miercuri, 27 iunie 2018

Clubul de Robotică pentru Copii

După deschiderea primului club de codare de la Pietrari , Wizards Code Club, (iniţiator Fundatia Progress prin proiectul Code Kids), eveniment care se bucură de un real succes, Biblioteca Pietrari anunţă o altă premieră, Clubul de Robotică pentru Copii. Prin implementarea acestui nou serviciu, biblioteca îşi atinge unul dintre obiective, acela de a oferi publicului acces la informare şi instruire prin intermediul noilor tehnologii. Astfel, instituţia noastra se aliniază la cele mai moderne viziuni globale în ceea ce priveşte inovaţia digitală şi Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (IT&C) în bibliotecile publice.





Beneficii pentru copii:

– aplică şi dezvoltă principiile de lucru care au la bază conceptul STEM (Științe, Tehnologie, Inginerie și Matematică);

– lucrează în echipă;

– gândesc creativ;

– realizează roboţi adevăraţi;

– câștigă oportunitatea de a participa la diverse competiţii şi concursuri specifice;

– lucrează sub coordonarea unui specialist cu rezultate deosebite în acest domeniu, studenta Oana Anton, voluntara bibliotecii. Oana este studentă la Facultatea de Științe din Sibiu, pasionată de programare și robotică, participantă la Innovations Labs 2016.
Cu sprijinul administrației locale au fost achiziționate kit-urile necesare derulării activităților clubului, iar din luna februarie a acestui an vom începe derularea acestui nou proiect.


Imagini Clubul de robotica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu