ioana Crihană:  ,,Julie cea săltăreață și vecinul Cioc-Cioc’’,  apărută la Sinaia, Editura Amanda Edit, în cursul acestui an, ediţie bilingvă româno-engleză. Este o apariţie recentă a literaturii pentru copii şi se adresează cu deosebire copiilor preşcolari. Cartea are ilustrații minunate, ce descriu o lume mirifică, asemeni Călătoriilor lui Alice’’, comunică Antonela Sofia Barbu, coordonator Program de voluntariat.
Participanţii vor dona Bibliotecii din Mediaş, obiecte lucrate de voluntari și afișe realizate în timpul programelor de către voluntari, pentru a realiza în viitor o expoziţie colectivă, aceasta urmând a fi promovată în alte biblioteci partenere din ţară, cu scopul de a prezenta  rezultatele programelor de voluntariat. 

joi, 6 august 2015

Clujul a lansat ”Biblioteca V” în Romania. Doar așa, Voluntariatul a ajuns și la Pietrari, Valcea!

Peste 700 de voluntari au pus umărul în ultimele 9 luni, în 16 biblioteci publice din ţară (Bârlad, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Focşani, Galaţi, Iaşi, Medgidia, Mediaş, Năvodari, Piatra Neamţ, Pietrari, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Vaslui), pentru a lansa conceptul ”BIBLIOTECA V”, în cadrul proiectului “Raftul cu iniţiativă”.


Ce anume este ”Biblioteca V”

Când ne gândim la biblioteci, mulţi ne gândim la un univers tăcut şi ordonat al cărţilor, unde oamenii intră în vârful picioarelor, împrumută cărţi, iar apoi pleacă. Nu şi în Biblioteca V – biblioteca unde se practică şi se promovează voluntariatul - unde oamenii rămân, dezbat probleme, împărtăşesc idei şi soluţii şi chiar fac planuri de implicare împreună, ca voluntari sau ca beneficiari ai activităţilor acestora. 
Când spui Bibliotecă V, spui…deschis la voluntariat! Această metamorfoză a bibliotecilor în modele de implicare comunitară s-a produs cu sprijinul oferit de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat pe parcursul unui an – sub formă de consultanţă personalizată, training, instrumente, setarea de niveluri de performanţă şi facilitarea de networking profesional.
Bibliotecarii au dobândit încrederea şi abilităţile necesare pentru a transforma seminţele voluntariatului, prezente deja de ani buni în instituțiile lor, în adevărate programe de voluntariat, care au viziunea de a implica într-un mod cât mai profesionist şi pe termen lung voluntari.
La final de proiect, profesionalismul bibliotecilor în implicarea voluntarilor a fost evaluat de Pro Vobis pe baza unor niveluri de performanță. Astfel, au fost acordate bibliotecilor implicate 4 distincţii de Bibliotecă V Matură, 9 distincţii de Super Bibliotecă V, nivelul maxim de Bibliotecă V Expertă fiind acordat bibliotecilor din Vrancea, Pietrari şi Cluj.




Ce a reușit “Raftul cu iniţiativă” (mai 2014  - iulie 2015):

• 711 voluntari implicaţi, din care peste 70 din grupuri vulnerabile;
• peste 16600 de ore de voluntariat, ale căror valoare pe piaţa muncii ar echivala cuminim 21500 de euro
 peste 20100 de cetăţeni care au participat direct la activităţile generate cu ajutorul voluntarilor, din care peste 3600 de persoane vulnerabile;
 peste 100 de parteneriate încheiate de biblioteci cu alte instituţii sau ONG-uri;
• 410 reflectări ale poveştilor despre voluntariat în presa locală.
Printre programele implementate de biblioteci s-au numărat:
- activităţi în spitale de pediatrie în beneficiul micuţilor internaţi,
- amenajarea de spaţii de lectură în aer liber, de servicii de împrumut de jucării sau de împrumut la domiciliu pentru persoane care nu se pot deplasa,
- campanii de promovare a lecturii şi a unor cauze sociale şi ecologice,
- derularea unor serii de cursuri variate pentru cetățeni, de la limbi străine la cursuri de fotografie, reciclare, creativitate sau gestionarea relațiilor cu copiii,
- organizarea de cluburi pentru adolescenţi, pentru părinţi sau chiar pentru persoane afectate de cancer,
- promovarea lecturii în spații neconvenționale şi multe altele. 
Lecţiile învăţate de bibliotecari pe parcursul lunilor în care au recrutat, motivat şi supervizat aceşti voluntari au fost date mai departe personal de 7 promotori selectați din rândul celor 31 de bibliotecari instruiți în proiect.
Promotorii, însoțiți de multe ori de voluntari, au realizat vizite la biblioteci de toate mărimile din 46 de localităţi şi 18 judeţe, ducând mai departe povestea proiectului, explicând conceptul de Bibliotecă V, dând exemple concrete din programele deja implementate de ei și stimulând interesul și motivația instituțiilor vizitate, generând inspirație și încredere pentru a replica modelul.
"Am promovat voluntariatul și Raftul cu inițiativă în biblioteci mici și mari, care lucrează sau nu cu voluntari. Acolo unde ideile se completează cu dăruirea, creativitatea, inovația dar și cu lipsa resurselor.
Bibliotecari și oameni ai comunităților unde am poposit au aflat cât de multe resurse și rezultate se pot obține atunci când voluntarii - oameni ca noi toți - se implică și adaugă valoare vieții trăite, profesiei de bibliotecar și comunității deopotrivă.
Poate că cel mai important lucru aflat de cei peste 100 de oameni cărora le-am povestit despre cum să cuPRINDĂ inițiativa, a fost legat de calitatea lucrurilor făcute în acest proiect, despre strategii aplicate și plusvaloare în comunitate.
Despre faptul că oamenii își doresc să se implice și trebuie doar să le deschidem ușa bibliotecilor noastre, "efervescenței" lor si a VOLUNTARIATULUI." (Margareta Tătăruș, Biblioteca Județeană Vrancea, unul din cei 7 promotori ai proiectului).

Despre proiectul ”Raftul cu inițiativă”

Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) a implementat în perioada mai 2014-iulie 2015 proiectul „Raftul cu inițiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, cu suma de 67.496 euro în cadrul Fondului ONG în România.
Proiectul și-a propus diversificarea oportunităţilor de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecilor publice din România, care să ofere oportunități calitative de implicare a cetățenilor de orice vârstă în beneficiul comunităților pe care le deservesc.
Misiunea Pro Vobis este de a dezvolta voluntariatul prin activități de instruire, consultanță, cercetare și facilitarea colaborării tuturor factorilor interesați și de a promova voluntariatul în România ca resursă viabilă și de neînlocuit în soluționarea problemelor cu care se confruntă societatea.
Contact
Pentru mai multe informaţii despre rezultatele proiectului şi modelele generate scrieți pe adresa: corina@provobis.ro, telefon 0755.045.100 sau contactaţi direct una dintre bibliotecile implicate.
Detalii gasiţi şi în colecția de studii de caz “Raftul cu iniţiativă”, pe pagina webwww.raftulcuinitiativa.provobis.ro sau pagina de Facebook dedicatăwww.facebook.com/raftulcuinitiativa.

”Raftul cu inițiativă” la ceas de bilanț :)

