luni, 30 martie 2015

Ziua Internationala a Poeziei

Bibliovoluntarii de la Biblioteca Pietrari au marcat Ziua Internationala a Poeziei, in cadrul proiectului #raftulcuinitiativa prin distribuirea de "Fluturasi de poezie" in targul saptamanal din localitate. Am adus o data cu noi soarele, poezia, primavara, zambetele, prietenia si initiativa, vorbele frumoase spuse din suflet de niste copii la fel de frumosi si inimosi. 
Si pentru ca nu terminasem curatenia in parculetul nostru, am dat o raita si pe acolo, pentru a termina treaba!

Imagini

Poezia, flacără miraculoasă, ne învaţă să percepem lumea altfel, face posibilă armonia ta cu armonia celuilalt şi pune în rezonanţă lumea infinită din noi cu lumea infinită din univers, cu perfecţiunea armoniilor cosmice.
„Poezia e o floare de colţ răsărită pe colţii unui tigru”, spune Nichita Danilov, folosind două metafore superbe, una însemnând puritatea, suavitatea, desăvârşirea, cealaltă semnificând bruta­litatea unei realităţi înspăi­mân­tătoare.
Numai poezia adevărată, se spune, poate să ucidă monstrul care, cum se spune, doarme în fiecare om, ajutându-l să devină mai bun, mai generos, mai tolerant, mai uman. Poezia e sângele care picură dintr-o rană mereu zgândărită, este „rana transformată în lumină” (Braque), este poarta de intrare în templul frumuseţii, este „ninsoare peste noroiul şi cenuşiul vieţii” (Lucian Blaga), este „fluid inefabil, zbor de îngeri” (George Popa), este suferinţă convertită în voluptate.
Există în firea omului o nevoie acută de armonie, frumuseţe şi echilibru, pe care numai poezia tradiţionalistă, bazată pe ritm, măsură, rimă şi, în subsidiar, pe o muzicalitate specială, ni le poate asigura. Există un imbold de a aşterne pe hârtie încărcătura sublimă a preaplinului sufletesc, a miracolului iubirii. Unii reuşesc, iar cei care nu reuşesc ştiu că poeţi nu sunt doar cei care scriu poezii, ci toţi care sunt capabili să trăiască inefabilul unui peisaj, pentru că „munţii, apele, pădurile, câmpiile sunt poezie fără cuvinte. Tăcerea e adevărată poezie” (Daniel Corbu). O încurajare compensatorie ne vine şi de la Anatole France: „Când am înţeles poetul, suntem tot atât de poeţi ca şi el”. Aşadar să citim până înţelegem, subliniem noi, parafrazându-l pe Brâncuşi care spunea: „Priveşte până vezi!”.
Poetul şi cititorul participă deopotrivă la actul poetic, pentru că poezia fără cititor e ca o floare care se usucă şi moare, adevăr surprins magistral în două versuri de Adrian Voica: „Cuvinte în alcătuiri sublime/răsar în mine, înfloresc în tine”. Verbul a înflori spune aici totul. Deci, cititorul este al doilea termen al ecuaţiei şi de aceea este chemat să intre în starea poetică, să se orienteze cu uşurinţă pe teritoriul fascinant al poeziei, să descopere misterioasa comuniune dintre om şi univers, puterea inefabilă a cuvântului care înveşniceşte, pentru a fi la înălţimea ce i se conferă.
Cititorul trebuie să fie tot mai bine iniţiat în tainele poeziei, să ştie s-o observe din toate unghiurile posibile şi imposibile, să fie conştient de evanescenţa semnificaţiilor, pentru că, aşa cum ne avertizează Ana Blandiana, „Acest poem durează/ doar atât timp cât îl citeşti,/Data viitoare când îl vei citi,/ va fi altul/pentru că şi tu vei fi altul/ şi bineînţeles va fi complet diferit/ când îl va citi altcineva”.
Unde e poetul, acolo e şi centrul lumii, acolo e şi cititorul. Carl Sandburg, invitat la Casa Albă spre a fi celebrat pentru primirea premiului Nobel, refuză să se prezinte, determinându-l pe preşedintele Nixon să se deplaseze cu suita la reşedinţa acestuia dintr-o localitate îndepărtată, pentru a-l sărbători cum se cuvine. Ovidiu, din romanul Dumnezeu s-a născut în exil de Horia Vintilă, afirmă răspicat: „Eu sunt poetul, el nu-i decât împăratul”. Nu înţelegem aici deloc trufie, ci doar conştiinţa că poetul este omul cel mai puternic şi mai bogat din lume, pentru că tot ceea ce înţelege îşi asumă şi-i aparţine.
Poezia reuşeşte să lumineze misterul ce ne înconjoară, rămânând ea însăşi un mister într-un spaţiu atemporal, ne vorbeşte dintr-odată în mai multe limbi şi ne învaţă mai mult decât orice ştiinţă. Asta ne-o spune chiar Eminescu, referindu-se la un alt geniu, Shakespeare: „Ca Dumnezeu, te arăţi în mii de feţe/Şi-nveţi ce un ev nu poate să te-nveţe”.
Poezia nu ne călăuzeşte numai pe acest tărâm, ci ne transportă şi pe celălalt, asigurându-ne nemurirea: „M-atârn de tine, poezie,/ Ca un copil de poala mumii,/ Să trec cu tine puntea lumii/ Spre insula de veşnicie” (Al. Philippide).

Copiii claselor V-VII au participat la Ziua Internationala a Poeziei la biblioteca, au recitat, au ascultat poezii recitate de mari actori si au primit premii.
Imagini

Lucrari de taieri de fructificare si de regenerare, de igienizare si curatenie in "Biblioteca din livada"

Tăierile de fructificare se finalizează în această lună la speciile pomicole din toate zonele ţării. Din acest motiv, am decis sa incepem si noi activitatile de curatare in livada ce se va transforma treptat in parc. :)

La măr, formaţiunile tinere de rod (pinteni, ţepuşe, smicele şi nuieluşe) nu se taie, iar mlădiţa se scurtează la 2-3 muguri floriferi. Lăstarii de rod tineri nu se taie. Cele cu vârsta de 3-4 ani de rod se taie deasupra a 1-2 ţepuşe sau pinteni.
Tăierile de regenerare se aplică pomilor în plantaţiile îmbătrânite, neglijate o anumită perioadă, fără creşteri anuale, cu producţii de fructe neînsemnate cantitativ şi de o calitate inferioară, în scopul refacerii coroanelor, prin scurtarea ramurilor de schelet şi de semischelet într-o perioadă de 3-4 ani, cu scopul de a stimula pornirea de noi creşteri şi garnisirea acestora cu formaţiuni de rod. 

Tăierea de regenerare trebuie să fie însoţită de o lucrare adâncă a solului mult sub proiecţia coroanei, realizând astfel şi o întinerire a sistemului radicular, însoţită obligatoriu şi de o fertilizare puternică. Rănile rezultate cu dimensiuni de peste 4-5 cm diametru se acoperă cu mastic, cu vopsea sau chiar cu amestec de pământ şi de balegă.
In livada noastra au fost scosi din radacini 8 meri bolnavi si imbatraniti, iar alti 8 meri au fost curatati de ramurile uscate si prin scurtarea ramurilor de schelet si semi-schelet pentru a stimula pornirea de noi creşteri şi garnisirea acestora cu formaţiuni de rod.
Dupa incheierea lucrarilor, a fost facuta curatenia, trunchii de mar au fost depozitati in magazie.

Imagini

marți, 10 martie 2015

Programeaza-te la ...Scratch

Ateliere de initiere in programare destinate copiilor si desfasurate in fiecare zi de joi, intre orele 11-13, la Biblioteca Publica Pietrari. Participa doua grupe de 15 copii cu varste cuprinse intre 9-12 ani care folosesc atelierele de programare realizate special pentru diferite nivele de invatare si intelegere de catre specialisti din strainatate si din tara noastra de pe http://code.org/learn si https://scratch.mit.edu/. Copiii invata astfel cum sa-si creeze propriile povesti, propriile jocuri, îi invata sa priveasca dincolo de amuzamentul jocurilor, in interiorul calculatoarelor si al aplicatiilor.
Totul in jurul nostru se bazeaza intr-o mai mica sau mai mare masura pe tehnologie. Consumam informatii si entertainment, socializam, lucram si evoluam prin intermediul ei. Era poate indeajuns pana acum 10 ani sa stii sa folosesti tehnologia, sa fii un simplu utilizator dar azi, pentru a putea intelege lumea, trebuie sa poti intelege si tehnologia. In urmatorii ani a neglija aceasta lectie va face diferenta dintre succes sau esec dar, din fericire, acessul la cunostintele necesare este mai facil ca niciodata.
 In viitor, analfabetismul nu va insemna sa nu stii sa citesti si sa scrii, ci sa consideri ca tehnologia se "intampla" prin magie. Intr-o societate in continua schimbare, in care oamenii sunt din ce in ce mai conectati virtual, a sti sa programezi te ajuta nu doar sa abordezi problemele intr-un mod structurat, algoritmic, ci sa intelegi mecanismele de functionare ale acestei societati informationale si sa fii participant activ in schimbare.

Imagini

Hour of code - Pietrari

”Books for youth” de Dragobete :)

Proiectul „Campania electorală a cărților” se derulează la bibliotecă în perioada octombrie 2014 –iunie 2015 și are în vedere utilizarea şi promovarea cărţilor primite și înregistrate de bibliotecă prin programul ”Books for youth” din partea Fundației Mereu Aproape. Obiectivul general al proiectului este cultivarea în rândul elevilor a plăcerii de a citi şi conştientizarea de către aceştia a importanţei pe care o are lectura în construirea şi desăvârşire personalităţii lor. Activitățile de pană acum au cuprins: concursul de creație literară ”Poveste de Crăciun” și ”Toate-s vechi și nouă toate” - 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Astăzi, de Dragobete, în cadrul acestui proiect, elevii claselor a V-a, a VI-a și a VII-a au primit următoarea provocare: sunteți îndrăgostiți de poezie? Cel/cei care recită o poezie din lirica romanească, va/vor primi ca premiu o carte. Iată și o parte dintre premianți!
Următoarea provoCARTE va avea loc cu prilejul Zilei Internaționale a Poeziei... 


Imagini 

Raport de activitate 2014

Biblioteca Publica Locala Pietrari, parte integrata a sistemului national de biblioteci publice, permite accesul nelimitat si gratuit la colectii, baze de date si alte surse proprii sau virtuale de informatii. Printr-o preocupare permanenta privind modernizarea activitatii bibliotecii si cu sprijinul administratiei locale, s-a trecut treptat de la functia de conservare si imprumut la domiciliu a documentelor la cea de disponibilizare a informatiilor si la educarea sub diverse forme a utilizatorului, aceste aspecte concretizandu-se in campaniile si programele derulate de biblioteca si anume:
- la nivel local prin proiectele:
• “Jurnalist la tine acasa “, proiect finantat de IREX Bucuresti prin care adolescentii au invatat sa editeze propria revista;
• “Vacanta la biblioteca” si „Adolescent School”- biblioteca a oferit o alternativa de petrecere a timpului liber atat copiilor cat si tinerilor din localitate prin organizarea de diferite cursuri la care au participat un numar de 165 de copii si un numar de 30 de tineri;
• “Banii pe net”- program de educatie financiara la care au participat 86 persoane;
• ” Locuri de munca pentru fiecare” prin care un numar de 105 persoane beneficiaza de informatii lunare, prin e-mail, despre oferta de locuri de munca si prin asistenta la intocmirea documentelor de angajare;
• "Depune cererea APIA on-line"- informatii agricole pentru 145 fermieri din Pietrari care au identificat si actualizat cererile APIA la Biblionetul Pietrari.
- la nivel judetean:
• “Si votul tau conteaza”- campanie de informare in parteneriat cu Centrul Europe Direct Valcea;
• „Arc peste timp”- intalnirea cu reprezentantii C.J.C.P.T.C. Valcea, cu prilejul aniversarii a 45 de ani de existenta a acestei institutii culturale de prestigiu din judetul nostru;
• „Campania de ajutorare a sinistratilor din judetul nostru” la initiativa BJ Valcea;
• "Dezvoltarea antreprenoriatului rural-cheia succesului intr-o Europa competitiva", curs de competente antreprenoriale la care au participat un numar de 25 de persoane din localitate, organizat de Camera de Comert si Industrie Valcea si INFOR - San Secondo di Pinerolo (Italia).
- la nivel national:
• biblioteca noastra se numara printre cele 15 biblioteci din tara selectate in cadrul proiectului "Raftul cu initiativa" implementat de PROVOBIS si ANBPR, proiect de dezvoltare de programe de voluntariat, dezvoltand si implementand programul „Biblioteca din livada” la care s-au inscris si participa la cursuri un numar de 34 voluntari;
• ca urmare a aplicarii in anul 2014 la ASSOCLIC - etapa a II-a, cu proiectul ”Click spre viitor”, Biblioteca Pietrari va primi inca 2 computere si va derula cursuri de alfabetizare digitala pentru 50 de persoane;
• Biblioteca Publica Locala Pietrari se numara printre fericitii castigatori ai unui grant de 1000 de carti datorita aplicatiei depuse la Programul de Granturi ” BOOKS 4 YOUTH” sustinut de Fundatia ” Mereu Aproape.” Proiectul „Campania electorala a cartilor” va implica 60 elevi din invatamantul primar si gimnazial, 10 cadre didactice, bibliotecarul scolar si parinti. Activitatile propuse de proiect sunt diverse si vizeaza formarea de competente, abilitati si deprinderi in domeniul lecturii: lectura si recenzarea unor opere beletristice recent editate, interrelationarea tinerilor ca cititori pasionati, promovarea operei scriitorilor romani si straini, dezvoltarea unui stil personal de receptare a operelor literare, lectura in spatii publice, participare la redactarea revistei bibliotecii ”Petale de lumina”, folosindu-se in acest scop noi ”retete” de lectura cum ar fi: blind-date cu carti, book-slam, raliu de lectura, concursuri de lectura ( bingo cu carti, casting cu carti, olimpiada lecturii,etc).
• ne-am alaturat Programului national de lectura ”Cartile Copilariei” initiat de Curtea Veche Publishing si sustinut de membrii Familiei Regale a Romaniei prin organizarea unui Club de lectura la care participa un numar de 38 de copii, pe trei grupe de varsta;
• “Pace acasa, pace in lume”- concurs national de eseuri si fotografie (Ceprazaru Eliza - Locul I la sectiunea Eseu) si participare la campania de activism impotriva violentei asupra femeii alaturi de Comitetul pentru Egalitate de Gen, Activism, Dezvoltare si Toleranta (GADT), in parteneriat cu Fundatia Sensiblu si Fundatia IREX/Programul Biblionet;
• Participam anual la campania «Hai pe net » - promovarea serviciilor internet.
-la nivel international:
• Biblioteca Pietrari, alaturi de alte 36 scoli si ONG-uri din Romania, a sustinut evenimentul European Code Week, editia 2014, ce s-a desfasurat in perioada 11-17 octombrie 2014 incluzand 1 500 de evenimente care au adus la viata lumea digitala, atat in Uniunea Europeana, cat si in tari din afara acesteia, din Norvegia pana in Turcia; de asemenea, intre 8 si 14 decembrie 2014 a avut loc, in Romania si in lume, Hour of Code (Ora Programarii), cel mai mare eveniment de educatie din istorie, eveniment care si-a propus sa faca din programare un limbaj accesibil oricui si sa arate ca, indiferent de varsta sau de cunostinte, oricine poate invata bazele acesteia. Pe parcursul acestor 3 zile un numar de 108 participanti din Pietrari cu varste cuprinse intre 6 si 60 de ani au folosit aplicatia "Hour of code" la biblioteca, iar ca urmare a interesului manifestat am organizat un nou serviciu de biblioteca: cursuri de programare, la biblioteca, in cadrul Atelierelor de Scratch la care sunt inscrise 20 persoane.
• Biblioteca Pietrari a participat prin intermediul retelei de socializare Facebook la concursul de fotografie "Are YOU our Most Inspiring Librarian?" propus de ACCUCOMS si, dupa o competitie destul de stransa cu alti bibliotecari din tari ca Pakistan, Serbia, Africa de Sud, Peru, Croatia si India a castigat un e-reader Kindle Fire folosit pentru stocarea cartilor in format electronic si un abonament de 1 an de zile IOS Press academic jurnal din oferta lor, premiu in valoare de aprox.700$.
• Biblioteca Pietrari se numara printre castigatorii ai unuia dintre cele 6 premii internationale EIFL-PLIP din sectiunea Creative Use of ICT in public libraries ("Utilizarea inovatoare a tehnologiilor informatice si de comunicare in bibliotecile publice") alaturi de alte 5 proiecte din Columbia, Croatia, Estonia, Kenya si Polonia. Astfel, Biblioteca Pietrari a fost invitata in data de 19 august 2014 la Lyon, in Franta, pentru a participa la IFLA World Library and Information Congress, unde au participat peste 3000 de invitati. La aceasta Conferinta IFLA 2014 Biblioteca Pietrari a primit diploma si trofeul care certifica faptul ca este una dintre cele 6 biblioteci care au primit Premiul pentru Inovatie ca urmare a aplicarii cu proiectul "Fii Fitness nu Fatness", proiectul care ne-a adus cea mai mare apreciere la nivel local, judetean, national (numarandu-se printre alte 25 de premii acordate de IREX Bucuresti in cadrul competitiei nationale "Idei pentru maine@biblioteca ta"), si, iata, si international (prin doua premii: "EIFL-PLIP Innovation Award", ca urmare a participarii la competitia EIFL, dar si "Most Inspiring Librarian" oferit in cadrul competitiei ACCUCOMS la care au participat bibliotecari din Pakistan, Serbia, Africa de Sud, Peru, Croatia si India).
Si in acest an Biblioteca Pietrari a continuat parteneriatele cu institutiile educationale, sociale si culturale judetene si locale pentru a mentine si dezvolta furnizarea informatiilor comunitare. Pe langa acestea, s-au organizat mai multe activitati culturale ce au avut ca scop aniversarea scriitorilor, omagierea eroilor, pastrarea traditiilor prin participarea la "Hora costumelor" si la "Ziua comunei", apropierea de lectura si de carte a utilizatorilor bibliotecii, dar si de utilizarea eficienta a resurselor virtuale prin oferirea unei variante de parteneriat dedicat saptamanii "Scoala altfel".
In cursul anului 2014 biblioteca a inregistrat un numar de 577 utilizatori activi, 4658 de utilizatori inregistrati, frecventa pentru diferitele tranzactii de imprumut - 6873 vizite, dintre care 2300 utilizatori au utilizat calculatoarele bibliotecii achizitionate prin programul ”Biblionet-lumea in biblioteca mea”, iar un numar de 4504 de participanti au fost inregistrati in acest an la programele si proiectele derulate de biblioteca. Fondul de carte al bibliotecii a fost imbogatit in acest an cu un numar de 117 volume noi in valoare totala de 1997 lei din bugetul local si cu un numar de 1098 volume din donatii, ajungand astfel la un numar de 9443 de volume detinute de biblioteca dintre care 3500 volume cuprinse in catalogul T-Lib.

Primele mini-biblioteci

Campania "Cărțile se întorc acasă…" face parte din Programul de voluntariat ”Biblioteca din livadă” derulat de Biblioteca Pietrari și se adresează tuturor membrilor comunității avand ca scop creşterea gradului de acces la cultură prin promovarea lecturii. Modelul acestei campanii a fost preluat de la Victor Miron și ale sale ”Cărți pe față” de la Cluj, model ce ne-a fost prezentat la cursurile Pro Vobis. Prin acest proiect, dorim să mijlocim contactul liber între lectură şi comunitate prin crearea de mini-biblioteci în spații neconvenționale, să împărtăşim cu cei de lângă noi comorile culturale indiferent dacă acest lucru se desfăşoară într-un cadru instituţional sau lipsit de formalism, cum este acesta.
Biblioteca doreşte să valorizeze generozitatea donatorilor de cărți, întorcand gestul în comunitate.
Cărţile inscripționate cu citate de către voluntari, sunt expuse în spaţii publice, astfel că orice membru al comunității le poate împrumuta, liber și gratuit, fără a fi necesar să se înregistreze în vreun fel. Cel care împrumută o carte o poate citi în incinta locației, în timpul de aşteptare sau o poate lua cu el, în schimbul altei cărți donate. Cartea se restituie la punctele de împrumut sau la sediul Bibliotecii Publice Locale Pietrari.
Primele două mini-biblioteci au fost înființate astăzi la CAR Pensionari din Pietrari si la CEC Bank.
Programul ”Biblioteca din livadă” face parte din proiectul naţional „Raftul cu iniţiativă - Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, desfăşurat în perioada mai 2014 - iunie 2015 de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.



Educatia nonformala si #raftulcuinitiativa

Dupa absolvirea cursurilor de la Predeal, odata intoarsa acasa, adica la biblioteca, am incercat sa implementam ce am invatat sub minunata indrumare a formatoarelor noastre de la Pro Vobis Cluj Napoca.
Si pentru ca e vacanta si suntem putin mai liberi, ne-am intalnit astazi cu voluntarii pentru primul curs de educatie nonformala, la ora 11, la biblioteca... Am deschis "cutia cu minuni" primita de la Pro Vobis, am vorbit despre educatia non-formala, despre ”Small Steps”, despre Flash Mob, Biblioteca...Vie, despre Teatru Forum... si, ne-am jucat. :) 
Imagini pe https://www.facebook.com/crina.steliana/media_set?set=a.909086875803268.1073741869.100001058913490&type=3
Au avut loc mai multe cursuri destinate dezvoltarii si formarii voluntarilor inclusi in proiectul ”Biblioteca din livada” si anume:


-          Cursul de educatie nonformala – dezvoltarea creativității-  condus de trainer -voluntar Anamaria Săndulescu la care au participat un număr de 13 voluntari – 04.02.2015.  Am deschis "cutia cu minuni" primita de la Pro Vobis, am vorbit despre educatia non-formala, despre ”Small Steps”, despre Flash Mob, Biblioteca...Vie, despre Teatru Forum, am învățat să negociem... si, ne-am jucat.
-          Cursul de educație nonformală – metode de educație nonformală- Biblioteca Vie, condus de trainer Crina Popescu la care au participat un număr de 18 voluntari în data de 28.02.2015.
-          Curs de educație nonformală destinat copiilor și derulat în cadrul Cercului de lectură, grupa de vârstă 11-14 ani, condus de trainer Crina Popescu la care au participat un număr de 10 copii în data de 24.02.2015 pentru Teatru Forum.
Crearea unui club al adolescenților - ”Small Steps”, care prin metode nonformale (biblioteca vie, teatru forum, flashmob, povestiri digitale) vor scoate în evidență problemele comunității și vor participa la dezbateri lunare pe tema non-discriminarii, reprezinta unul dintre obiectivele Programului de voluntariat "Biblioteca din livada" .

Curs de educatie nonformala- Predeal

In perioada 27-29 martie 2015 a inceput runda a doua a cursurilor de formare pentru bibliotecarii din cadrul proiectului Raftul cu initiativa. Ne-am delectat cu 2 teme pasionante: Metode de educatie nonformala, cu accent pe Teatru forum si Biblioteca vie, respectiv Dezvoltarea creativitatii pentru campanii de voluntariat de succes. Amanunte si fotografii pe 
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1037902166236961.1073741834.889161887777657&type=1