"Ziua mondială a poeziei"

21.03.2023 

Poezia, flacără miraculoasă, ne învaţă să percepem lumea altfel, face posibilă armonia ta cu armonia celuilalt şi pune în rezonanţă lumea infinită din noi cu lumea infinită din univers, cu perfecţiunea armoniilor cosmice.

„Poezia e o floare de colţ răsărită pe colţii unui tigru”, spune Nichita Danilov, folosind două metafore superbe, una însemnând puritatea, suavitatea, desăvârşirea, cealaltă semnificând bruta­litatea unei realităţi înspăi­mân­tătoare.

Numai poezia adevărată, se spune, poate să ucidă monstrul care, cum se spune, doarme în fiecare om, ajutându-l să devină mai bun, mai generos, mai tolerant, mai uman. Poezia e sângele care picură dintr-o rană mereu zgândărită, este „rana transformată în lumină” (Braque), este poarta de intrare în templul frumuseţii, este „ninsoare peste noroiul şi cenuşiul vieţii” (Lucian Blaga), este „fluid inefabil, zbor de îngeri” (George Popa), este suferinţă convertită în voluptate.

Există în firea omului o nevoie acută de armonie, frumuseţe şi echilibru, pe care numai poezia tradiţionalistă, bazată pe ritm, măsură, rimă şi, în subsidiar, pe o muzicalitate specială, ni le poate asigura. Există un imbold de a aşterne pe hârtie încărcătura sublimă a preaplinului sufletesc, a miracolului iubirii. Unii reuşesc, iar cei care nu reuşesc ştiu că poeţi nu sunt doar cei care scriu poezii, ci toţi care sunt capabili să trăiască inefabilul unui peisaj, pentru că „munţii, apele, pădurile, câmpiile sunt poezie fără cuvinte. Tăcerea e adevărată poezie” (Daniel Corbu). O încurajare compensatorie ne vine şi de la Anatole France: „Când am înţeles poetul, suntem tot atât de poeţi ca şi el”. Aşadar să citim până înţelegem, subliniem noi, parafrazându-l pe Brâncuşi care spunea: „Priveşte până vezi!”.

Poetul şi cititorul participă deopotrivă la actul poetic, pentru că poezia fără cititor e ca o floare care se usucă şi moare, adevăr surprins magistral în două versuri de Adrian Voica: „Cuvinte în alcătuiri sublime/răsar în mine, înfloresc în tine”. Verbul a înflori spune aici totul. Deci, cititorul este al doilea termen al ecuaţiei şi de aceea este chemat să intre în starea poetică, să se orienteze cu uşurinţă pe teritoriul fascinant al poeziei, să descopere misterioasa comuniune dintre om şi univers, puterea inefabilă a cuvântului care înveşniceşte, pentru a fi la înălţimea ce i se conferă.

"Ziua mondială a poeziei" a fost prilejul deosebit de a ne onora poeţii, de a reînvia tradiţiile orale, de a întări legătura dintre poezie şi alte arte, dar şi de a facilita ”vizualizarea” poeziei folosind mediul on-line. Aşa cum poezia continuă să unească oamenii din întreaga lume, tot așa bibliotecarii vâlceni au ales să fie împreună într-un recital de poezie, emoționant, tocmai pentru a marca această zi, citind împreună din operele poeților preferați.

Imagini

Mulțumim tuturor colegelor care au ales să ne fie aproape în această zi!

Mulțumiri speciale adresăm invitatelor noastre de astăzi, doamnele Nicoleta Grigorescu - Biblioteca Orășenească Titu (jud.Dâmbovița), Anișoara Bocai - Biblioteca Vladimir (jud.Gorj) și doamnelor Dana Rădulescu și Mazilu Ioana de la Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea, precum și colegei Similia Constantinescu de la Biblioteca Runcu!

Alese mulțumiri tuturor participantelor!