Comunicat de presă, 30 iulie 2015, Cluj-Napoca
Cum se poate transforma o instituţie publică într-un spatiu în care voluntarii se simt ca la ei acasa? Peste 700 de voluntari au “testat” în ultimele 9 luni 16 biblioteci publice din ţară (Bârlad, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Focşani, Galaţi, Iaşi, Medgidia, Mediaş, Năvodari, Piatra Neamţ, Pietrari, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş şi Vaslui), în cadrul proiectului “Raftul cu iniţiativă”, şi se declară încântaţi! S-au implicat în activităţi care de care mai diverse, au dăruit, au învăţat şi s-au descoperit pe ei inşişi. Majoritatea sunt tineri liceeni, însă nici adulţii profesionişti sau doamnele pensionare nu s-au putut abţine să nu se alăture la gaşca de voluntari de la bibliotecă.
“Sunt foarte încântată că fiul meu s-a înscris în grupul de voluntariat de la biblioteca. Fac acţiuni foarte frumoase şi sunt chiar genul de acţiuni în care îmi doream să se implice!” (mamă de voluntar din Năvodari)
Când ne gândim la biblioteci, mulţi ne gândim la un univers tăcut şi ordonat al cărţilor, unde oamenii intră în vârful picioarelor, împrumută cărţi, iar apoi pleacă. Nu şi în Biblioteca V – biblioteca unde se practică şi se promovează voluntariatul – unde oamenii rămân, dezbat probleme, împărtăşesc idei şi soluţii şi chiar fac planuri de implicare împreună, ca voluntari sau ca beneficiari ai activităţilor acestora.
“Am înţeles că voluntariatul şi lectura sunt două forme de sănătate. Prima ţine de sănătatea socială, cealaltă de sănătatea minţii. Voluntariatul apropie oameni, lectura apropie minţi.” (Mihaela, voluntară la Biblioteca Judeţeană Neamţ)
Când spui Bibliotecă V, spui…deschis la voluntariat! Dar cum s-a produs această metamorfoză a bibliotecilor în modele de implicare comunitară? Cu sprijin oferit de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat pe parcursul unui an – sub formă de consultanţă personalizată, training, instrumente, setarea de niveluri de performanţă şi facilitarea de networking profesional, bibliotecarii au dobândit încrederea şi abilităţile necesare pentru a transforma seminţele voluntariatului, prezente deja de ani buni în institutiile lor, în adevărate programe de voluntariat, care au viziunea de a implica într-un mod cât mai profesionist şi pe termen lung voluntari. La final de proiect, profesionalismul bibliotecilor în implicarea voluntarilor a fost evaluat de Pro Vobis pe baza unor niveluri de performanță. Astfel, am acordat bibliotecilor cu care am avut onoarea să lucrăm 4 distincţii de Bibliotecă V Matură, 9 distincţii de Super Bibliotecă V, nivelul maxim de Bibliotecă V Expertă fiind acordat bibliotecilor din Vrancea, Pietrari şi Cluj.
Câteva cifre care reflectă reuşita intervenţiei marca “Raftul cu iniţiativă” (mai 2014  – iulie 2015), aflată acum la final, cifre de care atât noi, cât şi bibliotecile cărora le aparţin, suntem foarte mândri:
  • 711 voluntari implicaţi, din care peste 70 din grupuri vulnerabile;
  • peste 16600 de ore de voluntariat, ale căror valoare pe piaţa muncii ar echivala cu minim 21500 de euro
  • peste 20100 de cetăţeni care au participat direct la activităţile generate cu ajutorul voluntarilor, din care peste 3600 de persoane vulnerabile;
  • peste 100 de parteneriate încheiate de biblioteci cu alte instituţii sau ONG-uri;
  • 410 reflectări ale poveştilor despre voluntariat în presa locală.
Printre programele implementate de biblioteci s-au numărat: activităţi în spitale de pediatrie în beneficiul micuţilor internaţi, amenajarea de spaţii de lectură în aer liber, de servicii de împrumut de jucării sau de împrumut la domiciliu pentru persoane care nu se pot deplasa, campanii de promovare a lecturii şi a unor cauze sociale şi ecologice, derularea unor serii de cursuri variate pentru cetățeni, de la limbi străine la cursuri de fotografie, reciclare, creativitate sau gestionarea relațiilor cu copiii, organizarea de cluburi pentru adolescenţi, pentru părinţi sau chiar pentru persoane afectate de cancer, promovarea lecturii în spații neconvenționale şi multe altele.
Lecţiile învăţate de bibliotecari pe parcursul lunilor în care au recrutat, motivat şi supervizat aceşti voluntari au fost date mai departe personal  de 7 promotori selectați din rândul celor 31 de bibliotecari instruiți în proiect. Promotorii, însoțiți de multe ori de voluntari, au realizat vizite la biblioteci de toate mărimile din 46 de localităţi şi 18 judeţe, ducând mai departe povestea proiectului, explicând conceptul de Bibliotecă V, dând exemple concrete din programele deja implementate de ei și stimulând interesul și motivația instituțiilor vizitate, generând inspirație și încredere pentru a replica modelul.
 ”Am promovat voluntariatul și Raftul cu inițiativă în biblioteci mici și mari, care lucrează sau nu cu voluntari. Acolo unde ideile se completează cu dăruirea, creativitatea, inovația dar și cu lipsa resurselor. Bibliotecari și oameni ai comunităților unde am poposit au aflat cât de multe resurse și rezultate se pot obține atunci când voluntarii – oameni ca noi toți – se implică și adaugă valoare vieții trăite, profesiei de bibliotecar și comunității deopotrivă. Poate că cel mai important lucru aflat de cei peste 100 de oameni cărora le-am povestit despre cum să cuPRINDĂ inițiativa, a fost legat de calitatea lucrurilor făcute în acest proiect, despre strategii aplicate și plusvaloare în comunitate. Despre faptul că oamenii își doresc să se implice și trebuie doar să le deschidem ușa bibliotecilor noastre, “efervescenței” lor si a VOLUNTARIATULUI.” (Margareta Tătăruș, Biblioteca Județeană Vrancea, unul din cei 7 promotori ai proiectului).
Contact
Pentru mai multe informaţii despre rezultatele proiectului şi modelele generate nu ezitaţi să ne contactaţi la corina [a rond] provobis.ro, telefon 0755 045 100 sau să contactaţi direct una dintre bibliotecile implicate. Detalii găsiţi şi în colecția de studii de caz “Raftul cu iniţiativă”, pe pagina webwww.raftulcuinitiativa.provobis.ro  sau pagina de Facebook dedicată www.facebook.com/raftulcuinitiativa.


"Micii rebusiști" de la Pietrari

Doi vrăjitori ai slovelor, Tudor Arghezi - maestru al definiției sclipitoare, bazată pe metafore și calambururi, și N.Gh.Popescu-Rebus - specialist în încrucișarea meșteșugită, de sfinx modern, a vocabulelor - se întalneau în 1933 la București pentru a scrie împreună o pagină celebră din istoria culturii și spiritualității romanești.
"Oamenii în general și copiii în special trebuie să învețe de plăcere; acumularea cunoștințelor să nu fie o corvoadă. Jocul ca învățătură și învățătura ca joc - acesta constituie marele secret al pedagogiei și al rebusismului deopotrivă” - spunea N.Gh.Popescu-Rebus, maestrul incontestabil al cuvintelor încrucișate și întemeietorul rebusismului romanesc, născut la 22 aprilie 1909 în comuna Pietrari.
Primele careuri dezlegate astăzi de micii urmași ai ”Sfinxului de la Pietrari” sunt printre cele mai simple, făcand parte din categoria ”Integrame pentru copii”. Sperăm să ducem cat mai departe REBUSUL, acest joc al minții, al cuvintelor potrivite și încrucișate în fel și chip, întalnindu-ne în fiecare zi de marți, la ora 9, la bibliotecă, la Atelierul careurilor enigmatice.
Mai multe despre rebusism: http://adevarul.ro/news/societate/romanii-cuvintele-incrucisate-pasiunea-marelui-arghezi-rebusistii-anchetati-securitate-1_52d80545c7b855ff5689340d/index.html

Imagini

Vacanta la biblioteca 2015

Programul de vacanta al bibliotecii a inceput! Echipa de voluntari este si ea pregatita de actiune! Agenda noastra cuprinde cursuri de limba engleza, de codare si povesti digitale, de limba franceza, educatie non-formala, lectura si scriere creativa, pictura pe sticla si reciclare,activitati ce se vor imbina cu cantecele si jocurile din parculetul nostru.
Va asteptam cu drag si multa bucurie la atelierele, cursurile si concursurile pregatite special de voluntari pentru o vacanta de nota 10! 

Imagini activitati

In data de 30 iulie 2015 vacanta la biblioteca a luat sfarsit! Zambete, cantece, jocuri, premii, bucurie, diplome, fotografii, soare, copii frumosi, dulciuri, voluntari inimosi, multumiri si multa, multa voie buna am avut cu acest prilej in "Biblioteca din livada"!!!

Incheiere Vacanta la biblioteca

Tot in aceasta vacanta voluntarii bibliotecii ajuta la inregistrarea intr-un catalog electronic a fondului de carte al bibliotecii.

Imagini voluntari

Clubul adolescentilor

”Small Steps” se numeste clubul adolescentilor creat vineri, 3 iulie 2015, la biblioteca noastra. Clubul nostru va avea intalniri saptamanale pe tot parcursul vacantei de vara, biblioteca devenind un loc unde tinerii vor putea sa dezbata subiecte de interes pentru varsta lor, sa scoata în evidență anumite probleme ale comunității și sa participe la dezbateri lunare pe tema non-discriminarii, contribuind împreună la campania Consiliului Europei dedicată discursului online anti discriminare și ură în rândul tinerilor.
Imagini

miercuri, 3 iunie 2015

Prinde(m) gustul voluntariatului! - raport eveniment



RAPORT EVENIMENT RAFTUL CU INIȚIATIVĂ
în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului 11-17 mai 2015
Programul de voluntariat „Biblioteca din livada”
Biblioteca Pietrari
Eveniment propus „Biblioteca Vie”
Data 16-17 mai 2015
Locația desfășurării: Parcul de lectură al bibliotecii
Număr voluntari care au fost implicați direct în organizarea evenimentului: 20 voluntari
Număr de voluntari participanți/beneficiari ai evenimentului: 45 voluntari premiați în cadul evenimentului de deschidere a parcului. 
Număr de ore de voluntariat investite în eveniment: 240 ore
Sarcinile concrete ale voluntarilor bibliotecii (descrieți și detaliați care a fost activitatea voluntarilor, în ce s-au implicat ei activ la implementarea evenimentului, ce tipuri de sarcini au îndeplinit)
-          Pregătirea evenimentului: realizare afișe, pliante, fluturași de promovare
-          Realizarea a 5 exemplare ale catalogului bibliotecii
-          Realizare permise de bibliotecă, liste de înregistrare a cititorilor, liste de returnare și împrumut;
-          Realizare și printare diplome pentru premiere: Anamaria Sandulescu;
-          Voluntarii au fost împărțiți în 3 echipe care au fost coordonate de 3 dintre cei mai implicați voluntari : Popa Georgiana a condus echipa de promovare, cea care s-a ocupat de afișe, pliante, de scrierea comunicatelor de presă și de Targul de voluntariat; Pană Diana a coordonat echipa administrativă care s-a ocupat de instalarea mobilierului necesar, de pregătirea sistemului audio;  Florescu Nicoleta a coordonat și organizat echipa de implementare și organizare a ”Bibliotecii Vii” în timpul evenimentului propriu-zis.
-          Organizarea Atelierului de reciclare creativă – Roxana Andronie;
-         Protocol (procurare) – Simona Mesteacăn
Modalitatea de desfășurare a evenimentului:



Timp de două zile am pregătit o serie de evenimente inedite prin care am vrut să demonstrăm ce lucruri minunate au făcut și fac voluntarii bibliotecii noastre și anume: am inaugurat parcul de lectură ”Biblioteca din livadă” realizat prin participarea exclusivă a voluntarilor și cu sprijinul financiar al comunității din care facem parte, am promovat cartea și lectura prin metode formale și non-formale, am învățat să reciclăm creativ, am învățat să fim mai buni și mai înțelegători prin ”Biblioteca Vie”, am pus la dispoziția doritorilor prin Căsuța cărților un stand de carte mobilă și book-crossing, am premiat pe cei mai buni voluntari, am dansat, ne-am jucat, ne-am simțit bine, iar spre seară lampioane frumos colorate au dus cat mai sus, spre cer, speranțele și gandurile voluntarilor noștri. Prezența alături de noi a domnului primar, a domnului președinte al comisiei pentru cultură, susținerea financiară și practică a domnului viceprimar și a altor consilieri au demonstrat faptul că ceea ce au reușit să facă voluntarii în acest proiect i-a impresionat în mod plăcut.  
Acoperire media a evenimentului în plan local și național
Au fost trimise 4 comunicate de presă pre-eveniment către ziarele Viața Vâlcii, Curierul de Râmnic, Monitorul de Vâlcea și Europe Direct. Dintre acestea, doar Curierul de Râmnic a publicat articolul trimis.
O jurnalistă de la Viața Vâlcii a venit în data de 18 mai la bibliotecă pentru a realiza un material despre eveniment, dar…nu a mai publicat nimic!
Au fost invitați și reprezentanți ai Radio România Actualități, TVR2 și DigiTV – Craiova, dar nu au putut fi prezenți la evenimente. Totuși, ne-au vizitat în 19 mai când au realizat și prezentat la știri Parcul de lectură al bibliotecii
Interviul de la DigiTV încă nu a fost transmis…

Participanți la eveniment
Targul de voluntariat = 250 cetățeni;
Campania de promovare a voluntariatului în târgul săptămânal = 100 cetățeni;
Deschiderea evenimentului = 40 cetățeni, 5 sponsori, 5 personalități publice locale, 2 reprezentanți ai partenerilor (Asociația Pensionarilor și Asociația Kogayon)
Biblioteca Vie = 85 persoane în cele două zile
Atelier reciclare creativă = 10 persoane
Lansare lampioane = 15 voluntari

Număr beneficiari eveniment  400 persoane (menționați câți cetățeni au beneficiat de acțiunea evenimentului )
Componenta de promovare a voluntariatului și de recrutare de noi voluntari (detaliați în ce fel evenimentul a promovat în general conceptul de voluntariat, oportunitățile oferite de bibliotecă și cum s-a asigurat recrutarea de noi voluntari pentru programele viitoare ale bibliotecii)
În cadrul Târgului de voluntariat au fost împărțite pliante, broșuri și fluturași de promovare a voluntariatului atât în fața parcului de lectură, în spațiul amenajat pentru această acțiune, cât și în târgul săptămânal. Tot cu acest prilej a fost promovat conceptul de Bibliotecă Vie.
Număr de voluntari noi recrutați:  în zilele respectiva, dar și după terminarea evenimentului s-au înregistrat 10 noi voluntari.
Componenta antidiscriminare (menționați în ce fel evenimentul a atins temele relevante pentru obiectivele Fondului ONG – combaterea rasismului, xenofobiei si discriminarii de orice fel, combaterea discursului instigator la ura, combaterea traficului de persoane si a violentei asupra femeilor, promovarea tolerantei si intelegerii multiculturale, egalitatea de sanse, etc - DACĂ a fost cazul!)


Biblioteca Vie este  în sine un  proiect  ce  isi  propune  sa  atraga  atentia  asupra  acceptarii
diversitatii pentru ca,  de  multe ori,  diferentele  dintre oameni nu sunt  valorificate  ca  fiind
resurse, pentru ca de cele mai multe ori aceste diferente duc la punerea de etichete, crearea
de prejudecati, care in cele din urma duc la discriminare, suspiciune si excludere.  Prin acest eveniment am incercat sa devenim mai buni, mai intelegatori, sa acceptam diversitateasi sa ne ferim de etichetarea altor persoane.

Costuri totale ale evenimentului  1433 RON, din care:
368  RON din partea Pro Vobis, prin proiectul Raftul cu inițiativă
65 RON din partea bibliotecii
1000 RON din partea Fundației Mereu Aproape reprezentând cele 50 de volume dăruite ca premii voluntarilor din proiect
Parteneri ai bibliotecii pentru implementarea evenimentului (indicați fiecare partener implicat și care a fost exact rolul acestuia, menționând câți dintre aceștia sunt parteneri noi pentru bibliotecă)
Asociația Kogayon -  ”Cercetătorul” – carte vie în cadrul bibliotecii;
Asociația Pensionarilor din localitate – ”Pensionarul hiper-activ” – carte vie în cadrul bibliotecii
Școala Pietrari – mobilierul și curentul electric folosit
Nu am avut noi parteneri în cadrul evenimentului.
Alte observații
__________________________________________________________________________________________



 

 

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a granturilor SEE 2009-2014