Ziua Internationala a Poeziei

Bibliovoluntarii de la Biblioteca Pietrari au marcat Ziua Internationala a Poeziei, in cadrul proiectului #raftulcuinitiativa prin distribuirea de "Fluturasi de poezie" in targul saptamanal din localitate. Am adus o data cu noi soarele, poezia, primavara, zambetele, prietenia si initiativa, vorbele frumoase spuse din suflet de niste copii la fel de frumosi si inimosi. 
Si pentru ca nu terminasem curatenia in parculetul nostru, am dat o raita si pe acolo, pentru a termina treaba!

Imagini

Poezia, flacără miraculoasă, ne învaţă să percepem lumea altfel, face posibilă armonia ta cu armonia celuilalt şi pune în rezonanţă lumea infinită din noi cu lumea infinită din univers, cu perfecţiunea armoniilor cosmice.
„Poezia e o floare de colţ răsărită pe colţii unui tigru”, spune Nichita Danilov, folosind două metafore superbe, una însemnând puritatea, suavitatea, desăvârşirea, cealaltă semnificând bruta­litatea unei realităţi înspăi­mân­tătoare.
Numai poezia adevărată, se spune, poate să ucidă monstrul care, cum se spune, doarme în fiecare om, ajutându-l să devină mai bun, mai generos, mai tolerant, mai uman. Poezia e sângele care picură dintr-o rană mereu zgândărită, este „rana transformată în lumină” (Braque), este poarta de intrare în templul frumuseţii, este „ninsoare peste noroiul şi cenuşiul vieţii” (Lucian Blaga), este „fluid inefabil, zbor de îngeri” (George Popa), este suferinţă convertită în voluptate.
Există în firea omului o nevoie acută de armonie, frumuseţe şi echilibru, pe care numai poezia tradiţionalistă, bazată pe ritm, măsură, rimă şi, în subsidiar, pe o muzicalitate specială, ni le poate asigura. Există un imbold de a aşterne pe hârtie încărcătura sublimă a preaplinului sufletesc, a miracolului iubirii. Unii reuşesc, iar cei care nu reuşesc ştiu că poeţi nu sunt doar cei care scriu poezii, ci toţi care sunt capabili să trăiască inefabilul unui peisaj, pentru că „munţii, apele, pădurile, câmpiile sunt poezie fără cuvinte. Tăcerea e adevărată poezie” (Daniel Corbu). O încurajare compensatorie ne vine şi de la Anatole France: „Când am înţeles poetul, suntem tot atât de poeţi ca şi el”. Aşadar să citim până înţelegem, subliniem noi, parafrazându-l pe Brâncuşi care spunea: „Priveşte până vezi!”.
Poetul şi cititorul participă deopotrivă la actul poetic, pentru că poezia fără cititor e ca o floare care se usucă şi moare, adevăr surprins magistral în două versuri de Adrian Voica: „Cuvinte în alcătuiri sublime/răsar în mine, înfloresc în tine”. Verbul a înflori spune aici totul. Deci, cititorul este al doilea termen al ecuaţiei şi de aceea este chemat să intre în starea poetică, să se orienteze cu uşurinţă pe teritoriul fascinant al poeziei, să descopere misterioasa comuniune dintre om şi univers, puterea inefabilă a cuvântului care înveşniceşte, pentru a fi la înălţimea ce i se conferă.
Cititorul trebuie să fie tot mai bine iniţiat în tainele poeziei, să ştie s-o observe din toate unghiurile posibile şi imposibile, să fie conştient de evanescenţa semnificaţiilor, pentru că, aşa cum ne avertizează Ana Blandiana, „Acest poem durează/ doar atât timp cât îl citeşti,/Data viitoare când îl vei citi,/ va fi altul/pentru că şi tu vei fi altul/ şi bineînţeles va fi complet diferit/ când îl va citi altcineva”.
Unde e poetul, acolo e şi centrul lumii, acolo e şi cititorul. Carl Sandburg, invitat la Casa Albă spre a fi celebrat pentru primirea premiului Nobel, refuză să se prezinte, determinându-l pe preşedintele Nixon să se deplaseze cu suita la reşedinţa acestuia dintr-o localitate îndepărtată, pentru a-l sărbători cum se cuvine. Ovidiu, din romanul Dumnezeu s-a născut în exil de Horia Vintilă, afirmă răspicat: „Eu sunt poetul, el nu-i decât împăratul”. Nu înţelegem aici deloc trufie, ci doar conştiinţa că poetul este omul cel mai puternic şi mai bogat din lume, pentru că tot ceea ce înţelege îşi asumă şi-i aparţine.
Poezia reuşeşte să lumineze misterul ce ne înconjoară, rămânând ea însăşi un mister într-un spaţiu atemporal, ne vorbeşte dintr-odată în mai multe limbi şi ne învaţă mai mult decât orice ştiinţă. Asta ne-o spune chiar Eminescu, referindu-se la un alt geniu, Shakespeare: „Ca Dumnezeu, te arăţi în mii de feţe/Şi-nveţi ce un ev nu poate să te-nveţe”.
Poezia nu ne călăuzeşte numai pe acest tărâm, ci ne transportă şi pe celălalt, asigurându-ne nemurirea: „M-atârn de tine, poezie,/ Ca un copil de poala mumii,/ Să trec cu tine puntea lumii/ Spre insula de veşnicie” (Al. Philippide).
Copiii claselor V-VII au participat la Ziua Internationala a Poeziei la biblioteca, au recitat, au ascultat poezii recitate de mari actori si au primit premii.
Imagini