marți, 16 februarie 2021

Startul Olimpiadei de Benzi Desenate dat pe ”Sfoara virtuală”

 Alături de bibliotecari din întreaga țară, am participat astăzi la o nouă întâlnire profesională ce a avut ca temă lansarea ediției a II-a a Olimpiadei de Benzi Desenate, proiect ce se desfășoară sub egida Comitetului Olimpic și Sportiv Român și sub sigla UNESCO, prin implicarea ANBPR (Asociația Națională a Bibliotecarilor Publici din România) și ABR (Asociația Bibliotecarilor din România). 

La prima ediție a acestei competiții au participat și copii din localitatea noastră, Georgiana Tița ocupând Locul al III-lea la categoria corespunzătoare grupei de vârstă E - cls.IX-X.

Olimpiada de Benzi Desenate este un concurs național de benzi desenate, de promovare a spiritului olimpic și conștientizare a valorilor culturale naționale, europene și internaționale în rândul elevilor din mediul de învățământ primar, gimnazial și liceu. Ideea și titlul proiectului reprezintă un demers original și aparțin autorului de benzi desenate Mihai Ionuț Grăjdeanu.

Tema din acest an: ”Poveștile campionilor olimpici ai României - Eroi în benzi desenate” este o temă generoasă care ne va aduce în atenție mari sportivi români, campionii noștri binecunoscuți (Nadia Comăneci, Lia Manoliu, Gabriela Szabo, Nicu Vlad, Marius Urzică, Ivan Patzaichin, Maricica Puică, etc), dar și povești inedite, mai puțin cunoscute: despre prima medalie obținută de un sportiv român la Jocurile Olimpice, primul sportiv român participant la Olimpiadă, etc. 

Parteneri: Academia Olimpică Română – filiala Caras Severin, Radio România Cultural, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Națională a Bibliotecilor Publice din România, Asociația Bibliotecilor din România.

Înscrierea lucrărilor se face la Biblioteca Publică Locală Pietrari până la data de 01 iunie 2021.




Mult succes tuturor participanților!

Mulțumim coordonatoarei grupului ”Sfoara virtuală”, doamna Melania-Luana Butnariu, pentru oportunitatea oferită.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu