sâmbătă, 30 aprilie 2011

Rezultatele campaniei "Hai pe net"

Biblioteca Pietrari s-a inscris printre castigatorii competitiei  din cadrul campaniei derulate in timpul saptamanii 28 februarie-5 martie!!! Iata mai jos textul comunicatului de presa primit din partea organizatorilor:




"Într-o singură zi peste 4800 de români din întreaga țară au fost online pentru prima dată

● Iar campania hai pe net! şi-a desemnat câştigătorii

Astăzi, 29 Aprilie 2011, campania Hai pe net!, şi-a desemnat câştigătorii din cadrul competiţiei pentru realizarea unor poveşti de succes ce reflectă rezultatele eforturilor de incluziune digitală a tuturor cetăţenilor în societatea informaţională, competiţie lansată în cadrul săptămânii „Get on line week”, care s-a desfăşurat în perioada 28 februarie – 5 martie.

În calitate de organizator principal al evenimentului, Fundaţia EOS România, a primit un număr de 29 de filme în care sunt prezentate poveşti de succes, mărturii ale contribuţiei aduse de fiecare telecentru cu privire la formarea abilităţilor TIC ale tuturor celor interesaţi să îşi dezvolte aceste competenţe, să comunice şi să contribuie astfel la dezvoltarea lor personală, dar şi la dezvoltarea economică a societăţii în care trăiesc.

Toate cele 29 de filme care au intrat în competiţie au cuprins poveşti de viaţă de succes, emoţionante, motiv pentru care membrii juriului au avut o misiune dificilă în a premia doar 10  filme din cele primite de către organizatori. Juriul a fost format din dna. Sanda Foamete, Senior Manager pentru Audienţa Academică şi Educaţională, dna. Cora Kelemen – Consultant Comunicare şi dl. Laurenţiu Bunescu  - Project Manager, Telecentre Europe.
Iata cei 10 castigatori:

Colegiul Național Ioan Slavici Satu Mare
e-centrul Recaș, jud. Timiș
Biblioteca Pietrari, jud. Vâlcea
PAPI Zlatna, jud. Alba
e-centrul Diosig, jud. Bihor
Biblioteca Grădiștea, jud. Vâlcea
e-centrul ARCS, Drobeta Turnu Severin
Biblioteca Târgu Bujor, jud. Galați
PAPI Saschiz, jud. Mureș
PAPI Jimbolia, jud. Timiș
Filmele şi reportajele premiate au fost postate pe youtube iar începând cu 02 Mai acestea vor putea fi vizionate pe site-ul www.ecentre.ro.

În România, campania denumită generic Hai pe net! 2011 a fost susţinută de Fundaţia EOS în parteneriat cu Programul Microsoft Unlimited Potential, ANBPR – Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România, APDETIC, Fundația Techsoup și Rețeaua eCentrelor din România, iar evenimentul cu acelaşi nume, din perioada 28 februarie – 5 Martie, s-a desfăşurat în peste 400 de comunităţi din  31 de judeţe."


Iata si filmul cu care Biblioteca Pietrari s-a inscris in aceasta competitie:



Bucuria este cu atat mai mare cu cat bibliotecara a reusit de una singura sa realizeze acest film folosind pentru prima data programul Windows Movie Maker.

2 comentarii: