luni, 1 februarie 2021

24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române

 Biblioteca Publică Locală Pietrari participă astăzi la recitalul de poezii și cântece patriotice organizat de Biblioteca Județeană A.D.Xenopol Arad cu ocazia zilei de 24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române.

Copii din toată România s-au unit într-un recital de cântece și poezii patriotice cu ocazia zilei de 24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, într-o colaborare între bibliotecile din țară.

Vizionând videoclipurile fiecărui copil care a contribuit cu o parte din sufletul său, cu poezia sau cântecul său, realizăm că avem o țară cu copii minunați, talentați și implicați! Yarina-Elena Gheorghiu ne reprezintă cu cinste în acest demers de aducere a unui prinos de recunoștință eroilor noștri! 💖🙏💖🇷🇴🇷🇴🇷🇴


Recital poetic -Yarina Gheorghiu minutul 19,34

"Unire-n cuget și-n simțiri! -expoziție de carte dedicată Unirii de la 1859, eveniment marcant al istoriei noastre ce a avut loc în data de 24 ianuarie 1859.

În monografia "Pietrari, localitate cu nume de cremene"  aflăm că:

"In timpul Unirii de la 1859, locuitorii celor două sate - Pietrari de Jos și Pietrarii de Sus, au participat cu entuziasm la marele act istoric. Într-o listă alcătuită la 30 iunie 1858, printre proprietarii de pamant din județ care aveau între 10 și 99 fălciii de pământ, “alegători în al doilea grad”, figurau și următorii:

a) din Pietrari de Sus: Gheorghe Vasile Moghină, Dincă Radu Șerban, Dumitru Gheorghe Crețu, Gheorghe Ioan Anghelescu și Nicolae Căpătâna;

b) din Pietrari de Jos: Dumitru Popescu, Gheorghe Sosoaca, Nicolae Dincă Sosoaca, Tudor Popa Din, Ion Dinu Mohora, Ion Dumitru Dancea, Grigore Radu Șerban și Gheorghe Dumitru Pavel.

La aceeași dată, 18 alegători din satul Pietrari de Jos urmau să aleagă delegați care, la rândul lor, trebuiau să aleagă un deputat pentru Divanul Ad-Hoc. Pitarul Ghiță Pietraru din Pietrari de Jos, având o proprietate de cel puțin 100 de falci de moșie, avea dreptul, împreună cu alți nouă consateni să aleagă doi deputați pentru Divan."

 (Informațiile au fost culese de la Arhivele Statului Vâlcea de către autorii monografiei - Mereșescu Constantin și Popescu Crina).


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu