miercuri, 23 noiembrie 2016

Dar de biblio-voluntar



Scopul proiectului:

Creşterea gradului de implicare activă a tinerilor din Pietrari în activităţi specifice de voluntariat.

Obiective:
1. Promovarea voluntariatului în rândul tinerilor şi a comunităţii pietrărene, în perioada martie-decembrie 2016.
2. Creşterea gradului de participare a tinerilor la viaţa comunităţii, sub toate aspectele ei, sociale, educaţionale, culturale, economice, de sănătate
3.Asigurarea de oportunități de afirmare artistică și culturală a tinerilor cu resurse economice precare și excluși social, precum și a tinerilor cu dizabilități
4. Accesul liber la lectură şi la recreere al tuturor membrilor comunităţii, în dorinţa de a susţine nondiscriminarea, altruismul, egalitatea şanselor.

Premisa este că într-o comunitate,  personalitatea conștientă nu trebuie să dispară, nu trebuie să formeze un «suflet colectiv» care prezintă trăsături la indigo. Membrii unei astfel de comunități se supun «legii unității mentale a mulțimilor»,  care spune că toți indivizii din grup au tendința de a-și ignora propriile sisteme de valori și încep să se ghideze exclusiv după normele grupului respectiv. Tocmai în această situație, demersul trebuie schimbat. Trebuie încurajată inițiativa tinerilor, trebuie acordat cat mai mult sprijin ideilor inovatoare și nu în ultimul rand trebuie susținut efortul schimbării, care vine odată cu noile generații. În momentul în care tinerii intră într-un cerc vicios al «normelor acceptate drept general-valabile»,  atunci șansele ca tinerii să poată schimba ceva, scad dramatic. Biblioteca le oferă înțelegerea și cadrul necesar nevoii lor de a fi ascultați, de pregătire pentru implicare și pentru schimbare în viața comunității, de formare și dezvoltare a personalității individului, de dezvoltare a aptitudinilor, talentelor,  capacităților lor, de împlinire a aspirațiilor, de definire și exprimare a unui anumit stil de viață, a unui anumit mod de gandire


Proiectele care fac parte din acest program de voluntariat:

- ”Cărticele-jucării pentru cei mai mici copii” - cu ajutorul unei echipe de 8 bibliovoluntari biblioteca a reușit să-și formeze propria colecție de 10 cărticele-jucării care au fost folosite în cadrul activităților realizate în parteneriat cu grădinițele din localitate, dar și cu părinți și copii cu varste mai mici decat pre-școlarii, activități la care au participat în jur de 120 de copii și 60 de părinți . De asemenea, cu ajutorul unei doamne psiholog am reușit să inițiem activități de terapie specială pentru copii cu probleme de comportament, cu autism și ADHD.
- ”Șoapte pentru suflete” - o echipă de 10 bibliovoluntari și-au  dăruit vocile și timpul pentru a aduce lumină în suflete, prin gesturi deosebit de simple:  au cules poveștile bunicilor, au  înregistrat, inscripționat și donat un număr de 25 de CD-uri ce conțin 40 de legende populare înregistrate audio. CD-urile au ajuns la Asociația Nevăzătorilor din Romania, la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj, Asociația  Nevăzătorilor Filiala Focșani, Asociația Nevăzătorilor Filiala Vâlcea , la Biblioteca Națională a Romaniei, la Bibliotecile Județene Cluj, Vrancea și Vâlcea, dar și la alte 13 biblioteci raionale din Republica Moldova, unde acestea  au intrat în colecția cărților accesibilizate pentru nevăzători din bibliotecile audio ale acestor instituții.
-”Ierburi uitate” - a apărut din dorința unui bibliovoluntar de a-i învăța pe copiii și tinerii din comuna noastră cat mai multe lucruri despre sănătate, despre medicina naturistă, despre beneficiile utilizării plantelor medicinale în prevenirea și tratarea diferitelor boli în așa fel încat împreună cu echipa ei de bibliovoluntari și cu copiii a reușit să realizeze 20 de ierbare ce au fost donate școlii din localitate. La acestea s-a adăugat și  propunerea de realizare la bibliotecă a cursurilor gratuite de prim-ajutor la care au participat peste 100 de copii și tineri din localitate.
- „Clubul de VORBIRE ÎN PUBLIC” al Bibliotecii Pietrari inițiat și realizat de către bibliovoluntara Nicoleta Florescu cu sprijinul Speakers’ Arena şi România EduCaB prin care un număr de 150 de tineri din localitatea noastră au beneficiat de 25 de întalniri prin care vorbitul în public, care este de cele mai multe ori înspăimântător pentru majoritatea oamenilor, s-a transformat în ceva plăcut și ușor. Din dragoste pentru oameni, Nico, sprijinită de speakeri ca Răzvan Daba și Liviu Vasilescu din cadrul Speaker's Arena București, a reușit să schimbe în mare măsură felul de a gandi al tinerilor participanți care, ca mulți alți adolescenți, încearcă la această varstă să-și depășească timiditatea, să nu mai fie introvertiți, să vorbească mai mult despre ei, să  învețe să se autoanalizeze, să-și formeze propria personalitate.
- ”Programul de vacanță al bibliotecii” - au fost susținute de către 15 biblio-voluntari un număr de 9 cursuri și ateliere educative pentru copiii și tinerii din comunitate timp de 3 luni de zile, pe parcursul vacanței de vară la care au participat în jur de 250 de persoane, toate provenind din mediul rural. Este vorba de:  Curs de limba engleză (nivel intermediar), Curs de teatru no-hate, Curs de limba franceză (nivel începător)
Curs de prim-ajutor pentru copii, Curs de muzică, Atelier de creație plastică, Atelier de cunoaștere a plantelor medicinale, Atelier de introducere în fitoterapie pentru adolescenți, Curs de prim-ajutor pentru adolescenți.

  
Toate activitățile din proiectul ”Dar de biblio-voluntar” au fost propuse, inițiate, coordonate și derulate cu sprijinul unei echipe fantastice de 30 de bibliovoluntari, echipă creată în anul 2015 în cadrul programului de voluntariat intitulat ”Biblioteca din livadă”, program ce face parte din proiectul naţional „Raftul cu iniţiativă - Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci” ce a fost coordonnat de Provobis și ANBPR. Echipa de voluntari ai bibliotecii, nu numai că a dus mai departe programul menționat anterior, ci a inițiat și derulat acest nou proiect de voluntariat desfășurat pe mai multe direcții, în funcție de nevoile identificate în comunitate:
- dezvoltarea de abilități de lectură de la cele mai mici varste prin metode prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului, reușind chiar să inițiem activități de terapie specială pentru copii cu probleme de comportament, cu autism și ADHD prin realizarea cărticelelor-jucării de către Ștefi și echipa ei de biblio-voluntari.
- prin accesul celor peste 40.000 de membri ai Asociației Nevăzătorilor din Romania, dintre care o parte importantă se află încă pe băncile școlilor speciale pentru deficienți de vedere, prin trimiterea CD-urilor la bibliotecile publice din țară și de peste hotare, Gabi și echipa ei de bibliovoluntari s-au gandit la cei care, poate, încă de copii nu au șansa de a se cufunda în bucuria lecturii; a încercat să aducă frumoasele povești populare cat mai aproape de sufletele celor care nu au posibilitatea de a le citi, de a răsfoi filele cărților, pentru a da o mană de ajutor la dezvoltarea culturii generale, a abilităţilor de exprimare verbală, a unei gândiri mai vaste, la plăsmuirea fantastică a minţii, la un zbor mai liber și mai colorat al imaginației.
- cunoașterea plantelor medicinale, aceste ierburi pe langă care trecem de multe ori nepăsători, realizarea a 20 de ierbare cu plante medicinale care vor fi folosite în procesul educativ, organizarea de cursuri de prim-ajutor la bibliotecă pentru copiii și tinerii din localitatea noastră demonstrează dragostea Alexandrei și a echipei de bibliovoluntari din proiectul ”Ierburi uitate” pentru sănătate, pentru VIAȚĂ.
- din dragoste pentru oameni, inițiativa lui Nico de a înființa la Pietrari primul ”Club de vorbire publică” a reușit să schimbe în mare măsură felul de a gandi al tinerilor participanți care, ca mulți alți adolescenți, încearcă la această varstă să-și depășească timiditatea, să nu mai fie introvertiți, să vorbească mai mult despre ei, să  învețe să se autoanalizeze, să-și formeze propria personalitate,
- interesul pentru educația copiilor din comunitatea noastră a fost dovedit de echipa biblio-voluntarilor ce au organizat ”Programul de vacanță 2016”  ce a cuprins o paletă largă de activități prin care nu numai că voluntarii și-au demonstrat cunoștiințele și abilitățile, dar au și ajutat copiii și tinerii să-și însușească noi cunoștințe.
-  primul catalog electronic al bibliotecii de către bibliovoluntari în care se regăsesc toate cele 11.000 de titluri deținute de bibliotecă ce pot fi aceesate on-line.
Darurile oferite de către biblio-voluntari prin acest proiect de voluntariat au fost atat materiale (colecția de cărticele-jucării, colecția de ierbare oferită școlii din localitate, cele 25 de CD-uri audio oferite asociațiilor și bibliotecilor din țară), cat mai ales imateriale: dragoste de copii, de oameni, bunătate, solidaritate, energie, timp, abilități, cunoștințe, putere de muncă, inițiativă, dragostea pentru cel apropiat și acceptarea lui în intenția de a contribui la o o comunitate mai bună.


”Șoapte pentru suflete”- a apărut din dorința bibliovoluntarilor de a dărui plăcerea lecturii, a unui altfel de lectură, făcută cu sufletul, în șoaptă, și celor care nu pot să o simtă pe deplin datorită problemelor de vedere pe care le au. ”Șoapte pentru suflete” este un proiect prin care timp de 2 luni o echipă formată din alți 8 bibliovoluntari și-au  dăruit vocile și timpul pentru a aduce lumină în suflete, prin gesturi deosebit de simple:  au cules poveștile bunicilor, au  înregistrat, inscripționat și donat un număr de 25 de CD-uri ce conțin 40 de legende populare înregistrate audio. CD-urile au ajuns la Asociația Nevăzătorilor din Romania, la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj, Asociația  Nevăzătorilor Filiala Focșani, Asociația Nevăzătorilor Filiala Vâlcea , la Biblioteca Națională a Romaniei, la Bibliotecile Județene Cluj, Vrancea și Vâlcea, dar și la alte 13 biblioteci raionale din Republica Moldova, unde acestea  au intrat în colecția cărților accesibilizate pentru nevăzători din bibliotecile audio ale acestor instituții.

”Cărticelele-jucării pentru cei mai mici copii”. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea de abilități de lectură de la cele mai mici varste prin metode prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului. La baza acestui nou serviciu stă realizarea unei colecții de cărticele senzoriale create hand-made de către echipa de bibliovoluntari pentru copii cu varste cuprinse între 7-8 luni și 4-5 ani, ajungand să fie eficiente pană la 6-7 ani pentru copii cu nevoi speciale; aceste cărticele folosesc metode de învățare Montessori și pot fi folosite cu succes și în cazul copiilor cu probleme de învățare. Timp de 4 luni, în week-end,  echipa de bibliovoluntari condusă de coordonator creau la bibliotecă cărticele din fetru și alte materiale reușind astfel să formeze o colecție întreagă. Aceste cărticele senzoriale sunt jucării minunate, care încurajează creativitatea și ajută la exersarea unor abilități ca motricitatea fină, recunoașterea și potrivirea formelor și culorilor, descoperirea cifrelor și a alfabetului, integrarea unor activități obișnuite în diverse situații de poveste etc. Lucrate din material textil (bumbac, fetru) și pe alocuri cu inserții din plastic sau lemn pentru a varia textura și zgomotele, pentru a oferi vizibilitate și diversitate (de exemplu un geam sau oglinda unei ape, floricele sau păsărele aplicate etc). Activitățile derulate de către bibliovoluntari și bibliotecar la grădinițe sau în bibliotecă sunt foarte diverse. Există și pagini cu activități clasice (leagă șireturi, închide nasturi, potrivește forme și culori). Cărțile acestea ajută și în lucrul cu copii cu nevoi speciale, cum este cazul terapiilor aplicate celor cu sindrom Down sau autism.Ca urmare a acestui proiect biblioteca a reușit să-și formeze propria colecție de 10 cărticele-jucării care au fost folosite în cadrul activităților realizate în parteneriat cu grădinițele din localitate, dar și cu părinți și copii cu varste mai mici decat pre-școlarii, activități la care au participat în jur de 120 de copii și 60 de părinți . De asemenea, cu ajutorul unei doamne psiholog am reușit să inițiem activități de terapie specială pentru copii cu probleme de comportament, cu autism și ADHD. Astfel, numărul de utilizatori ai bibliotecii a crescut cu 5%, putand atrage spre bibliotecă și spre lectură un nou segment de populație la care nu am avut pană în prezent acces datorită lipsei dotărilor, iar pe de altă parte am putut să aducem o rază de speranță în sufletele părinților și copiilor speciali, care nu reușesc întotdeauna să beneficieze de ajutor specializat la noi în localitate.

Proiectul de voluntariat intitulat ”Ierburi uitate”  din cadrul programului de voluntariat ”Dar de biblio-voluntar”a apărut din dorința acestora de a-i învăța pe copiii și tinerii din comuna noastră cat mai multe lucruri despre prevenție și sănătate, despre medicina naturistă și importanța acordării primului-ajutor în situații de urgență. Cunoașterea plantelor medicinale, aceste ierburi pe langă care trecem de multe ori nepăsători, realizarea a 20 de ierbare cu plante medicinale care vor fi folosite în procesul educativ, organizarea de cursuri de prim-ajutor la bibliotecă pentru copiii și tinerii din localitatea noastră demonstrează dragostea bibliovoluntarilor noștri pentru VIAȚĂ. Inițiativa de a-i învăța pe copiii din Pietrari cum să aibă grijă de sănătatea lor și a celor din jur, are nu numai rolul de a-i pregăti pe copii pentru a se descurca în diferite situații, unele, de urgență, dar, îi ajută și să dezvolte compasiune, stimă de sine, responsabilitate, înțelegerea valorii unei vieți într-o perioadă în care ducem lipsă de astfel de repere.

Organizarea primei ediții a Festivalului intitulat sugestiv ”Lumina din sufletele voluntarilor". Acest proiect la care au participat un număr de peste 80 de tineri, s-a aflat la prima sa ediție în localitatea noastră și a avut ca scop promovarea voluntariatului prin artă și cultură oferind participanților un spectacol în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin muzică, dans și poezie.

 „Clubul de VORBIRE ÎN PUBLIC” al Bibliotecii Pietrari inițiat și realizat de către bibliovoluntari cu sprijinul Speakers’ Arena şi România EduCaB.  Un număr de 150 de tineri din localitatea noastră au beneficiat de 25 de întalniri prin care vorbitul în public, care este de cele mai multe ori înspăimântător pentru majoritatea oamenilor, s-a transformat în ceva plăcut și ușor. Bibliovoluntarii ne-au învățat că poți să-ți depășești frica dacă: vorbești despre o pasiune astfel încat să îi inspiri și pe alții;asculți oameni pasionați vorbind despre ceea ce iubesc;întâlnești oameni excepționali;intri în contact cu multe idei noi, primești feedback la speech-ul tău. Astfel, din dragoste pentru oameni, bibliovoluntarii sprijiniți de speakeri ca Răzvan Daba și Liviu Vasilescu din cadrul Speaker's Arena București, au reușit să schimbe în mare măsură felul de a gandi al tinerilor participanți care, ca mulți alți adolescenți, încearcă la această varstă să-și depășească timiditatea, să nu mai fie introvertiți, să vorbească mai mult despre ei, să  învețe să se autoanalizeze, să-și formeze propria personalitate. Această idee inedită a fost susținută de bibliotecă datorită faptului că ne-am dorit ca biblioteca să devină un loc de întalnire al adolescenților; pe de altă parte, să nu uităm că ”la țară” astfel de acțiuni sunt foarte rare, dacă nu chiar inexistente în unele locuri!


Atelierul de teatru no-hate a avut drept scop creşterea gradului de conştientizare a participanților asupra discursului instigator la ură în mediul online şi offline şi asupra consecinţelor acestuia, precum şi trimiterea unui mesaj de încurajare tuturor celor care au fost ţintele comentariilor pline de ură.

Biblioteca oferă tinerilor înțelegerea și cadrul necesar nevoii lor de a fi ascultați, de pregătire pentru implicare și pentru schimbare în viața comunității, de formare și dezvoltare a personalității individului. Programul de voluntariat ”Dar de biblio-voluntar” ține cont de toate aceste aspecte și încearcă să le fie alături tinerilor din comunitate în dorința lor de a se implica, de a dărui, de a-și demonstra calitățile, de a fi inovativi prin ”Cărticele-jucării pentru cei mai mici copii”, o colecție de 10 cărticele-jucării utile grădinițelor din localitate pentru copii cu probleme de comportament, ”Șoapte pentru suflete”, 25 de CD-uri cu 40 de legende populare înregistrate audio dăruite  Asociației Nevăzătorilor din Romania și bibliotecilor din țară și din R.Moldova, ”Ierburi uitate” prin care biblio-voluntarii au oferit 10 ierbare  școlii din localitate, cursurile și atelierele susținute de aceștia în ”Programul de vacanță” sunt tot atatea proiecte ce demonstrează bunătate, solidaritate, energie, dăruire, abilități, cunoștințe, putere de muncă, inițiativă, dragostea pentru cel apropiat și acceptarea lui în intenția de a contribui la o comunitate mai bună.

Nominalizarea voluntarilor

Gabi Preda
 

În acest an Gabriela s-a implicat cu succes în toate proiectele bazate pe voluntariat desfășurate de bibliotecă:
-a coordonat și derulat ”Atelierul de creație” din cadrul programului de vacanță al bibliotecii desfășurat pe o perioadă de 3 luni la care au luat parte un număr de 250 de copii din localitatea noastră;
-a participat la atelierele de realizare a cărticelelor –jucării (senzoriale) pentru copii cu varste cuprinse între 1-3 ani și pentru cei 80 de copii din cele două grădinițe ale localității;
-a participat la organizarea SNV Pietrari 2016 și a Festivalului ”Lumina din sufletele voluntarilor” la care au luat parte 80 de tineri,
- a promovat portul popular specific comunei noastre la Ziua Universală a Iei de la Rm. Valcea;
- a luat parte la campania de promovare a lecturii intitulată ”Cărțile care ne-au făcut oameni” și la acțiunile de igienizare și de înfrumusețare a parcului de lectură, realizat tot cu sprijinul voluntarilor bibliotecii în programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă” 2015.
Nominalizarea ei din acest an se datorează proiectului de voluntariat intitulat ”Șoapte pentru suflete” care a apărut din dorința Gabrielei de a dărui plăcerea lecturii, a unui altfel de lectură, făcută cu sufletul, în șoaptă, și celor care nu pot să o simtă pe deplin datorită problemelor de vedere pe care le au.
”Șoapte pentru suflete” este un proiect prin care Gabi, alături de o echipă formată din alți 8 bibliovoluntari și-au  dăruit vocile și timpul pentru a aduce lumină în suflete, prin gesturi deosebit de simple:  au cules poveștile bunicilor, au  înregistrat, inscripționat și donat un număr de 25 de CD-uri ce conțin 40 de legende populare înregistrate audio. CD-urile au ajuns la Asociația Nevăzătorilor din Romania, la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj, Asociația  Nevăzătorilor Filiala Focșani, Asociația Nevăzătorilor Filiala Vâlcea , la Biblioteca Națională a Romaniei, la Bibliotecile Județene Cluj, Vrancea și Vâlcea, dar și la alte 13 biblioteci raionale din Republica Moldova, unde acestea  au intrat în colecția cărților accesibilizate pentru nevăzători din bibliotecile audio ale acestor instituții.


”Compania unei cărţi bune este una dintre cele mai mari bucurii umane. Lectura alimentează gândirea profundă, agerimea minţii şi sensibilitatea sufletului. Din păcate, nu toți oamenii beneficiază de această plăcere...” e de părere Gabriela.Prin accesul celor 40.000 de membri ai Asociației Nevăzătorilor din Romania, dintre care o parte importantă se află încă pe băncile școlilor speciale pentru deficienți de vedere, prin trimiterea CD-urilor la bibliotecile publice din țară și de peste hotare, Gabi și echipa ei de bibliovoluntari s-au gandit la cei care, poate, încă de copii nu au șansa de a se cufunda în bucuria lecturii; a încercat să aducă frumoasele povești populare cat mai aproape de sufletele celor care nu au posibilitatea de a le citi, de a răsfoi filele cărților, pentru a da o mană de ajutor la dezvoltarea culturii generale, a abilităţilor de exprimare verbală, a unei gândiri mai vaste, la plăsmuirea fantastică a minţii, la un zbor mai liber și mai colorat al imaginației.
”Implicarea Gabrielei în acțiunile și proiectele bibliotecii demonstrează sensibilitatea și plăcerea de a dărui a acestui copil. Vocile și poveștile acestea frumoase vor bucura și sigur vor ajunge în sufletele celor peste 40.000 de membri ai asociației nevăzătorilor, la alte mii de oameni și copii care frecventează bibliotecile din Romania și Republica Moldova, aducand frumusețe, zambete și un strop de lumină în sufletele celor care nu au parte prea des de bucurii.
Scrisorile de mulțumire primite din partea acestor instituții prin care vor să onoreze ”donația glasurilor din Pietrari” demonstrează faptul că aceste mici gesturi pot impresiona și, mai ales, ajuta.”

                                                 Tudorel Tupiluș
                                        Președintele Asociației Nevăzătorilor din Romania


Voluntariatul reprezintă dorința altruistă a unei persoane de a îndeplini anumite sarcini pentru altcineva, într-un spirit de fraternitate umană, din dragoste pentru semeni. Gabriela a înteles acest lucru și a ales să dăruiască o parte din plăcerea ei de a citi și celor care nu reușesc să facă acest lucru din motive care nu țin de voința lor. Implicarea ei și a echipei bibliovoluntarilor în proiectul ”Șoapte pentru suflete” al Bibliotecii Pietrari a făcut ca 40 de nestemate ale literaturii populare să poată ajunge la mii și zeci de mii de persoane din țară și de peste hotare, aducand bucurie, relaxare, zbor liber al imaginației și cunoașterii, făcand cunoscut numele localității noastre. Gabriela nu s-a oprit însă aici: a coordonat și derulat ”Atelierul de creație” din programul de vacanță al bibliotecii, a participat la atelierele de realizare a cărticelelor–jucării (senzoriale) pentru cei mai mici copii, a contribuit din plin la organizarea SNV Pietrari 2016 și a Festivalului ”Lumina din sufletele voluntarilor”, la Ziua Universală a Iei de la Rm. Valcea, la campania de promovare a lecturii ”Cărțile care ne-au făcut oameni” și la acțiunile din Parcul de lectură al bibliotecii.




Nominalizarea din acest an se datorează proiectului „Clubul de VORBIRE ÎN PUBLIC” al Bibliotecii Pietrari inițiat și realizat de către Nicoleta Florescu cu sprijinul Speakers’ Arena şi România EduCaB. Nico a fost unul dintre principalii inițiatori, moderator și organizator al întalnirilor prin care un număr de 150 de tineri din localitatea noastră au beneficiat de 25 de întalniri prin care vorbitul în public, care este de cele mai multe ori înspăimântător pentru majoritatea oamenilor, s-a transformat în ceva plăcut și ușor.
Nico ne-a învățat că poți să-ți depășești frica dacă:
• Vorbești despre o pasiune astfel încat să îi inspiri și pe alții;
• Asculți oameni pasionați vorbind despre ceea ce iubesc;
• Întâlnești oameni excepționali;
• Intri în contact cu multe idei noi
• Primești feedback la speech-ul tău.
Astfel, din dragoste pentru oameni, Nico, sprijinită de speakeri ca Răzvan Daba și Liviu Vasilescu din cadrul Speaker's Arena București, a reușit să schimbe în mare măsură felul de a gandi al tinerilor participanți care, ca mulți alți adolescenți, încearcă la această varstă să-și depășească timiditatea, să nu mai fie introvertiți, să vorbească mai mult despre ei, să  învețe să se autoanalizeze, să-și formeze propria personalitate. Această idee inedită a unei adolescente de doar 16 ani a fost susținută de bibliotecă datorită faptului că ne-am dorit ca biblioteca să devină un loc de întalnire al adolescenților; pe de altă parte, să nu uităm că ”la țară” astfel de acțiuni sunt foarte rare, dacă nu chiar inexistente în unele locuri!
Nico s-a implicat cu succes în toate proiectele bazate pe voluntariat desfășurate de bibliotecă în acest an:
- a coordonat și derulat ”Cursul de engleză” și ”Atelierul de teatru no-hate” din cadrul programului de vacanță al bibliotecii pe o perioadă de 3 luni, program la care au participat în jur de 250 de copii,
- a participat la atelierele de realizare a cărticelelor–jucării (senzoriale) pentru cei mai mici copii și pentru copiii din grădinițele localității, aprox.120 de copii, promovand astfel activități de tip Montessori la bibliotecă, o altă acțiune inedită;
- a contribuit la organizarea SNV Pietrari 2016 și a Festivalului ”Lumina din sufletele voluntarilor”, la care au participat peste 80 de tineri din localitate,
- a participat la ”Cursul de prim-ajutor” destinat bibliovoluntarilor și organizat la bibliotecă în vara acestui an;
- a luat parte la ”Atelierele de fizioterapie” destinate bibliovoluntarilor, ateliere în cadrul cărora voluntarii au realizat ierbare ce au fost donate școlii din localitate pentru a fi folosite de către cadrele didactice la orele de botanică;
- a inițiat campania de promovare a lecturii ”Cărțile care ne-au făcut oameni” prin intervievarea personalităților locale și județene în ceea ce privește obiceiurile lor de lectură; cu acest prilej au fost distribuite peste 300 de flyere cu citate despre lectură;
- a participat la concursul de poezie religioasă ”Vasile Militaru” de la Ocnele Mari, caștigand un binemeritat loc III,
-  a fost prezentă la acțiunile de igienizare și de înfrumusețare a parcului de lectură, realizat cu sprijinul voluntarilor bibliotecii în programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă” 2015,
- Nico este cea care a reușit să organizeze, catalogheze, clasifice și să înregistreze un număr de volume 5829 volume dintr-un total de 11.000 volume deținute de bibliotecă, realizand catalogul electronic al bibliotecii noastre ce poate fi acum accesat din orice colț al lumii prin on-line.


”Un ”copil” care a crescut și crește frumos pe langă bibliotecă, care se dedică cu tot sufletul activităților și proiectelor propuse, dand dovadă de multă  inițiativă și pasiune în tot ceea ce face, dăruiește timp, pasiune, cunoștințe, deprinderi fără să ceară nicio recompensă, înțelegand cu adevărat că a fi VOLUNTAR înseamnă a fi OM care se dăruiește pe sine OAMENILOR.”




Un voluntar care a crescut și crește frumos pe langă bibliotecă, care dă dovadă de multă putere de muncă, de inițiativă și pasiune în tot ceea ce face, dăruiește timp, pasiune, cunoștințe, deprinderi, fără să ceară nicio recompensă, înțelegand cu adevărat că a fi VOLUNTAR înseamnă a fi OM care se dăruiește pe sine OAMENILOR. A învăţat  că îţi trebuie curaj “atât pentru a sta în picioare şi vorbi, cât şi pentru a sta jos şi asculta.” Prin participarea la programele bibliotecii a învăţat că pentru a fi fericit nu sunt necesare bunurile materiale. Cea mai mare plată primită este cea făcută în zâmbetele sau îmbrăţişările micuţilor elevi sau în entuziasmul tinerilor care-și deschid sufletele în fața Andreei la întalnirile Clubului de vorbire în public unde învață de la ea cum trebuie să-și depășească limitele și fricile.
În zilele noastre, s-au uitat adevăratele valori. Există însă oameni, foarte tineri, care îşi doresc cu tărie ca schimbarea să plece de undeva. Nu mulţi ştiu a aprecia lucrurile simple, nu mulţi mai pot găsi secretul fericirii. Nico face parte dintr-o generaţie ce se teme de “culori”. Doar că sufletul ei este un curcubeu!


Ștefi face parte din frumoasa echipă de bibliovoluntari a Bibliotecii Pietrari fiind unul dintre ”motoarele cu ardere internă” care aduce schimbarea în mica noastră comunitate. S-a implicat cu succes în toate proiectele bazate pe voluntariat desfășurate de bibliotecă în acest an:
- a inițiat și coordonat atelierele de realizare a cărticelelor–jucării (senzoriale) pentru cei mai mici copii și pentru copiii din grădinițele localității, aprox.120 de copii, promovand astfel activități de tip Montessori la bibliotecă, o altă acțiune inedită;
- a participat ca și co-trainer la  ”Atelierele de creație și muzică” din cadrul programului de vacanță al bibliotecii pe o perioadă de 3 luni, program la care au participat în jur de 250 de copii,
- a contribuit la organizarea SNV Pietrari 2016 și a Festivalului ”Lumina din sufletele voluntarilor”, la care au participat peste 80 de tineri din localitate,
- a luat parte la ”Atelierele de fizioterapie” destinate bibliovoluntarilor, ateliere în cadrul cărora voluntarii au realizat ierbare ce au fost donate școlii din localitate pentru a fi folosite de către cadrele didactice la orele de botanică;
- a participat la campania de promovare a lecturii ”Cărțile care ne-au făcut oameni” prin intervievarea personalităților locale și județene în ceea ce privește obiceiurile lor de lectură; cu acest prilej au fost distribuite peste 300 de flyere cu citate despre lectură;
- a făcut parte din echipa de bibliovoluntari din cadrul proiectului ”Șoapte pentru suflete” culegand și înregistrand un număr de 10 legende populare pentru realizarea CD-ului audio omonim destinat persoanelor cu deficiențe de vedere,
-  a fost prezentă la acțiunile de igienizare și de înfrumusețare a parcului de lectură, realizat cu sprijinul voluntarilor bibliotecii în programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă” 2015,
- a participat la ”Cursul de prim-ajutor” destinat bibliovoluntarilor și organizat la bibliotecă în vara acestui an.

Nominalizarea din acest an se datorează inițierii de către Ștefi a unui nou proiect, de fapt un nou serviciu de bibliotecă, inedit: ”Cărticelele-jucării pentru cei mai mici copii”. Proiectul are ca obiectiv dezvoltarea de abilități de lectură de la cele mai mici varste prin metode prin care copiii sunt percepuți ca ceea ce sunt de fapt și prin care li se creează un mediu propice dezvoltării potențialului lor spiritual, emoțional, fizic și intelectual, ca membri ai unei familii, ai comunității, ai Universului. La baza acestui nou serviciu stă realizarea unei colecții de cărticele senzoriale create hand-made de către echipa de bibliovoluntari coordonată de Ștefi pentru copii cu varste cuprinse între 7-8 luni și 4-5 ani, ajungand să fie eficiente pană la 6-7 ani pentru copii cu nevoi speciale; aceste cărticele folosesc metode de învățare Montessori și pot fi folosite cu succes și în cazul copiilor cu probleme de învățare. Despre cărticelele senzoriale, ”quiet books” sau ”busy books”, ne-a povestit inițial Ștefi o zi întreagă. Timp de 4 luni, în week-end, Ștefi își strangea echipa și împreună creau la bibliotecă cărticele din fetru și alte materiale reușind astfel să formeze o colecție întreagă.
Aceste cărticele senzoriale sunt jucării minunate, care încurajează creativitatea și ajută la exersarea unor abilități ca motricitatea fină, recunoașterea și potrivirea formelor și culorilor, descoperirea cifrelor și a alfabetului, integrarea unor activități obișnuite în diverse situații de poveste etc. Lucrate din material textil (bumbac, fetru) și pe alocuri cu inserții din plastic sau lemn pentru a varia textura și zgomotele, pentru a oferi vizibilitate și diversitate (de exemplu un geam sau oglinda unei ape, floricele sau păsărele aplicate etc). Activitățile derulate de către bibliovoluntari și bibliotecar la grădinițe sau în bibliotecă sunt foarte diverse, practic imaginația nu are limite. Există și pagini cu activități clasice (leagă șireturi, închide nasturi, potrivește forme și culori). Cărțile acestea ajută și în lucrul cu copii cu nevoi speciale, cum este cazul terapiilor aplicate celor cu sindrom Down sau autism.
Ca urmare a acestui proiect biblioteca a reușit să-și formeze propria colecție de 10 cărticele-jucării care au fost folosite în cadrul activităților realizate în parteneriat cu grădinițele din localitate, dar și cu părinți și copii cu varste mai mici decat pre-școlarii, activități la care au participat în jur de 120 de copii și 60 de părinți . De asemenea, cu ajutorul unei doamne psiholog am reușit să inițiem activități de terapie specială pentru copii cu probleme de comportament, cu autism și ADHD.
Astfel, numărul de utilizatori ai bibliotecii a crescut cu 5%, putand atrage spre bibliotecă și spre lectură un nou segment de populație la care nu am avut pană în prezent acces datorită lipsei dotărilor, iar pe de altă parte am putut să aducem o rază de speranță în sufletele părinților și copiilor speciali, care nu reușesc întotdeauna să beneficieze de ajutor specializat la noi în localitate.
”Ideea de a realiza aceste cărticele este fantastică! Când în viețile noastre apare un copil, ni se schimbă de cele mai multe ori programul, rutina zilnică. Când în viețile noastre apare un copil cu autism, se schimbă totul. Există familii pe care un diagnostic de autism le spulberă, le dezmembrează sau le aruncă în haos și există familii care găsesc bucurie în lucrurile mici, în fiecare zi: o frunză, o rotiță, o cifră, o bucățică de material moale sau, dimpotrivă, abraziv ne permit nouă sau doamnei educator să ne apropiem cât se poate de mult de copii. Împreună, unii cu acul și lipiciul, alții cu testatul rezistenței materialelor, protagoniștii poveștii de azi aduc bucurie copiilor care au nevoie de cărți senzoriale, la pachet cu șanse multiple de a-și îmbunătății abilitățile motrice, expliatând la maxim simțul tactil. Cu alte cuvinte, fiecare copil poate profita din jocul cu o carte senzorială. Fiecare copil, fiecare mamă și fiecare tătic. Ștefi și echipa ei ne-au învățat cum să ne facem viața mai frumoasă ”

                                                           Elena Moghină, mama Petruței diagnosticată cu autism infantil

Chiar dacă Ștefi nu este voluntar de prea mult timp, prin ceea ce a reușit să realizeze la bibliotecă a demonstrat pe deplin că a înțeles ce înseamnă voluntariatul: un proces simplu, prin care ajuți  fiindcă vrei, poți și ajuți fiindcă te face fericită splendoarea bucuriei oamenilor ajutați.A înțeles că toate convingerile, idealurile și motivațiile noastre pot fi atinse datorită voluntariatului. Ștefi a învățat alături de echipa ei de bibliovoluntari din proiectul ”Cărticele-jucării pentru cei mai mici copii” că AZI, e timpul să dăruieşti o fărâmă din tine, dacă vrei să schimbi ceva! Prin implicarea ei în proiectele, atelierele și cursurile susținute la bibliotecă a înțeles că niciodată nu trebuie  să spui  “eu” ci…”noi”,  că nu eşti  singur şi nu ai dreptul să laşi pe cineva să se simtă singur, izolat în lumea lui, niciodată! Un gest făcut din suflet, oricât de mic şi de neînsemnat îţi pare ţie, aduce o imensă bucurie, folos și alinare cuiva. Nu trebuie ”să ridici palate”, uneori e de ajuns un simplu zâmbet, o vorbă bună, e de ajuns să rupi o fărâmă din puţinul tău sau să-ţi deschizi inima pentru cei de lângă  tine  care sunt mai puţin norocoşi. Și asta face!





În acest an Alexandra s-a implicat cu succes în toate proiectele bazate pe voluntariat desfășurate de bibliotecă:
-a coordonat și derulat ”Atelierul de cunoaștere a plantelor medicinale” și ”Atelierul de fizioterapie” din cadrul programului de vacanță al bibliotecii desfășurat pe o perioadă de 3 luni la care au luat parte un număr de 250 de copii din localitatea noastră și 20 de tineri;
-a participat la atelierele de realizare a cărticelelor –jucării (senzoriale) pentru copii cu varste cuprinse între 1-3 ani și pentru cei 80 de copii din cele două grădinițe ale localității;
-a participat la organizarea SNV Pietrari 2016 și a Festivalului ”Lumina din sufletele voluntarilor” la care au luat parte 80 de tineri,
- a luat parte la campania de promovare a lecturii intitulată ”Cărțile care ne-au făcut oameni”,
- a fost prezentă la acțiunile de igienizare și de înfrumusețare a parcului de lectură, realizat tot cu sprijinul voluntarilor bibliotecii în programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă” 2015.
Nominalizarea ei din acest an se datorează proiectului de voluntariat intitulat ”Ierburi uitate” care a apărut din dorința Alexandrei de a-i învăța pe copiii și tinerii din comuna noastră cat mai multe lucruri despre medicina naturistă, despre beneficiile utilizării plantelor medicinale în prevenirea și tratarea diferitelor boli. Și nu s-a limitat doar la a ne aduce aminte cat de utile sunt aceste plante! Ne-a învățat cum să le deosebim, să le colectăm, catalogăm, uscăm, presăm, în așa fel încat împreună cu echipa ei de bibliovoluntari și cu copiii a reușit să realizeze 20 de ierbare. Alcătuirea unui ierbar (prin parcurgerea etapelor descrise mai sus) reprezintă atât o deprindere a unei tehnici de pregătire practică, cât şi realizarea unei colecţii cu valoare ştiinţifică dar şi didactică, avand o deosebită importanță pentru orientarea profesională ulterioară a tinerilor, iar cele realizate din proprie inițiativă de Alexandra și de voluntarii noștri, vor fi donate celor două școli din localitate pentru a fi folosite la orele de botanică.Am descoperit astfel împreună secrete ale unor ierburi de mult uitate, ierburi deosebit de folositoare, pe langă care trecem, poate, nepăsători, de cele mai multe ori.
Alexandra a mai avut o inițiativă în cadrul acestui proiect - a invitat-o la bibliotecă pe Alina Rădescu, medic la Serviciul Mobil de Urgență și Descarcerare Tg.Mureș și trainer la Crucea Roșie Tg.Mureș care a susținut în acest an cursuri gratuite de prim-ajutor la care au participat peste 100 de copii și tineri din localitate. Să nu uităm că de multe ori măsurile de prim ajutor pot decide asupra vieţii sau morţii. Cei care acordă primul ajutor nu trebuie să fie neapărat medici sau paramedici şi totuşi pot, prin măsurile aplicate, să salveze vieţi omeneşti. Inițiativa Alexandrei de a-i învăța pe copiii din Pietrari cateva principii simple de prim-ajutor are nu numai rolul de a pregăti copiii pentru a se descurca în situațiile de urgență, dar, de asemenea, îi ajută să dezvolte compasiune, stimă de sine, responsabilitate, înțelgerea valorii unei vieți.

„Situaţiile critice care pot avea loc lângă noi ridică o mare problemă legată de capacitatea
persoanelor fără educaţie medicală, de a acorda primul ajutor în caz de urgenţă. Lipsa cursurilor de prevenire prin fitoterapie și a celor de prim-ajutor din programa școlară ar trebui remediată. De corectitudinea gesturilor de prim-ajutor depinde viaţa unui om, începând cu apelul la 112 care nu trebuie folosit irațional. Orice gest, oricât de mic, poate salva vieţi. Primul ajutor nu înseamnă doar tehnici. Este un act de umanitate și de aceea, este o responsabilitate principală a cetățenilor din toată lumea. Chiar dacă nu realizăm, oricând am putea fi în situația celui căzut pe stradă, care se zbate să trăiască și care ar putea fi salvat doar dacă tu sau altcineva din preajmă ați ști cum să-i acordați primul-ajutor. Secundele fac diferența între viață și moarte!  Asta am învățat și eu de la Alexandra și Alina”
      
                                                                   Anamaria Săndulescu, profesor, coordonator voluntari 2015

Nominalizarea ei din acest an se datorează proiectului de voluntariat intitulat ”Ierburi uitate” care a apărut din dorința Alexandrei de a-i învăța pe copiii și tinerii din comuna noastră cat mai multe lucruri despre prevenție și sănătate, despre medicina naturistă și importanța acordării primului-ajutor în situații de urgență. Cunoașterea plantelor medicinale, aceste ierburi pe langă care trecem de multe ori nepăsători, realizarea a 20 de ierbare cu plante medicinale care vor fi folosite în procesul educativ, organizarea de cursuri de prim-ajutor la bibliotecă pentru copiii și tinerii din localitatea noastră demonstrează dragostea Alexandrei pentru VIAȚĂ. Inițiativa Alexandrei de a-i învăța pe copiii din Pietrari cum să aibă grijă de sănătatea lor și a celor din jur, are nu numai rolul de a-i pregăti pe copii pentru a se descurca în diferite situații, unele, de urgență, dar, îi ajută și să dezvolte compasiune, stimă de sine, responsabilitate, înțelegerea valorii unei vieți într-o perioadă în care ducem lipsă de astfel de repere.


Ana s-a implicat cu succes în toate proiectele bazate pe voluntariat desfășurate de bibliotecă: a fost co-trainer la ”Cursul de engleză”, la ”Atelierul de creație plastică” și la ”Atelierul de teatru no-hate” din cadrul programului de vacanță al bibliotecii pe o perioadă de 3 luni, a participat la atelierele de realizare a cărticelelor –jucării (senzoriale) pentru cei mai mici copii și pentru copiii din grădinițele localității, a contribuit la organizarea SNV Pietrari 2016, la Ziua Universală a Iei de la Rm. Valcea, la campania de promovare a lecturii ”Cărțile care ne-au făcut oameni”, la concursul de poezie religioasă ”Vasile Militaru” de la Ocnele Mari, dar și la acțiunile de igienizare și de înfrumusețare a parcului de lectură realizat cu sprijinul voluntarilor bibliotecii în programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă” 2015.
Nominalizarea din acest an la categoria Voluntarul anului, secțiunea Sport și Recreere se datorează organizării de către Ana a primei ediții a Festivalului intitulat sugestiv ”Lumina din sufletele voluntarilor". Acest proiect la care au participat un număr de peste 80 de tineri , s-a aflat la prima sa ediție în localitatea noastră și are ca scop promovarea voluntariatului prin artă și cultură oferind participanților un spectacol în cadrul căruia tinerii au posibilitatea de a se manifesta prin muzică, dans și poezie.

”O atmosferă relaxantă în care am fost invitat alături de tineri care să cânte, să recite și să ne...încânte, am participat la joculețe, am scris mesaje frumoase despre lectură și viață pe gulguțele pregătite cu atata migală de Ana și echipa ei, am vorbit despre voluntariat,  am cântat și dansat, am lansat lampioane și am umplut seara de lumină și căldură. Și cum altfel ar fi putut să fie când laolaltă se strâng atâția copii frumoși și talentați? ”

                                                             Teodor Apostolescu
                                                             Director, Școala Pietrari


Chiar dacă este la început, Ana a înțeles pe deplin ce înseamnă ”A fi voluntar”. Voluntariatul este un mod bun să: cunoști persoane noi, să stăpanești mai bine abilitățile personale, să capeți experiență. Prin organizarea de către Ana în cele mai mici amănunte a primei ediții a Festivalului ”Lumina din sufletele voluntarilor ” a reușit să scoată în evidență cele mai frumoase calități ale echipei de bibliovoluntari din Pietrari. Prin participarea ei ca trainer sau ca simplu voluntar la diferite proiecte, cursuri și ateliere organizate de bibliotecă în timpul programului de vacanță, dar și în timpul anului, ne-a demonstrat dăruirea ei și faptul că a înțeles că  voluntariatul înseamnă interacțiune, organizare, mișcare, dinamism. Nici nu trebuie să mai spunem cat de distractiv poate fi! Pe de altă parte, implicarea ei în diferitele proiecte a dus la dezvoltarea ei personală, fiind singura bibliovoluntară care a reușit să ocupe funcția de Director al Departamentului de resurse umane și voluntariat din liceul ei




/media_set?set=a.1163563040355649.1073741904.100001058913490&type=3
https://www.facebook.com/crina.steliana/media_set?set=a.1173253536053266.1073741906.100001058913490&type=3
https://www.facebook.com/crina.steliana/media_set?set=a.1210014992377120.1073741913.100001058913490&type=3
https://www.facebook.com/crina.steliana/media_set?set=a.1161521277226492.1073741903.100001058913490&type=3
https://www.facebook.com/crina.steliana/media_set?set=a.1228633403848612.1073741916.100001058913490&type=3
https://www.facebook.com/crina.steliana/media_set?set=a.1221149074597045.1073741914.100001058913490&type=3
https://www.facebook.com/crina.steliana/media_set?set=a.1175094645869155.1073741910.100001058913490&type=3

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu