”Scoala altfel” la aceeasi biblioteca- imagini
Și la Biblioteca Pietrari activitățile în săptămâna ”Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!” au fost diverse, venind astfel în întâmpinarea solicitărilor cadrelor didactice ale celor două școli din localitate.
Programul a cuprins: vizionarea de filme documentare, dar și de animație; ore de ecologie la care au fost prezenți specialiști ai Parcului Buila-Vânturarița, prieteni de mulți ani ai bibliotecii și parteneri în cadrul programului ”Biblioteca din livadă” din proiectul ”Raftul cu inițiativă” ; ateliere de reciclare creativă; ateliere de lectură; ateliere de codare și programare; activități de educație non-formală; vizitarea bibliotecii de către elevii și preșcolarii Școlii Pietrari de Sus.
La aceste activități au participat un număr de peste 250 de elevi, începând cu prichindeii de la grădiniță, continuând cu copiii din clasele I-IV și până la adolescenții claselor a VIII-a.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu