miercuri, 19 noiembrie 2025

Biblioteca Pietrari înscrisă în Rețeaua Europe Goes Local

 În perioada 4–7 noiembrie, a avut loc la București seminarul dedicat comunității Europe Goes Local, adresat celor implicați la nivel local în lucrul cu tinerii, cu accent pe colaborarea dintre organizațiile de tineret și autoritățile locale.






































Pornind de la contextul european al politicilor de tineret, am explorat cum pot fi acestea adaptate la realitățile locale și am vorbit deschis despre concepte esențiale precum advocacy, pentru a înțelege mai bine cum se transformă ideile în schimbări reale. 🔎

⚡️Biblioteca Pietrari a devenit în ultimii ani un spațiu favorabil și incluziv pentru tineri, unde își pot pune în practică ideile, creativitatea, dar și un spațiu de educație non-formală. În urma implicării în programele naționale dedicate lucrului cu tinerii am reușit să implementăm două proiecte Erasmus prin acțiunile DiscoverEU Inclusion și prin Corpul European  de Solidaritate, dar și două cluburi dedicate tinerilor: Clubul de Robotică/ Imprimare 3D și Clubul de Public Speaking. 

Continuăm să căutăm noi oportunități și să ne dedicăm tinerilor din comunitatea noastră deoarece doar împreună putem construi o participare sustenabilă și vizibilă a tinerilor în comunitate.

ℹ️ Europe Goes Local este un parteneriat de cooperare strategică între Agențiile Naționale din 26 de țări europene și alți stakeholderi relevanți ce își propune să consolideze comunitatea de practică din sectorul de tineret.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu